Respingerea şi homosexualitatea

Un capitol delicat din tema respingerii o constituie aşa-numita „orientare sexuală”. Multe dintre cazurile de homosexualitate consiliate, îndrăznesc să spun că aproape toate, au avut în comun şi respingerea resimţită de acei bărbaţi sau acele femei care se declarau homosexuali. Fiecare dintre ei pot identifica cu uşurinţă, de cele mai multe ori, respingerea de care au avut parte în viaţă, mai ales în perioada copilăriei.

Ei, homosexualii, au parte de două categorii de respingeri evidente. Una din ele e o respingere declanşatoare (aşa o numesc eu), e acea respingere care declanşează gândurile că ar putea fi altfel decât oamenii obişnuiţi, că ar putea fi homosexuali, iar cealaltă e respingerea însoţitoare, care este resimţită în permanenţă de oamenii care aleg să fie homosexuali. Le voi aborda pe rând, pentru că necesită explicaţii.

Respingerea declanşatoare. Este un moment sau o înşiruire de momente în care copilul simte neacceptarea şi respingerea celor care ar trebui să îl iubească. De regulă a părinţilor, fraţilor şi/sau rudeniilor apropiate. Nu vreau să spun prin aceasta că este singura cauză a homosexualităţii, ci doar că este un „numitor comun”. Să exemplific:

Domnul „D” este căsătorit, tată a trei copii, soţ model din perspectiva soţiei şi a celor din jur, respectat la serviciu şi în biserică, implicat activ şi generos în susţinerea bisericii din care face parte şi a misiunilor acesteia. Creştin devotat, citeşte Biblia cu regularitate şi duce o viaţă de rugăciune permanentă. În prima şedinţă de consiliere stătea „aruncat” în fotoliu, cu privirea în mochetă, vizibil afectat şi emoţionat. Îl interesau doar două lucruri: Dorea să nu ştie nimeni ce discutăm şi dorea să fie acceptat aşa cum este. După ce s-a convins de aceste realităţi şi-a deschis inima (şi ochii la plâns) şi a început să îşi spună lupta.

Se lupta cu homosexualitatea, de la adolescenţă l-a urmărit îndeaproape gândul că este homosexual, că nu este ca ceilalţi, că el trebuia să se nască fată, că el nu e bărbat în adevăratul sens al cuvântului, că Dumnezeu a greşit făcându-l bărbat. Potop de „argumente” că el e născut să fie homosexual. A avut relaţii cu doi bărbaţi din cauza aceasta, una înainte de căsătorie şi una în timpul cât era căsătorit. Ambele, zice el, bune, cu bărbaţi tandri. Concluzia sa – aşa s-a născut.

După aproape zece şedinţe am reuşit să identificăm respingerea declanşatoare. Iată câteva aspecte care le sunt destul de comune homosexualilor. A fost dorit ca fată, aceasta şi-ar fi dorit părinţii, e prima respingere a sa ca bărbat încă nenăscut. Alta, a fost considerat fata casei, gătea, făcea curat, era mai efeminat, vocea îi era mai subţire. O altă respingere cu greutate a fost „trimiterea” sa de către tată, pe lângă mama sa. Ceilalţi fraţi îl ajutau pe tata afară, el era considerat prea feminin şi sensibil pentru treburile exterioare casei. Chiar dacă erau „glume” aparent inocente, acestea îi scriau de pe atunci drumul de parcurs în viaţă. Eşecul în relaţia cu prima lui prietenă a fost devastator şi a început să ia serios în calcul varianta că el e diferit. Şi cum duşmanul omului devine „maestru de ceremonii” în astfel de situaţii, in internatul de la liceu, într-o noapte, unul din colegii de cămin, s-a urcat în pat la el şi l-a mângâiat. A simţit acceptare, iubirea, valoare, importanţă. Dacă până atunci doar bănuia „că e diferit”, acum avea ceva destul de clar pentru el.

Mă repet: respingere înainte de naştere, respingere de către tată, respingere de la fraţi şi rudenii, respingerea cauzată de favorizarea fraţilor săi, respingere de la sexul opus, corelată cu acceptare de la un partener de acelaşi sex. Formula căreia nu i-a putut rezista. Când a sesizat domnul „D” firul evenimentelor şi logica lor, a intrat în posesia unei imagini de ansamblu a tabloului vieţii sale, care oricum nu era completă, însă îl ajuta să înţeleagă mecanismele.

Recomand insistent, părinţilor mai ales, să se poarte cu mare grijă, să fie atenţi cum se poartă, cum discută cu băieţii sau fetele lor. În acest sens sugerez cartea Un gram de prevenire de Don Schmierer. Ar trebui citită de toţi părinţii, mai ales de cei care au băieţi.

Respingerea însoţitoare. E respingerea de care au parte homosexualii şi lesbienele care îşi declară „identitatea” sexuală. Ei, în ciuda militării internaţionale pentru drepturile lor, vor fi discriminaţi, marginalizaţi, îndepărtaţi, izolaţi. Cazurile „fericite” sunt puţine, trebuie să fii vedetă ca să fii acceptat cu o astfel de identitate, altfel aproape nimeni nu te acceptă.

Respingerea aceasta o resimt în societate, familie, serviciu şi, pun un accent deosebit, o resimt în biserică. Oamenii aceştia sunt respinşi de biserică şi aruncaţi odată cu păcatul lor. Ceea ce face ca în bisericile noastre să existe homosexuali, dar să nu îşi declare orientarea şi deci să nu poată nimeni să se roage pentru ei, să îi însoţească în paşii spre schimbare şi, în consecinţă, să trăiască în păcat în continuare şi chiar să contamineze pe alţii. Homosexualitatea este un păcat, homosexualii sunt oameni păcătoşi care au nevoie de regenerare prin jertfa de sânge a Domnului Isus Hristos.

Am spus în multe rânduri, homosexualii nu sunt fericiţi, cel puţin cei cunoscuţi de mine în şedinţele de consiliere sau prin mesaje. Au plăcerea sexuală aferentă însoţită de: teamă permanentă, dureri nenaturale, stigmatizare, povara vieţii pe care o duc, lipsa socializării şi, puse în balanţă, sunt mai multe dezavantaje decât avantaje. Homosexualii sunt cea mai mare categorie de oameni neevanghelizată în mod intenţionat. E mai comod să îi acuzăm, decât să ne preocupăm de ei, e mai comod să criticăm, decât să ne „murdărim”. Totuşi noi, cei de la Contra Curentului, ne străduim să fim măcar puţin de ajutor pentru astfel de oameni, mai ales pentru cei care vor să scape de păcatul lor.

Probabil acum reuşiţi să înţelegeţi ce impact mare şi devastator are respingerea în viaţa unor astfel de oameni. Nu le motivez în niciun fel alegerea pe care au făcut-o, nu au circumstanţe atenuante. Atrag însă atenţia că puţină acceptare a lor ca oameni, nu a păcatului lor, ar putea schimba multe vieţi. Cea mai bună şi eficientă metodă de vindecare pentru ei este să aibă parte de dragostea corectă şi curată şi de acceptarea necondiţionată a unei persoane de acelaşi sex, matură spiritual. Ei au nevoie de ceea ce nu au avut parte. Oare e dispus cineva să salveze suflete?

[Copyright © 2014 Teofil Gavril. Acest articol a apărut iniţial pe site-ul autorului – www.filedinjurnal.ro (Cu Dumnezeu în fiecare zi). Teofil Gavril este consilier creştin şi trainer la Asociaţia Consilierilor Creştini din România. Poate fi contactat prin e-mail la adresa [email protected] sau telefonic la numărul 0744201601.]