Despre vedenii

     Despre vedenii

   Nu preţuiesc vedeniile care nu concordă cu Biblia. Am avut adesea vedenii şi nu le-am înţeles până ce nu mi-a dat Cuvântul lui Dumnezeu lumină asupra lor şi, prin aceasta, am putut să înţeleg mai bine Cuvântul. Dumnezeu, nu mi-a arătat nimic altceva, decât ceea ce este în concordanţă cu Biblia.

   Cu prilejul unei evanghelizări în landul Bernei de sus, am vizitat doi oameni care sufereau de melancolie. Ne-am rugat împreună. În timp ce ne rugam, am avut o vedenie. M-am gândit: "Dacă încetez să mă rog, oamenii aceştia vor gândi că din pricina lor nu pot să mă rog". M-am rugat mai departe şi totodată am văzut şi vedenia. M-am văzut aşezat pe un colţ de stâncă ce se înălţa deasupra mării şi priveam în apa de jos, care era tulbure. Deodată, m-am găsit pe o pajişte strălucitoare şi acolo era apă clocotită pe toată suprafaţa, cam de 30 cm adâncime şi am fost ţinut deasupra ei. În apă am văzut un con, în forma unei tulpini de la trestia de zahăr, circa 20 de cm înălţime. De pe acest con se desprindeau picături negre şi dispăreau. După aceea, am văzut o grămadă de gândaci de pârâu ca un bolovan, semănând cu un roi de albine atârnând una de alta, toate în mişcare.

   Deodată am primit o lumină cu privire la Împărăţia de o mie de ani.

   Ceva mai departe de mine era un munte, acoperit cu ceaţă. În timp ce ceaţa se îndepărta şi dispărea, am văzut pomi roditori, frumoase păşuni alpine cu vaci şi străzi. O astfel de creştere abundentă nu văzusem niciodată. Se ridica tot mai sus pe munte. O bucată din el era încă stâncă goală. Mi se părea că aş putea să socotesc, cât mai este până la începutul mileniului.

   Din vedenie am înţeles următoarele:

   Adunarea lui Dumnezeu este marea; este tulbure; este adusă la "coacere" prin necazuri; lucrarea aceasta e deja făcută în parte şi va continua. În vremurile din urmă, copiii lui Dumnezeu se vor uni ca nişte oameni nebăgaţi înseamă. Ceea ce nu se potriveşte cu adunarea, se scurge  dispare ca nişte picături negre. Va lua fiinţă împărăţia lui Antihrist; evreii se întorc în ţara lor. După acesta începe Împărăţia de o mie de ani; aşa spune şi Scriptura.

   Altădată, am avut o vedenie despre fiul pierdut.

   La ceva aşa de frumos nu mă gândisem niciodată şi nu pot să găsesc cuvinte pentru a expune just vedenia. Era pe timpul când am început să evanghelizez. Vorbisem într-o adunare seara despre fiul pierdut. Când m-am culcat, n-am adormit, ci mă gândeam în continuare la pilda aceasta... deci, a venit acasă şi a fost aşezat la masă...  A rămas el mereu aşezat la masă? Atunci am căpătat vedenia şi am văzut cum tatăl a venit din camera de alături şi i-a făcut semn cu degetul fiului. Acesta s-a sculat numaidecât şi s-a dus în cameră. Acolo se afla un scrin arcuit cum erau cele de demult. Tata a tras un sertar care era plin cu "IUBIRE". Apoi am văzut case şi moşii. Fiul venit acasă... era acolo un ţăran ce avea servitori şi servitoare, desfânaţi şi leneşi dar avea şi din cei sârguincioşi. Acolo se pot întâmpla fel de fel de lucruri... ei nu au ascultat întotdeauna. La fel au fost distruse diferite lucruri. Un car a fost răsturnat cu reavoinţă; în grajd, erau tot felul de nereguli. Tăranul era serios, plin de dragoste. Liniştea lui nu era deloc sforţată şi avea autoritate. Trăia fără grijă, era respectat. I se dădea respect şi răutăţile luau sfârşit. Apoi l-am văzut pe fiul ca: rotar, meseriaş, comerciant; pretudindeni erau tot felul de greutăţi dar el, rămânea liniştit. Era deasupra tuturor lucrurilor. Aşa ceva nu-mi trecuse prin minte. Deodată sertarul a fost închis. Tatăl a tras alt sertar cu RĂBDARE apoi altul cu MILOSTIVIRE; acolo se puteau vedea greutăţi, sărăcie, necazuri dar fiul era plin de pace şi rămânea neclintit. Atunci am înţeles clar că eu "înghiţisem" încă puţin din Evanghelie. Şi acum, minunea: era cam pe la 10 seara când m-am culcat; când s-a terminat vedenia gândeam că a durat câteva minute însă răsărise soarele - era dimineaţă! Eram încă în pat, îngenuncheat. Am văzut atunci că există slobozenie, aşa cum e descrisă în Biblie; există o altă biruinţă decât aceea pe care mi-o închipuisem eu; există încă o viaţă de credinţă mai adâncă. Eu încă nu putusem s-o văd în legea desăvârşită a slobozeniei. Desigur, puteam să-i aduc pe oameni la naşterea din nou, dar nu mai departe! Adesea, în vestirea Cuvântului, i-am pus în jug, spunându-le cum trebuie să-şi dovedească credinţa. În vedenia aceasta am observat ceva. NIMIC NU ERA ÎN ZADAR! Atunci Dumnezeu m-a încurajat şi mi-a dat îndrăzneală să pun mâna pe făgăduinţele Sale. Am avut mult de lupat. În cantonul Berna era o vreme de agitaţie. Vedenia a lucrat în mine răbdare. Ea mi-a arătat că o astfel de pace ne este oferită în Evanghelie. O putem avea. În vedenie, oamenii au fost biruiţi de seriozitatea fiului, de blândeţea lui, de mila lui şi de iubirea lui. Iubirea e mai tare decât moartea.

   Vedenia aceasta mi-a dat curaj să mă încred în har; m-am adâncit mai mult în mântuire. Am văzut odată cum se scăldau oamenii şi cum săreau de pe trambulină în adâncul lacului. Aşa trebuie să ne scufundăm şi noi în har; dar să nu mai reieşim din el! Dacă ne cufundăm aşa în fluviul harului atunci luăm pentru noi întreaga mântuire şi suntem siguri că aşa este!