Avem un AVOCAT la TATĂL

Dacă lucrarea de mântuire este îndeplinită în mod perfect, de ce este El încă Preot la scaunul de domnie?

El este acolo nicidecum ca Preot care să lucreze la îndreptățirea noastră; aceasta El a făcut-o și a încheiat-o într-un mod complet:

El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu (Evrei 10.12)

Așezarea Lui acolo este dovada că El nu mai are nimic de a face în acest fel cu prietenii Săi, și acum El doar așteaptă PÂNĂ CE VRĂJMAȘII SĂI VOR FI FĂCUȚI AȘTERNUT AL PICIOARELOR SALE. Dar, pentru ca noi să ne bucurăm de aceste lucruri, El lucrează în alt fel ca Preot. Având Duhul lui Hristos locuind în noi, vedem, ca urmare a acestui fapt, multe lucruri în noi înșine contrarii Lui, multe lucruri care ar stânjeni părtășia cu Dumnezeu. Și aici intervine slujba de acum a lui Hristos.

Avem nevoie de preoția Lui pentru ca să avem comuniunea cu Dumnezeu. Avem nevoie de El pentru păcatele noastre zilnice.

Se întrerupe comuniunea?

Desigur! Dar dragostea lui Dumnezeu nu este întreruptă, nici încrederea mea, deși comuniunea mi se poate deseori întrerupe. Dumnezeu nu poate avea comuniune nici cu un singur păcat măcar, cu cel mai neânsemnat gând greșit și de aceea, când un astfel de lucru ne vine în minte, nu putem avea comuniune.

Și atunci care este scăparea?

Răspunsul ne este dat la 1 Ioan 2.1:

Copilașii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți; dar dacă cineva a păcătuit, avem un Avocat la Tatăl, pe Isus Hristos Cel drept.

El nu este aici Mijlocitor înaintea lui Dumnezeu ci este AVOCAT la TATĂL! Comuniunea cu Tatăl a fost întreruptă. Lucrarea Sa de Avocat este înteimeiată pe două lucruri: El, Cel Drept este în prezența lui Dumnezeu și El a făcut ispășire pentru noi. Avem părtășie cu Tatăl și cu Fiul și o putem pierde prin păcat. Atunci Hristos Cel Viu vine ca AVOCAT și Duhul lui Hrostos lucrează ca să ne restabilească iar comuniunea, să ne aducă înapoi la părtășie cu Tatăl și cu Fiul.

Dacă am întristat pe Duhul Sfânt și mi-am murdărit picioarele, nu mai sunt într-o stare potrivită ca să mă pot bucura de părtășia cu Dumnezeu. M-a părăsit atunci harul?

NU! Duhul lui Dumnezeu ia Cuvântul și îl aplică inimii și cugetului meu, și mă umilește. Întâi văd urâciunea păcatului, ca fiind făcut nu numai împotriva sfințeniei lui Dumnezeu, dar și împotriva dragostei care m-a mântuit. Mi-am găsit plăcerea în lucruri care au pricinuit chinul lui Hrostos pe cruce! Ar fi trebuit să simt păcatul așa cum El l-a simțit! Am făcut un lucru pentru care Hristos a trebuit să ardă pentru a spune așa -vezi Numeri capitolul 19! Nu mai este imputare, desigur, dar această situație face păcatul mai urâcios inimii și cugetului meu. Nu mă duc eu la Avocat să-L rog să intervină El pentru mine, ci El Se duce ca Avocat la Tatăl pentru mine.

Înainte de căderea lui Petru, Domnul Isus i-a spus: M-AM RUGAT PENTRU TINE, căci totdeauna harul merge înaintea noastră. Isus vede ce dorește Satan și ne lasă în voia acestei dorințe, dar îngrijește de noi ca să rămânem credincioși. Și nu atunci când Petru a privit la Isus ci atunci când Isus a privit la Petru, acesta a plâns cu amar. Dragostea lui Hristos este întotdeauna înaintea dragostei alor Săi.

Ea ne însoțește, merge înainte în greutățile noastre și ne poartă prin greutăți. În timp ce ne lasă în mâinile lui Satan ca noi să învățăm în mod experimental cine suntem, El este totdeauna lângă noi și știe cum să ne păzească de șiretlicurile vrăjmașului. Aici vedem bunătatea perfectă și harul Celui care ne iubește, nu numai atunci când inimile noastre sunt îndreptate spre El, dar care se adaptează el însuși fiecărei strâmbături din caracterul nostru, pentru ca noi să putem fi pe deplin binecuvântați potrivit planurilor lui Dumnezeu.

Dumnezeu este credincios și nu permite păcat în copiii Săi. Dacă ei nu umblă cu El în lumină, El îi va face să treacă prin tot felul de încercări și lupte necesare ca să îi aducă la cunoștința de ei înșiși, ca ei să rămână în lumină și comuniune, să poată fi adevărați și curați.

Un alt lucru pe care vreau să-l notați este CÂRMUIREA PE CAREA O FACE DUMNEZEU COPIILOR SĂI.

El îi înștiințează prin Cuvântul Său și, dacă ei nu ascultă, El intervine în puterea Sa ca să-i oprească și astfel El să fie liber să-i binecuvinteze -vezi Iov 36.5-14,33.14-30- În felul acesta de a se purta al lui Dumnezeu, mântuirea nu este pusă la îndoială...

În Epistola către Corinteni vedem că, dacă unii creștini schimbau Cina Domnului într-o priveliște de dezmăț, Dumnezeu Se atingea de ei. Unii dintre ei erau bolnavi și alții adormeau, adică mureau. Și apostolul, atrăgându-le atenția asupra acestui lucru, adaugă:

Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați; dar, când suntem judecați, suntem disciplinați de Domnul, ca să nu fim condamnați odată cu lumea. -1 Corinteni 11.31,32.