Credinţa este un risc-indiferent ce crezi -2-

Analiza mea R-B mă ajută să îmi dau seama că unul dintre lucrurile cele mai rele de care dau dovadă când ţin la siguranţa personală nu sunt doar nerecunoştinţa şi lipsa de sinceritate ci şi o lipsă de încredere. A mă comporta astfel încât să nu ies din zona personală de siguranţă transmite un mesaj - acela că nu am încredere în călăuzirea lui Dumnezeu în viaţă; că nu cred că El poate conduce lucrurile astfel încât oamenii, evenimentele şi circumstanţele să fie după voia Lui. Un astfel de mesaj este fals deoarece îmi amintesc de Proverbe 21.1 unde scrie:

'Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea'

Aceasta îmi spune mie că, dacă Domnul are puterea de a controla împăraţi şi râuri, cu siguranţă pot avea încredere în El pentru a avea grijă de toate detaliile vieţii mele. Nu trebuie să mă tem când trebuie să vorbesc sau să-mi trăiesc viaţa după credinţa pe care o am în El.

Daţi-mi voie să mă întorc puţin în timp la un subiect pe care l-am atins în trecere mai devreme. Dacă nu am grijă, încrederea, ca orice convingere fermă, poate părea aroganţă. Iată de ce sunt mereu atent la atitudinea mea şi încerc să am grijă ce spun, când spun şi ce impact are asupra celorlalţi ceea ce spun. Am întâlnit unii creştini care susţin că indiferent unde se află, indiferent de circumstanţe, un credincios trebuie să declare că 'Iisus este calea! ' Dar dacă vorbeşti într-o sinagogă evreiască, aceasta nu e o abordare inteligentă. De fapt, sunt puţine situaţiile în care consider că o abordare de genul 'Eu am dreptate şi tu nu! ' este eficientă.

Cei care crec că nu-şi împlinesc responsabilitatea în conformitate cu Marea Trimitere a lui Iisus decât dacă predică verde în faţă pur şi simplu nu iau în calcul imaginea de ansamblu. Nu contează dacă în urma mesajului tău se întorc o sută de oameni sau o sută de mii. Ce bine ai făcut? În cadrum imaginii de ansamblu, scopul ultim, învăţătura pe care a dat-o Iisus ucenicilor Săi a fost de a-i ATRAGE pe cei din jur spre adevăr, nu de a-i RESPINGE.

Iată de ce încerc să nu mă cert cu oamenii susţinând că ei greşesc sau presupunând că probabil este ceva în neregulă cu ei dacă nu sunt de acord cu mine. De fapt, tocmai datorită fermităţii convingerilor mele mă simt în largul meu când abordez orice discuţie despre credinţă cu disponibilitatea de a ma gândi la orice adevăr.

Dacă ne numim oameni de ştiinţă, să nu ne închidem automat ochii şi urechile faţă de anumite lucruri doar pentru că nu le înţelegem. Când vedem ceva ce poate fi dovedit prin dovezi ştiinţifice, nici explicat în mod raţional, să fim măcar suficient de obiectivi pentru a discuta cu calm subiectul în lumina diverselor teorii, pentru a observa modul în care se raportează fiecare la chestiunea în cauză. Descopăr faptul că atunci când fac un apel, oamenii care mă dezaprobă nu sunt nici pe departe ostili şi adesea par să asculte şi să mediteze la ceea ce am de spus.

Chiar şi aşa, recunosc faptul că unul dintre riscurile cu care se confruntă oricine e dispus să discute despre credinţa personală în public este pericolul de a fi înţeles greşit sau de a fi catalogat de oameni ca având o înţelegere superficială a credinţei. Îmi amintesc de un interviu pe care l-am dat la începutul carierei mele. Interlocutoarea mi-a spus: 'Am auzit că sunteţi un om foarte religios'. Am corectat-o imediat explicându-i că mă deranjează faptul că religia organizată a fost folosită în trecut în mod greşit, ca mijloc prin care oamenii să fie controlaţi. Din acest motiv, am răspuns că nu mă consider deloc religios. Totuşi, credinţa mea este mare. Am o relaţie personală profundă, mereu crescândă cu Dumnezeu care îmi călăuzeşte gândurile şi acţiunile.

De-a lungul anilor, am făcut în repetate rânduri această distincţie între a avea o religie şi a avea o credinţă care îmi permite să mă bucur de o relaţie autentică cu Dumnezeu. Milioane şi milioane de oameni au fost îndepărtaţi şi adesea chiar răniţi prin interacţiuni regretabile cu grupuri religioase. Oamenii aceştia trebuie să înţeleagă faptul că esenţa credinţei creştine nu ţine de legătura cu un anumit grup de oameni cât de o relaţie personală şi sigură cu o singură Persoană: Iisus.

Nu mă interesează prea mult tradiţia religioasă. Nu am nimic împotriva celor care sunt inspiraţi de ritualuri şi ceremonii, dar ritualurile religioase nu au făcut niciodată prea mult pentru mine,

Ceea ce contează mult pentru mine este comuniunea regulată cu Dumnezeu.