Ce am descoperit că mă aştepta

Eram creştină de când aveam cinci ani, eram fiica şi nepoata unor pastori prezbiterieni, dar mă luptam cu atracţia faţă de acelaşi sex. M-am angajat de asemenea în relaţii nesănătoase cu bărbaţi.

Deşi am avut întâlniri la liceu, eram ambivalentă faţă de băieţii cu care mă întâlneam. Îmi plăcea foarte mult să întâlnesc şi să vorbesc cu oameni noi şi eram activă în muzică, teatru, cheerleading şi în alte activităţi. Dar sub toată această activitate şi „normalitate" mă luptam cu sexualitatea mea şi cu imaginea de sine.

La colegiu, am avut cu colega mea de cameră o relaţie de dependenţă emoţională dar nu şi fizică, relaţie care a durat peste patru ani. Eram îngrozită de dragostea romantică pe care o simţeam faţă de ea, raţionalizând relaţia ca fiind doar o prietenie profundă. Din cauza ataşamentului meu faţă de ea, nu eram motivată pentru a mă întâlni cu bărbaţi sau pentru a dori căsătoria.

Totuşi, după colegiu, am devenit implicată fizic cu un bărbat în timp ce eram în străinătate, de cealaltă parte a oceanului. M-am simţit uşurată să mă aflu mai degrabă în braţele unui bărbat decât în braţele unei femei, dar pierderea virginităţii mele, promiscuitatea mea în creştere şi abuzul ocazional de alcool au început să facă ravagii. Relaţia mea cu acest bărbat s-a terminat cu un avort spontan.

Când aveam aproape 30 de ani, mi-am exprimat în cele din urmă în comportament sentimentele homosexuale şi am avut cu o femeie o relaţie emoţională şi fizică. Iniţial, m-am simţit euforică, dar în acelaşi timp am simţit ca şi cum înăuntrul meu se desfăşura un război. În timpul acestei relaţii am fost obligată să împac faptul de a fi creştină cu trăirea în cadrul unei relaţii homosexuale.

M-am luptat cu Domnul în rugăciune: L-am întrebat şi L-am implorat. Am încercat să găsesc pace citind cărţi care prezentau creştini care reconciliaseră credinţa lor cu homosexualitatea şi am încercat chiar să frecventez o biserică favorabilă gay-lor. Totuşi, neliniştea mea nu făcea decât să crească, pentru că Dumnezeu mi-a arătat clar când am citit Scriptura că planul lui Dumnezeu pentru sexualitatea mea era în Geneza şi în cuvintele lui Isus.

Chiar dacă am înţeles ce vroiau să spună Scripturile, sentimentele mele şi nevoia mea au trecut peste ceea ce ştiam că este adevărat. Pentru mine a spune „nu" acelei relaţii era ca şi cum cineva mi-ar fi spus: „Kristin, nu meriţi să fii iubită astfel. Nu vei fi niciodată iubită cum sunt iubiţi alţii". Aceste gânduri au produs o mare teamă şi mânie înăuntrul meu. Când am simţit că Domnul îmi arăta clar că trebuia să pun capăt relaţiei cu acea femeie, am plâns fără să mă pot stăpâni, îndreptându-mi pumnii către El din cauza acelei cruzimi aparente care mă lipsea de intimitate.

Dar în ciuda temerii şi împotrivirii mele, am ajuns pe genunchi, sfârşind rugăciunea aşa cum am început-o: „Dragă Isuse, Te iubesc şi nu ştiu ce să fac... Dar Doamne, facă-se voia Ta".

Dumnezeu a răspuns rugăciunii mele, dar a fost un răspuns dificil. Relaţia s-a sfârşit brusc şi eu a trebuit să mă îndepărtez de oameni şi locuri. A trebuit de asemenea să îmi îndrept mânia către Dumnezeu şi circumstanţele mele. Nu a fost uşor. Eram singură. Eram ispitită. Dificultăţile tot intrau în viaţa mea. M-am luptat cu faptul de a fi singură când mă rugasem şi sperasem ca în cele din urmă să mă căsătoresc şi să am copii. Mă simţeam singură la biserică şi îmi era greu să rămân fidelă unei biserici.

Dar în această izolare şi suferinţă, cea mai rea teamă a mea de a nu mai experimenta o relaţie intimă şi plină de pasiune nu s-a realizat. S-a întâmplat un lucru minunat: am descoperit că Isus era cea mai bună sursă de dragoste pe care o cunoscusem vreodată.

Dragostea intensă şi convingătoare a lui Hristos pentru mine a fost cea care m-a condus la ascultare, şi ascultarea mea faţă de Hristos m-a condus la vindecare sexuală şi plinătate.

Deşi întotdeauna crezusem în Dumnezeu şi Îl iubisem, ceea ce nu am reuşit să cred pe deplin era cât de mult dorea El să aibă grijă de mine şi să îngrijească de nevoile mele. Tot trebuia să mă opresc zilnic şi să-L las pe Domnul să îmi amintească acest adevăr: că este bun, că va avea grijă şi că mă iubeşte mai mult decât pot eu înţelege.

Lumea m-ar fi lăsat să cred că identitatea mea putea fi găsită în adoptarea lesbianismului, sau în adoptarea unei vieţi sexuale sănătoase, sau acceptându-l pe Domnul Potrivit şi plecând călare cu el la apusul soarelui, dar identitatea şi valoarea mea era (şi este) găsită în acceptarea şi ascultarea Creatorului, Domnului şi Mântuitorului meu. Pentru că sunt fiica şi moştenitoarea Dumnezeului Celui Viu.

Cea mai mare teamă a mea de a mărturisi păcatul şi de a renunţa la el se afla în gândul că Dumnezeu nu avea nimic pentru mine care să mă aştepte la celălalt capăt al drumului. Cum mă înşelam!

Pentru că sunt o mărturie vie pentru Scripturile care arată că Dumnezeu este în stare să facă nespuns mai mult decât ceea ce cerem sau gândim noi, după puterea Lui care lucrează în noi. A Lui să fie toată slava în biserică şi în Hristos Isus în toate generaţiile, în veci de veci! Amin.

Kristin Johnson este director executiv la OneByOne. OneByOne a fost înfiinţată în ianuarie 1995, de către pastori şi lideri laici prezbiterieni din Statele Unite, care erau preocupaţi de lipsa unei asemenea misiuni în PCUSA. Misiunea lor este educarea şi echiparea Bisericii pentru a le arăta harul şi puterea Domnului Isus Hristos celor care sunt în conflict cu sexualitatea lor. Poţi afla mai multe despre această organizaţie vizitând www.oneby1.org.


Articol preluat cu permisiune de pe www.exodus.to