Alegerea profesiei, serviciul militar, căsătoria -2-

   Aşa cum am mai spus, după părerea mea eram un creştin foarte evlavios. Mă apreciam pe mine însumi a fi tot ascultător şi cinstit. Numai la cinci păcate aş fi renunţat bucuros. Mi se părea că dacă aş scăpa de acestea nu aş mai duce lipsă de nimic înaintea Scaunului de Judecată. Ceea ce-mi da de lucru, erau popicele, jocul de cărţi, înjurăturile, minciuna şi fumatul. Eram de părere căci dacă doream să-mi câştig clienţi, trebuia să merg la cârciumă! Astfel am devenit un jucător de cărţi si de popice pătimaş. Cârciuma mă atrăgea în mod deosebit pentru plăcerea de a juca. Adesea se întâmpla ca unul care venea de la adunare şi care venea şi el să bea o halbă-două, să ma încurajeze să mai rămân şi eu acolo... Pe soţie o linişteam cu scuze că a fost şi acela, şi celălalt... Uneori jucam în atelierul meu până dimineaţa astfel că nici nu mai apucam să dorm în patul meu... dar întotdeauna când se întâmpla aceasta aveam o mare amărăciune în mine. De asemeni eram şi un mincinos naiv... minciuna este întotdeauna o prostie! Încă de când eram copil, am povestit părinţilor după ce am venit dintr-o vizită de la o mătuşă că acolo am mâncat carne fiartă iar când într-o zi mătuşa a venit pe la noi, mama i-a mulţumit acesteia pentru deosebita ospătare... dar aşa a reieşit ce prostie am palavragit eu şi am fost astfel demascat ca mincinos...

   Cât am fost de încătuşat şi de fumat! Cu toate că uneori mi se făcea aşa de rău de nici nu puteam mânca, totuşi nu mă opream. Uneori simţeam că-mi este limba perforată aşa mă ardea... mulţi vorbeau de o ţigară bună dar eu nu am fumat niciodată aşa ceva; în câteva rânduri mi-am sfărâmat pipa şi apoi am aruncat-o însă o luam de la capăt oricât de vătămător ştiam că este fumatul. Puteam răbda totuşi două-trei zile... ce trist! Dacă cuiva i-ar fi aşa de rău la citirea Bibliei ori la rugăciune ar încerca cu greu de două până la trei ori... Da, păcatul este pierzarea oamenilor!

   Cât de rău mă simţeam lunea, marţea şi chiar miercurea... ştiam că de starea aceasta jalnică doar eu sunt vinovat. Chiar soţia prin privirea ochilor ei parcă îmi spunea: "Tu eşti de vină!" Luni, munca mi se părea foarte grea; ziua era pentru mine îngrozitor de lungă! Lucram întrebându-mă când va fi amiaza... Dar ce mult s-au schimbat apoi toate după ce m-am întors la Dumnezeu! Am devenit fericit şi aveam zile când simţeam căci parcă zbor...

   M-am ferit însă de furtul de bani dar am furat alte lucruri: lemne, cireşe, prune şi altele... Când nu mă vedea nimeni nu-mi era deloc greu. De păcatele mele nu mă ruşinam ba mă şi lăudam uneori cu ele. Însă harul înaintemergător striga pretutindeni! Când uneori eram în pădure cu puşca la vânat ca braconier, şi auzeam clopotele de la biserică atunci harul mă făcea atent: "Nu e locul tău aici!" Şi plecam acasă... Dar nu am ajuns mai departe căci am rămas tot un slujitor al lui Satan ce-şi mergea pe propriile lui căi. Duminica dimineaţa eram la biserică dar după masă eram la masa de joc sau la popice; de asemenea oameni, Satana avea mare bucurie!

   Odată au venit în satul nostru nişte comedianţi cu cămile, maimuţe şi un urs care era legat de nas. Dresorul învârtea un bici strigând "Hopa, hopa, hopa!" - iar ursul trebuia să joace... La fel face Stana cu oamenii câtă vreme sunt sub puterea lui! Eu nu mai voiam să merg la cârciumă dar venea Satan şi striga la mine "Hopa! Hopa! Hopa!" Veneam acasă de la cârciumă şi găseam copiii cu hainele şi cu ghetele rupte iar conştiinţa mă condamna. O, cum îmi pătrundeau la inimă! Trebuia sa recunosc că fără fumat şi fără băutură multe din necazurile noastre nu ar fi existat. Vedeam clar cum risipeam banii şi-i jertfeam lui Satan. Iar mizeria din familia mea crestea tot mai mult; patimile mele mă cufundau în sarăcie; apoi m-am îmbolnăvit şi mi-era teamă că voi deveni o adevărată povară pentru familie. Acest lucru m-ar fi ruşinat mult.

   Am avut multe intenţii bune şi o asiguram pe soţia mea că nu voi mai merge la cârciumă dar ea nu mă credea desigur. Când vedeam pe tovarăşii mei că joacă popice şi intrau la cârciumă parcă cineva mă trăgea şi pe mine de toate firele de păr... mai ales dacă aveam şi ceva bani nu puteam rezista.

   Uneori când mă întorceam de la cârciumă îngenuncheam sub un cireş rugându-mă : "Doamne, ajută-mă! Citeam pe atunci cu hărnicie Biblia dar mi se părea cu neputinţă că aş putea să trăiesc după ea. Odată, prin luna aprilie I-am făgăduit lui Dumnezeu cu mâinile ridicate că până anul viitor nu mai joc cărţi, nici la popice; dar mă duceam la cârciumă şi încălcam promisiunile; începuse chiar să mă urmărească proverbul "Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune". Iar după mersul lumii acesteia şi după domnul puterii văzduhului ce lucrează în fiii neascultători trebuia să-i slujeşti păcatului chiar dacă tu ştiai că nu este bine. Aceluia însă, care în mod serios vrea să o rupă cu orice păcat i se va descoperi puterea izbăvitoare a lui Dumnezeu. Acela va putea privi înainte, sigur de biruinţă şi care va mărturisi apoi cu bucurie:

   "Ajunge, în adevăr, că în  trecut aţi făcut voia neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite."

   Abia când omul vrea cu adevărat s-o rupă cu păcatul începe să vadă ce mare e puterea păcatului şi cum este omul natural în lumina adevărului.

   "Oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului."

   "Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi".