Casa părintească şi tinereţea

Casa părintească şi tinereţea

   M-am născut într-o vale izolată a Emmentalului, în Durrgraben, comuna Trachselwald, în anul 1868. O căsuţă care stătea singură, înconjurată de pădure şi tufişuri, departe de orice circulaţie mi-a fost locul de naştere. Eram oameni săraci şi dispreţuiţi. Bogăţia părinţilor mei consta în ceata de copii. Noi eram opt la număr. Tatăl meu, în urma unui şoc a rămas paralizat. Cu o mână lucra cât putea. Ziua întreagă scotea în pădure copaci tineri din rădăcină. Dar greul casei îl ducea mama şi ea trebuia să se îngrijească de toate. Adesea îi era destul de greu să câştige atâta cât ne trebuia pentru mâncare. Ea ne-a crescut, cu toate că pe atunci nu cunoştea părtăşia cu Dumnezeu. De aceea de multe ori trebuia să se împovăreze cu grijuri şi era chinuită de mult necaz. Dumnezeu S-a îngrijit ca să nu ajung un copil răsfăţat şi alintat. La noi moda nu juca nici un rol, nici chiar în îmbrăcăminte; eram bucuroşi dacă aveam cu ce să ne îmbrăcăm şi să ne săturăm cu mâncare.

   Există un har premergător. Pe acest har Dumnezeu mi l-a arătat înainte de a mă întoarce la EL. Când am fost de cinci ani, căsuţa noastră a fost mistuită de foc. Întâmplarea aceasta face parte tot din harul premergător. Prin aceasta eu am venit la naşul meu, un unchi bogat din Fluelen, în apropiere de Lutzelfluh. Acesta avea o mamă credincioasă. Ea nu ajunsese încă la viaţa din Dumnezeu, dar era foarte evlavioasă şi viaţa pe care o ducea, mărturisea evlavia ei. La naşterea din nou ajunsese abia în ultimii ani ai vieţii, când eu nu mai eram acolo. Pe cei cinstiţi, Dumnezeu îi conduce la înfaptuire. Ea se ruga pentru servitorii şi servitorele ei şi aproape toţi s-au întors la Dumnezeu, deşi mai târziu, pe când bătrâna murise. Prin rugăciunile acestei mame şi eu am "fost scos la viaţă". N-a mai fost în viaţă atunci. Pe când trăia, dorinţa inimii ei a fost ca eu să fiu crescut creştineşte. Ea m-a învăţat să citesc Biblia. Pot să spun că în fiecare duminică trebuia să mă duc la biserică, sau să citesc un capitol din Biblie, sau să citesc o rugăciune. În cazul de pe urmă îmi alesesem, de cele mai multe ori, ceva ce era mai scurt. Totuşi, când citeam Biblia, vedeam că nu sunt pe calea buna. Dumnezeu a lucrat foarte devreme la inima mea. Deoarece, însă, nu auzeam de la oameni şi în biserică nimic altceva decât aceea că noi trebuie să murim ca păcătoşi, eu am rămas aşa unul care, după închipuirea sa, crede în Mântuitorul păcătoşilor. Dar am rămas rob al păcatului. Totuşi nădăjduiam să fiu mântuit prin har.

   Faţă de părinţii mei nu am fost ascultător, dar ascultam de naşii mei. Ştiam că nu mă pot eschiva, aici trebuia să ascult. Acasă de obicei vociferam şi voiam să fac altceva decât ceea ce mi se poruncea. Naşul nu m-a bătut niciodată, totuşi mă temeam de el şi îl ascultam. Acolo era mai multă disciplină decât acasa. Eu ştiam că ceea ce spune naşul, aşa rămânea. Neadevăruri nu-i ieşeu din gură nici când promitea şi nici când ameninţa cu ceva. De aceea, acolo stăpânea disciplina.

..................................................

   Dacă mă gândesc înapoi la casa mea părintească, trebuie să mă mir că, chiar eu am fost primul pe care Dumnezeu l-a scos afară din păcat. E harul  Său de nepătruns şi bunătatea Sa. După ce m-am întors, dorinţa mea adâncă a fost să se întoarcă şi mama mea dragă şi fraţii mei la Dumnezeu. Tata nu mai era  în viaţă. Acest lucru se înfăptuise mai întâi la sora mea, a doua în ordinea vârstei. Am vizitat-o de două ori şi am sfătuit-o, îndemnând-o să se pocăiască. După ce am plecat eu, ea a pus un baston lângă uşă cu intenţia ca la viitoarea mea vizită să-mi facă cunoştinţă cu el. Ea mergea regulat la biserică. Odata i-a scăpat preotului un adevăr, vorbind din predica despre Zacheu, a spus că trebuie să dăm înapoi ce am furat. Acest cuvânt a lovit-o pe sora mea deoarece ea furase prune. Imediat a plecat să le plătească. Apoi a venit la mine. Am îngenuncheat ca să ne rugăm. Ea mi-a spus că nu poate să se roage. Eu i-am răspuns: "Nu mă voi scula de aici până nu vei renunţa la încăpăţânarea ta şi te vei ruga şi tu". După o jumătate de oră s-a rugat şi a găsit pacea în Dumnezeu. Duminica următoare a mers iarăşi la biserică. Acum preotul a luat cuvântul şi a spus despre plătirea lucrurilor furate. Dar era prea târziu, căci sora mea urmase sfatul dat şi a primit pace de la Dumnezeu. Ea ştia că voia lui Dumnezeu este să se plătească ceea ce a furat.

   Când o îndemnam pe mama să se întoarcă la Dumnezeu, ea s-a împotrivit şi mi-a zis: "Ştii Fritz cât am suferit eu..." I-am răspuns că de aceea trebuie să se pocăiască. Ea însă se sprijinea mereu prin câte rele a trebuit să treacă. La înmormântări se auzea de multe ori în predică căci  suferinţele şi necazurile prin care a trecut sunt temeiul mântuirii şi primirii de către Dumnezeu. Mama mea a fost plină de această părere şi ea. Multă vreme eu nu am putut s-o conving. În sfârşit, i-am spus încă ceva đeşi mi-a fost foarte greu: "Mamă, tu ne-ai învăţat să minţim şi să furăm. Eşti o mamă rea." "Nu e adevărat!" zise ea. Atunci i le-am enumerat. "Nu ştii când m-ai trimis să fur o sfeclă de pe ogor?" Atunci s-a răzgândit şi si-a adus aminte. "Ne-ai învăţat să minţim! Dacă venea un om căruia îi datoram bani tu te ascundeai şi ne porunceai sa spunem că nu eşti acasă". Şi aici s-a prăbuşit.. a trebuit să cedeze... A mers de la un copil la altul, s-a umilit şi s-a plecat apoi în faţa lui Dumnezeu.  A doua soră după vârstă, care găsise pacea şi era un copil al lui Dumnezeu a întrebat-o pe mama: "Mamă, nu vrei să primeşti ceea ce ţi-a spus Fritz?"

   Curând după aceea am vizitat-o încă odată pe mama mea, iar ea îmi ieşise de departe în întâmpinare... am băgat de seamă că ea îşi găsise pacea! Ne-am îmbrăţişat, am lăudat pe Dumnezeu şi ea mi-a povestit ce lucru minunat făcuse Domnul Isus în sufletul ei.