În dăruirea vieții Lui față de oameni

Ci oricare vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru, și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți. Matei 20.26,27, 28

Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat viața pentru noi, și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați. 1 Ioan 3.16

Când vorbim despre asemănarea cu moartea lui Hristos și dovedirea ca El în moartea Lui, despre purtarea crucii și despre a fi răstignit împreună cu El, există un pericol la care chiar și cel mai sincer credincios este expus. Acest pericol constă în a căuta aceste binecuvântări doar pentru sine sau poate, se gândește credinciosul, pentru gloria lui Dumnezeu manifestată în propria lui desăvârșire. Eroarea poate fi una fatală, el nu va atinge acea sperată devenire ca Isus în moartea Lui fiindcă lasă deoparte chiar elementul esențial din moartea Lui și din sacrificiul de sine pe care ea îl exemplifică. Acest element fiind absoluta ei lipsă de egoism și totala ei referire la alții. A deveni ca Hristos în moartea Lui implică o moarte a sinelui, o pierdere din vedere a sinelui împreună cu o renunțare și o dăruire a vieții noastre pentru alții.

Scriptura nu ezită să răspundă fără echivoc la întrebarea cât de departe trebuie să mergem în trăirea pentru oameni, în iubirea, slujirea și salvarea lor: trebuie să mergem atât de departe cât a mers Isus, chiar până la a ne da viața. Noi trebuie să avem acest lucru în vedere ca fiind scopul principal pentru care am fost răscumpărați și pentru care suntem lăsați în lume, singurul obiectiv pentru care trăim - în felul acesta, darea la moarte a vieții vine ca ceva natural.

Asemenea lui Hristos, singurul lucru care ne ține în această lume este să fim gloria lui Dumnezeu în salvarea păcătoșilor. Scriptura nu ezită să fim gloria lui Dumnezeu în salvarea păcătoșilor. Scriptura nu ezită să spună că noi trebuie să mergem pe calea suferinței Lui, prin care El realizează ispășirea și răscumpărarea.

(Comparați Matei 20.28 cu Efeseni 5.2,25, 26, Filipeni 2.5-8,1 Petru 2.21-23 și observați cât de clar ne este prezentat exemplul lui Hristos în lucrarea Lui de răscumpărare - dăruirea vieții Lui pentru alții este semnificația ei specială.)

Cât de clar reiese acest lucru din înseși cuvintele Stăpânului:

Oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.

Cea mai înaltă glorie o va avea cel care a și s-a asemănat cu Stăpânul în dăruirea vieții Sale ca răscumpărare. Iar câteva zile mai târziu, după ce a vorbit despre propria Sa moarte, a spus:

A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, aduce multă roadă.

Și imediat le-a subliniat ucenicilor Lui ceea ce le spusese anterior, repetând cuvintele pe care le auziseră deja:

Cine își iubește viața o va pierde, și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică.

Bobul de grâu care moare pentru a învia iarăși, pierzându-și viața pentru a o câștiga înmulțită, este emblema clartă nu doar a Stăpânului, ci și a fiecăruia dintre urmașii Lui. A iubi viața și a refuza să murim înseamnă a rămâne singuri în egoismul nostru. A ne pierde viața pentru a aduce mai multă roadă în alții este singura cale de a ne-o păstra. Nu există altă cale de a ne găsi viața dec ât cum a făcut Isus - renunțând la ea pentru salvarea altora. Fără ea, dorința de a deveni ca El în moartea Sa este în pericolul de afi doar un egoism rafinat.

Cât de remarcabil s-a regăsit acest duh în apostolul Pavel și cât de constructive sunt cuvintele pe care Duhul Sfânt le-a exprimat el! Corintenilor le-a spus:

Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi, cei vii, totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viața. 2 Corinteni 4.10-12

În adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune, dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel și noi suntem slabi în El dar, prin puterea lui Dumnezeu, VOM FI PLINI DE VIAȚĂ CU EL FAȚĂ DE VOI. 2 Corinteni 13.4

Aceste pasaje ne învață că suferința în locul altuia, suferință pe care a purtat-o Isus în trupul Său pe lemn, caracterizează încă, până la un anumit punct, suferințele trupului Lui, Biserica.