A doua şansă

A doua şansă...

De cele mai multe ori, Dumnezeu permite să vină încercările asupra noastră, deoarece acestea sunt necesare pentru a ne modela caracterul şi pentru a experimenta, pe pielea noastră, puterea extraordinară a lui Dumnezeu.

Dumnezeu a îngăduit ca şi eu, la numai 3 ani, să trec printr-o experienţă mai puţin fericită, dar din care am învăţat o mulţime de lecţii, pe care acum le pot împărtăşi celorlalţi.

Era o zi de vară, când am trăit, poate, cea mai dureroasă întâmplare din viaţa mea. Mă aflam în spatele blocului, la nişte huţuluşe, împreună cu prietena mea, când mi s-a făcut sete şi am zis că mă duc să beau un pahar cu apă şi vin înapoi. Am pornit spre bloc iar după ce am făcut câţiva paşi, m-am oprit un pic, moment în care a venit o fată la mine, pe care nu o mai văzusem până atunci, care m-a întrebat dacă nu vreau să merg cu ea, să îmi arate nişte căţei. Eu, neţinând cont de faptul că părinţii mi-au zis mereu să nu merg cu oameni străini, am plecat cu acea fată, neştiind ce avea de gând să-mi facă. Prietena mea, când a văzut că plec, mi-a zis să nu merg, dar eu nu am ascultat nici de această dată. Am plecat cu acea fată şi, încet încet, m-am îndepărtat tot mai mult de zona în care locuiam. Îmi aduc aminte că am luat un autobus şi am ajuns undeva unde erau numai case. Am coborât şi am intrat într-o curte, unde am văzut o altă fată, cam de aceeaşi vârstă cu cea care m-a luat. Fata care m-a luat era blondă iar cea la care am fost acasă, brunetă. Fata, în curtea căreia mă aflam, văzându-mă, a întrebat mirată cine sunt şi ce are de gând să facă cu mine. Cealaltă fată i-a zis că o să se distreze cu mine şi să vină să vada. Bruneta i-a zis să o luăm noi înainte, pentru că ea mai are ceva de făcut şi vine imediat.

Eu, realizând că sunt departe de casă şi că, de fapt, fata aceea nu m-a luat ca să îmi arate nişte căţei, am început să plâng şi am zis că nu mai vreau să merg. M-am pus în genunchi, crezând că, aşa, fata aceea se va îndura de mine şi mă va lăsa să merg acasă, dar m-am înşelat. Ea a început să mă târască în genunchi prin pietre iar eu plângeam, rugând-o să-mi dea drumul. A ţinut-o aşa, până când am ajuns la o apă, unde m-a dezbrăcat şi m-a aruncat în apă. În timp ce eram în apă, a sosit cealaltă fată, care, dându-şi seama de intenţiile celeilalte, a încercat să mă scoată din apă. Îmi aduc aminte că s-au certat iar după aceea, bruneta m-a luat în braţe şi ea a fost şi cea care m-a adus acasă. Ce s-a întâmplat cu fata care m-a luat, cea blondă, nu mai ştiu. Ştiu doar că genunchii sângerau şi mă dureau foarte tare iar eu vroiam să ajung cât mai repede acasa. Acele momente au fost groaznice pentru mine. În acel moment îmi doream doar să fiu acasă. Lacrimile curgeau şiroaie pe obrajii mei iar corpul mă durea. Spaima pe care am trăit-o atunci, nu poate fi exprimată în cuvinte. Cred că Dumnezeu a scos-o pe acea fată (bruneta) în calea mea şi El a trimis-o la timp, ca să mă salveze. Îmi pare rău că nu îmi mai amintesc ce s-a întâmplat între ele şi cum a reuşit să mă scoată din apă şi să mă scape de acea fată blondă. Între timp, cei de acasă au vazut că nu mai sunt pe afară şi au început să mă caute, atât fraţii mei, cât şi părinţii erau disperaţi. Au căutat şi întrebat de mine prin toată zona dar nimeni nu a ştiut să zică nimic.

Când am ajuns în zona în care locuiam, ne-am întâlnit cu tata. El atunci mergea să anunţe poliţia de dispariţia mea. Trecuseră 5 ore, timp în care familia mea mă cautase încontinuu. Pentru toată familia, dispariţia mea, chiar şi numai pentru 5 ore, a fost o încercare grea, dar în mod special pentru mama mea, deoarece şi-a dorit mult o fată, ca să o piarda la doar 3 ani.

Tata, de fericire că m-a găsit, m-a luat din braţele acelei fete, i-a mulţumit şi m-a adus acasa. Când am intrat pe uşa, mama încă avea lacrimi în ochi, dar cu toţii erau fericiţi că eu eram bine şi că eram cu ei acasă. Şi în braţele mamei încă tremuram, din cauza şocului. În acea seară nu am putut să stau în picioare, din cauza genunchilor care mă dureau, dar mulţumesc Domnului că a fost doar atât, că nu am avut urmări mai grave şi că mi-a dat o a doua şansă, salvându-mă din mâinile acelei fete. Am înţeles încă odată ce mult mă iubeşte Tatăl meu ceresc şi am realizat ce consecinţe grave aduce neascultarea.

Am conştientizat că, ascultându-i pe părinţii mei, Îl ascult pe Dumnezeu. Acum, la 19 ani, realizez mult mai bine cât este de important să îi ascult pe părinţii mei, dar mai ales sa Îl ascult pe Dumnezeu.

Aş vrea să spun tuturor copiilor să-şi asculte şi să-şi preţuiască părinţii, pentru că ei ştiu ce e mai bine pentru noi şi nimeni, pe acest pământ, nu ne iubeşte aşa ca ei. Părinţii sunt o binecuvântare şi este un har că ne putem bucura de sfaturile şi grija lor. Noi, ca şi copii, nu trebuie să ne supărăm atunci când primim o mustrare sau o palmă din partea lor, pentru că, de multe ori, pe ei ii doare mai tare. Cred că păţania mea nu este o învăţătură numai pentru cei mici, ci şi pentru cei mai mari, pentru că ascultarea de Dumnezeu aduce mari binecuvântări. Toţi trebuie să învăţăm să ascultăm de TATĂL nostru, care ne iubeşte aşa cum nimeni altcineva nu ne iubeşte.

Faptul că acum traiesc, se datorează doar dragostei şi îndurării lui Dumnezeu. Consider că Dumnezeu mi-a dat o a doua şansă şi vreau ca atat Dumnezeu, cât şi părinţii mei să fie mândrii de mine. De aceea doresc să-I slujesc Domnului cu tot ce am şi cei mai frumoşi ani din viaţa mea să-I fie dedicaţi Lui. Vreau să dăruiesc şi mai departe dragostea, pe care El a turnat-o în micuţul meu vas de lut.