Homosexualitate fără frontiere

Pentru prima dată, candidaţii la preşedinţia Statelor Unite au acceptat o întâlnire specială televizată cu organizaţii care luptă pentru drepturile homosexualilor. Focus on the Family consideră că cei şase candidaţi democraţi au arătat un interes disproporţionat faţă de acest subiect, care este susţinut de câţiva super-bogaţi activişti homosexuali care reuşesc să influenţeze maşinăria politică a Partidului Democrat prin contribuţiile lor. Los Angeles Times consemnează despre candidaţii republicani la preşedinţie că fie au ignorat, fie au refuzat invitaţii similare la un asemenea eveniment .

Acest subiect privind homosexualitatea divizează nu numai politicul, ci şi lumea ştiinţifică. Asociaţia Americană de Psihologie şi Asociaţia Americană de Psihiatrie au scos homosexualitatea de pe lista bolilor clinice.

În cartea lor „Destructive Trends” [Curenţi Distructivi], William T. O`Donohue şi Christine E. Caselles consemnează că această decizie a avut mai multe motive decât se poate constata la prima vedere: „Psihiatrii care au definit înainte homosexualitatea ca boală şi au diagnosticat homosexualii drept bolnavi psihic, au scris că această schimbare a fost politic şi strategic necesară, pentru înlăturarea obstacolului în lupta homosexualilor pentru recunoaşterea statutului lor social şi politic”.

Activiştii homosexuali din cadrul Asociaţiei Americane de Psihiatrie, au încercat să determine asociaţia să adopte interzicerea terapiei celor care doresc schimbarea orientării lor sexuale, pe baza faptului că eforturile făcute sunt fără succes şi dăunătoare pentru homosexuali.

Dr. Bill Maier, psiholog, a spus că există totuşi un grup de terapeuţi conservatori creştini, care pot oferi speranţă celor care se luptă cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex şi nu doresc să mai fie „gay”. De fapt, în America există cel puţin două organizaţii cunoscute, care oferă ajutor celor care caută sprijin pentru acest gen de probleme: Focus on the Family, www.family.org şi Exodus International North America, www.exodus.to .

Lupta intensă a organizaţiilor pentru drepturile homosexualilor, în politică şi apoi în cadrul organizaţiilor medicale, s-a dus folosind următorul argument împotriva punctului de vedere creştin conservator: „Dacă organizaţiile se specialitate nu văd nimic greşit în comportamentul lor, de ce ar vedea creştinii?”.

Ceea ce pentru mine este de-a dreptul incredibil, dar adevărat, este că şi creştinismul este divizat în calificarea acestui comportament ca fiind păcătos. Nu mă aştept numaidecât la o poziţie favorabilă moralităţii creştine din partea politicului sau a ştiinţei, pe care apostolul Pavel le defineşte ca „împotrivirile ştiinţei pe nedrept numite astfel” (1 Timotei 6:20), dar faptul că nu numai credincioşii de rând, poate mai ignoranţi, ci şi liderii religioşi din diferite confesiuni fac apologie acestui păcat, este prea mult.

Ei încearcă să folosească aşa-zise argumente ştiinţifice şi o răstălmăcire a învăţăturilor Bibliei, pentru o acceptare a comportamentului lor în biserică, prin măsuri administrative. Şi în alte comportamente păcătoase este văzută tendinţa oamenilor de a înlocui calea simplă, care te îndrumă către pocăinţă atunci când descoperi că ai păcătuit, şi încrederea în resursele pe care Dumnezeu ţi le pune la dispoziţie pentru schimbare, cu încercarea de a-ţi justifica eşecul spiritual, de a găsi acceptare şi toleranţă, fără dorinţa de schimbare.

Cu privire la homosexualitate, un argument din partea ştiinţelor sociale susţine că „orientarea sexuală nu poate fi schimbată”, avertizând că „pot exista consecinţe dramatice pe plan emoţional şi social în încercarea schimbării de la homosexualitate la heterosexualitate”.

O referinţă importantă este atitudinea lui Pavel, faţă de biserica din Corint. Acei creştini au tolerat între ei un comportament păcătos, relaţiile sexuale în afara căsătoriei şi incestul, despre care Pavel spune că nici la păgâni nu era pomenit, şi nu au tratat situaţia cum se cuvenea, pentru ca cel care a săvârşit păcatul să fie dat afară ca şi membru al comunităţii, cu speranţa că se va îndrepta. Ei din contra au făcut din aceasta, cum fac şi astăzi multe biserici creştine, o modalitate de a arăta că sunt mai toleranţi chiar decât Dumnezeu. În final Pavel le aduce aminte că au salvaţi de acele comportamente păcătoase: „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru” (1Corinteni 6:11). Trebuie să mă opresc aici, deşi sunt tentat să continui, atât este de clar pentru mine că acest comportament este foarte păcătos, şi cu consecinţe nefaste pentru societate, nu numai pentru individ.

Deşi argumentele biblice sunt suficiente pentru a defini homosexualitatea ca un mare păcat, pe lângă alte păcate sexuale la fel de grave, voi arăta câteva dintre afirmaţiile care susţin că acest comportament nu este păcătos.

USA Today, într-un articol scris de o profesoară de studiul religiei, afirma că „un Luther modern ar recunoaşte că doar câteva prescripţii biblice împotriva sodomiei... nu ar trebui să stea în calea dragostei care îi uneşte pe doi gay sau pe două lesbiene. Un Luther al secolului XXI ar ordina şi homosexuali, ca o conformare la teologia lui privind preoţia tuturor credincioşilor”. Cum rămâne cu acele condiţii pe care Pavel le prescrie pentru cel care doreşte să fie lider în biserică, ca să fie „bărbatul unei singure neveste”? Aceasta afirmaţie îi exclude pe cei care sunt implicaţi în păcate legate de acest statut de fidelitate conjugală. Bisericile noastre româneşti n-au ajuns chiar aşa departe, dar ceva paşi spre compromis facem (de exemplu curvia sau divorţul încep să nu mai fie un motiv de nu accede la poziţia de lider în biserică), care pot duce pe acelaşi drum dacă nu ne oprim. Şi apoi cred ca Luther ar fi spus ca şi Pavel: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să va propovăduiască o altă Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, sa fie anatema!” (Galateni 1:8).

Pastorul uneia dintre cele mai mari biserici de homosexuali a afirmat la instalarea lui: „Acum, mulţumesc lui Dumnezeu, după 30 de ani de frământări, pot să spun cel puţin cine sunt cu adevărat. Sunt homosexual. Sunt mândru de asta. Şi Dumnezeu mă iubeşte fără rezerve”.

Este adevărat că Dumnezeu iubeşte pe toată lumea, şi pentru ca lumea să nu piară datorită păcatului L-a dat pe Fiul Său, Hristos, pentru ca cine crede în El să aibă viaţa veşnică. Dar dacă cineva continuă să trăiască în păcat, ne punem întrebarea dacă are cu adevărat credinţa care mântuieşte. Dumnezeu nu ne iartă de nişte păcate, pe care după aceea ar fi de acord să le practicam, şi care ar fi împotriva naturii Lui.

Un alt argument cu care se afişează la paradele lor creştinii gay când participă la manifestaţii este: „Isus a spus despre homosexualitate: : ________________”. Răspunsul homosexualilor creştini este: „Isus nu a spus nimic. Isus a fost interesat mai mult de dragoste”.

Faptul că acest lucru nu este menţionat în mod direct în Evanghelii, nu înseamnă că Isus nu a fost de acord cu Scripturile Vechiului Testament, care tratează acest păcat şi alte păcate din domeniul deviaţiilor sexuale de la formula un bărbat şi o femeie = un singur trup, cu pedeapsa cu moartea, arătând gravitatea lor şi implicaţiile lor sociale negative. De fapt Isus a menţionat în Evanghelii formula un bărbat şi o femeie = un singur trup, care exclude acceptarea oricărei alte formule. De altfel evangheliştii declară că nu au înregistrat tot ce a făcut şi a spus Isus cât a trăit pe pământ.

Unii iau pur şi simplu experienţa lor subiectivă şi o fac normativă, chiar dacă ea contrazice norma cuvântului biblic, ceea ce este o mare înşelăciune. Cântăreaţa de muzică gospel Marsha Stevens, care acum s-a declarat public lesbiană, nu explică modul în care a ajuns biblic la convingerea ca homosexualitatea este acceptabilă. Ea relatează un singur lucru, că într-o noapte s-a rugat pentru a primi confirmarea că lesbianismul este în regulă; în dimineaţa următoare cineva i-a dat o insignă care spunea „lesbiană născută din nou”.

Am aflat şi despre un misionarism al homosexualităţii. Un pastor din Malaezia, care a fost pastor într-o biserică din New York, s-a întors înapoi în ţara lui de origine, cu intenţia de a forma o biserică ce avea să slujească tuturor, inclusiv homosexualilor, bisexualilor şi transexualilor. Întrebat de reporteri dacă va oficia căsătorii între persoane de acelaşi sex, el a răspuns: „Căsătoria între persoanele de acelaşi sex este ilegală în Malaezia, deci cum aş putea să o fac? Oricum, am să binecuvântez acest tip de uniune”.

Presa este plină zilnic cu ştiri legate de acest subiect.

Doua lesbiene au dat în judecată o organizaţie a Bisericii Metodiste, care a refuzat să celebreze ceremonia lor de „căsătorie” într-una din facilităţi, proprietate a organizaţiei. Liderii asociaţiei au dat în judecată statul New Jersey pentru că a violat dreptul lor de a stabili reguli interne pe proprietăţile lor, în numele „toleranţei” faţă de homosexualitate. Această acţiune a fost luată de Biserica Metodistă pentru a-şi apăra libertatea religioasă.

Maryland’s Montgomery County a introdus din această toamnă în curriculum-ul liceelor şi şcolii medii, învăţătura că homosexualitatea este normala, este doar o altă opţiune sexuală, iar transsexualitatea este o altă orientare sexuală. Copiii care vor să păstreze valorile religioase tradiţionale sunt consideraţi „homofobi” şi nu vor avea ocazia să participe la discuţii. Elevii vor fi expuşi la prezentarea unor mărturii personale a celor din organizaţia „Gay, Lesbiene, Bisexuali, Transexuali”. Una din mărturii spune: „Am ştiut de mult timp că sunt lesbiană, când eram fetiţă şi bunicul îmi citea poveşti înainte de a merge la culcare. Când citea acele poveşti, am ştiut că atunci când voi creşte mare mă voi mărita cu o prinţesă frumoasă, nu cu un prinţ”.

Nu ştiu ce se mai poate spune. Adevărul moral este simplu până la urmă, calea păcatului este complicată. Porunca din Tora, din Vechiul Testament: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie” (Levitic 18: 22) nu are nevoie de interpretare, la fel ca poruncile „Să nu ucizi” sau „Să nu comiţi adulter”.