Trăind în dragoste -2-

Pe de altă parte, lucrurile n-au contat cu nimic pentru El. Lucrurile materiale n-au absolut nici o valoare decât dacă sunt folosite pentru beneficiul altora. Ne putem imagina că, dacă un copil al vecinului a intrat în atelierul de tâmplărie al lui Isus și I-a stricat una din sculele scumpe, asta nu L-a deranjat deloc pe Isus deoarece băiatul era mult mai valoros și mai important decât lucrul deteriorat. El a iubit oamenii nu lucrurile; lucrurile erau pentru a-i ajuta pe oameni.

Duhul Sfânt ne înnoiește mintea astfel încât să putem VEDEA LUCRURILE DIN PERSPECTIVA LUI DUMNEZEU (Coloseni 1.9):

De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească;

Dumnezeu nu mai poate de bucurie pentru poporul Său (DOMNUL DUMNEZEUL TĂU ESTE ÎN MIJLOCUL TĂU, CA UN VITEAZ CARE POATE AJUTA; SE VA BUCURA DE TINE CU MARE BUCURIE, VA TĂCEA ÎN DRAGOSTEA LUI ȘI NU VA MAI PUTEA DE VESELIE PENTRU TINE -Țefania 3.17), iar de când Isus a fost umplut cu Duhul lui Dumnezeu, El a împărtășit bucuria Tatălui Său cu copiii Săi.

Tot așa va fi cu cei a căror minte a fost înnoită, încât vor privi oamenii din perspectiva lui Dumnezeu. Gândurile lui Isus despre ceilalți erau întotdeauna și pe deplin gânduri de iubire, niciodată gânduri critice pentru stângăcia și imaturitatea lor. Astfel, oamenii erau în stare să perceapă mireasma dulce a prezenței Sale și GLOATA CEA MARE ÎL ASCULTA CU PLĂCERE (MARCU 12.37. Aceasta e dragostea cu care Dumnezeu inundă inimile noastre când suntem umpluți de Duhul Sfânt -Romani 5.5

... Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.

Isus a fost întotdeauna mișcat de compasiune față de cei bolnavi, cei nevoiași, cei flămânzi, sau cei rătăciți. El a transformat sărăcia lor în sărăcia Lui și astfel era plin de putere pentru a mângâia. Putem să-i mângâiem pe alții aflați în suferință numai în măsura în care noi înșine ne-am identificat cu acele suferințe.

Isus era sensibil la nevoile nerostite ale celorlalți deoarece El Și-a folosit imaginația pentru a Se pune pe El însuși în situația lor și astfel, a fost în stare să le înțeleagă problemele. El a fost foarte mâhnit odată când a văzut că oamenii aveau inimile așa de împietrite încât nu mai aveau nici o compasiune pentru cei nevoiași.

În relațiile cu ceilalți, Isus a murit în mod constant față de Sine. Niciodată nu a fost ofensat de orice I-ar fi făcut sau I-ar fi zis cineva. Nici nu a fost vreodată ofensat de neputința altora de a face ceva pentru El deoarece niciodată nu a avut așteptări de la alții. Nu a venit ca să fie slujit ci ca să slujească.

Deoarece Isus a purtat zilnic crucea, El nu a fost niciodată în conflict cu cineva oricât de obraznic sau prost ar fi fost. Moleșeala unora nu L-a enervat nicodată. Nici neorânduiala, nici dezordinea, nici nepăsarea altora nu L-au făcut vreodată să Își piardă răbdarea.

Omul desăvârșit poate cu ușurință să suporte un om imperfect. Numai oamenii imperfecți găsesc imperfecțiunea altora intolerabilă!

Răbdarea este una din manifestările cele mai mărețe ale dragostei noastre pentru alții.