Cele şapte stări ale omului -2-

    4. Este omul respectiv anormal?

   Pe măsură ce asculţi un om vorbind, cuvintele sale vor arăta dacă el este o persoană foarte sentimentală sau dacă mintea este caracteristica lui predominantă sau dacă este foarte subiectiv. Cu toate că acest om poate fi în mod special tare într-un anumit domeniu, totuşi el este un om normal. Însă există unii cu o minte puternică sau cu sentimente bogate, care sunt atât de agresivi, încât devin ceea ce nu poate fi numit decât anormali. Gândirea unui astfel de om este stâmbă. El este anormal, ciudat, extrem. Într-adevăr, este un om cu un comportament deviant. Constituţia sa psihologică este diferită de cea a oamenilor obişnuiţi. Însă aceşti oameni nu sunt chiar atât de rari. Între o sută de oameni întotdeauna vor fi câţiva anormali. Gândirea şi comportamentul lor sunt foarte diferite de cele ale oamenilor obişnuiţi. Ei sunt întotdeauna împotriva celorlalţi.

   Problema lor este atât de mare, încât modul obişnuit de a intra în contact cu ei nu îi va ajuta. Ei au nevoie de un tratament special. De fapt, trebuie trataţi cu mare stricteţe, pentru că au o constituţie întortocheată. Dacă foloseşti metodele obişnuite, poţi sfătui pe un asemenea om de zeci de ori şi vei fi dezamăgit de fiecare dată, deoarece caracterul lui este adânc înrădăcinat în el. Prin urmare, trebuie să ai în mod special ochii larg deschişi pentru a vedea dacă omul respectiv este într-adevăr o persoană cu un caracter deviant.

   5. Este prefăcătorie în el?

   Trebuie să ştii să discerni dacă un om este fals. Un om care "face pe sfântul" cu greu poate progresa înaintea Domnului, căci pare să aibă nevoie de un tratament dublu din partea Lui. Într-un om oarecare este prezentă doar carnea, în stricăciunea ei, dar un ipocrit adaugă un start de falsitate la stricăciunea cărnii lui. Omul oarecare are nevoie să-i fie tratată doar carnea, pe când cel ipocrit are nevoie nu doar de un tratament asupra cărnii, ci şi asupra falsităţii în care e înfăşurat: bunătate falsă, pietate contrafăcută, umilinţă pretinsă, gesturi fabricate, un comportament menit să înşele şi aşa mai departe. Pentru ca aceşti oameni să fie eliberaţi, este nevoie de un efort dublu. Dumnezeu trebuie întâi să le distrugă falsitatea, să le demoleze lucrurile artificiale ce îi fac să pară mai buni decât sunt în realitate, iar în final trebuie să se ocupe în mod drastic de carnea lor.

   De îndată ce intri în contact cu un frate, trebuie să afli dacă este transparent sau se preface. Dacă este doar aparenţă exterioară, el trebuie să fie tratat de Dumnezeu. Trebuie să descoperi ipocrizia omului. Cel ce afişează o faţă zâmbitoare înaintea ta azi poate că poartă o mască. În realitate se poate că nu este plin de bucurie. Altul poate că rosteşte cuvinte frumoase şi se arată a fi manierat, dar, discutând mai mult cu el, cel ce are experienţă în căile Domnului descoperă că acelaş om nu este în întregime sincer.

   Toţi cei care doresc să fie adevăraţi slujitori ai Domnului trebuie întâi să-şi descopere propria falsitate. Unii sunt înşelaţi de alţii tocmai pentru că ei înşişi se prefac şi nu sunt sinceri. Pentru a se ocupa de alţii, cel ce doreşte să fie un slujitor al Domnului trebuie mai întâi să înveţe să judece orice urmă de prefăcătorie în el însuşi. Tot ce este fabricat şi nu are o bază lăuntrică trebuie dat la o parte. Duhul poate fi curat şi sensibil doar după ce falsitatea a fost îndepărtată. Atunci omul va putea detecta imediat falsitatea prezentă în alţii. Duhul lui va reacţiona printr-o senzaţie de tulburare sau chiar mânie, deoarece falsitatea îl întinează acum.