Educaţia pentru odihna în Har -2-

   Bătrânul Ulrich a avut odată un vis:

   Călătorea din Guggisberg în Schwarzenburg, în automobil. Deodată a văzut doi oameni negri, care au întins o sârmă  de-a curmezişul străzii. El şedea în spate şi un altul era la volan. Ca ţăran, a voit să strângă frâna ca la căruţă, dar n-a găsit-o. Automobilul a trecut peste impedimentul acesta. El s-a uitat înapoi şi a auzit pe cei doi oameni zicând: "Aceştia o fac toţi aşa!" Da, cine se încrede în Dumnezeu rămâne liniştit, sprijinindu-se pe făgăduinţele Lui. Aceasta, chiar şi atunci când se pare căci greutăţile sunt prea mari şi nu ar reuşi să treacă de ele... Dar, Tatăl ceresc îl va trece! Domnul Isus, Păstorul cel Bun Căruia I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, îl va trece!

   O ducem într-adevăr, bine cu EL!

   Apostolul Pavel ne învaţă cum putem noi scăpa de lucrările proprii. Mulţi dintre cei mântuiţi prin har nu vor totuşi să trăiască prin har, ci prin meritele lor ostenindu-se mult în ceea ce fac. Dar, aceasta poate duce la moarte! Pavel arunca toate aceste fapte la gunoi! Cineva ar putea zice: "Totuşi, noi trebuie să lucrăm! Chiar şi Pavel a lucrat!" Da, aşa este însă iată ce ne spune Pavel: "Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine."

   În a doua jumătate a timpului, atunci când Dumnezeu m-a scos din propria mea fiinţă, am avut de trei ori acelaşi vis, la intervale mai lungi de timp. Voiam să urc un munte înalt... După regiunea păduroasă n-am putut merge mai departe, căci alunecam mereu spre vale pe un drum vechi. Undeva mai departe, se vedea un pârâu frumos, cu o curgere blândă, luminat frumos de soare. În această alunecare a mea, mă temeam mereu să nu cad în acest pârâu şi să mă înec chiar... După ce alunecam mă târam pe mâini şi pe picioare să ajung din nou mai sus; deodată însă, eu nu am mai putut înainta şi o frică m-a cuprins şi atunci m-am trezit brusc...

   Când am avut acest vis pentru a treia oară, la ultima cădere, m-am dus cu totul în adânc... Înainte mi se părea căci mă pândeşte moartea dacă alunecam... dar atunci, în alunecarea mea am văzut totuşi acolo o lumină puternică de soare şi nişte tunuri ca de biruinţă ce erau gata să le pot folosi; deci trebuia să trag salvele de glorie! Aceste tunuri parcă erau încărcate cu cuvintele biblice din Isaia 54.9. Ştiam că visul este de la Dumnezeu Care dorea să-mi spună ceva dar eu, încă nu înţelegeam... Mai târziu însă, l-am înţeles! Da, eu doream să mă ridic prin propriile mele lucrări. Dumnezeu însă voia să mă coboare. El m-a scos din starea aceasta; am pierdut puterea proprie! Nu ştiam atunci ce să mai fac... Dar, era O CĂDERE ÎN HAR!

   În vremea acesta de mare necaz m-am gândit adesea la o vorbă a unui frate:

   "Când omul este născut din nou, este ca şi cum s-a afla pe acoperişul unei case, şi de unde el ar dori sa se ridice tot mai sus... dar el alunecă tot mai jos... şi se tot ţine, în cele din urmă se ţine cu mâinile puternic chiar de jghiabul de la acoperiş şi dacă nu l-ar pişca cineva de degete, chiar nu şi-ar da drumul de acolo!" Eu m-am bucurat de această ilustraţie dar adevărul este că abia mai târziu am înţeles-o deplin.

   Eu nu aş putea spune nimănui : "Nu te mai strădui!" Dimpotrivă, eu spun: "Fă tot ce poţi!" Fiindca trebuie mai întâi să ai un "Ismael bun" ca apoi să-l pierzi... trebuie să ai o "Floricică" care apoi o să se veştejească... dar dacă, tulpina se usucă nu ne mai putem aştepta să mai apară o nouă  floare... însă Cuvântul lui Dumnezeu rămâne! Cel care, în astfel de vremuri, nu se va îndepărta de făgăduinţele Domnului şi care se poate lăuda că se află în Hristos, acela doar va creşte, va merge din lumină în lumină, din claritate în claritate.

   Un astfel de om are untdelemn în vas!

   Căci, celui ce are, i se va mai da, ca să aibe de prisos.