text Eseuri crestine

Dau Dumnezeu la schimb !

de Estela C. Manea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Estela C. Manea

... așa se traduc, de multe ori, faptele, atitudinile, deciziile, vorbele, pornirile noastre; precum un anunț de publicitate.

În măsura darului primit de la Dumnezeu mă ocup de grupuri de tineri pe linie muzicală în bisericile din zona în care locuiesc, atunci când sunt solicitată să fac această slujire. Și pentru că îmi place să știu cu cine lucrez trebuie să mă informez puțin. Toată edificarea mea se află la un click distanță de mine; facebook-ul (dar și alte rețele de socializare) este locul unde utilizatorii își varsă tot prisosul inimii. Din doua poze și trei comment-uri îmi dau seama, fără prea mult efort, ce macină inima și mintea persoanelor cu care lucrez. Fiecare fotografie postată, pozițiile din poze, expresia feței, îmbrăcămintea, privirea, comentariile, share-uirile, absolut tot ce se poate face la vedere pe o rețea de socializare îi transformă pe utilizatori în cărți transparente (... cărți deschise sună mult prea opac; da, și din păcate, după ce ajung să-i cunosc mai bine, fără să știe și fără să vrea, ei îmi confirmă că i-am citit corect încă de la început, plus/minus foarte puțin). În urma acestei incursiuni întotdeauna mă aleg cu un gust amar și acru pentru că descopăr, din nou, că mai mult de jumătate din tinerii cu care urmează să lucrez au inima în altă parte și L-au schimbat deja de multă vreme pe Dumnezeul adevărat cu altceva. Văd cum unii L-au dat la schimb pentru un băiat sau o fiică a întunericului, alții L-au schimbat cu petrecerile, alții L-au dat la schimb pentru o carieră de succes sau doar pentru un job mai bine plătit, alții L-au schimbat pe atâtea alte nimicuri încât nici nu merită să mai ocup spațiul înșirându-le aici. Întrebarile care se ridică de fiecare dată și care mă macină sunt: Doamne, oare când Te voi putea lăuda cu un grup de leviți îmbrăcați în podoabe sfinte? oare când voi avea parte de momentul acela în care slava Ta să coboare în mijlocul cântărilor de laudă izvorâte din inimi curate? oare duhurile necurate fug din casa Ta (ca la David) când noi cântăm sau aducem foc străin pe altarul Tău? Doamne, oare până când va fi tot așa? De ce nu avem suficientă înțelepciune să ne pocăim de bunăvoie în vremuri de pace, de belșug, de libertate? ... să Te prețuim și când o ducem bine.

Oare chiar vrem să ne trimită Dumnezeu prigoană, război, calamități și o droaie de îngeri aducători de nenorociri ca să ne întoarcem cu fața și cu inima spre El? Chiar n-am învățat nimic din istoria poporului Israel? ... când o duceau bine Îl schimbau pe Dumnezeul adevărat cu Baalii, cu Astarteele și alte urâciuni. Dumnezeu îi suferea până la o vreme și le vorbea prin prooroci așteptând ca poporul să ia aminte dar după multă îngăduință și așteptare Dumnezeu își vărsa mânia și urgia peste popor trimițându-le războaie, foamete, boli, cuceriri, robie, și atunci în acest context poporul își amintea de Iehova și se pocăia. Asta așteptăm și noi? ... să nu uităm că putem da exemple chiar de lângă hotarele noastre. Acum avem parte de pace și liniște dar oare cât vor mai ținea? Știm cu toții starea bisericii din România; și nu sunt așa doar tinerii dar acum la ei am făcut referire, însă dacă măcar noi, părinții tinerilor, am fi altfel ar fi îmbucurător.

Personal, am ales să mă pocăiesc în fiecare zi, de bunăvoie, în vremuri de pace și de belșug ca să nu-L oblig pe Dumnezeu să mă pocăiască. Și mai spun două vorbe și închei: până la această vârstă Tatăl meu ceresc a îngăduit să trec prin văi adânci dar și prin belșug și bunăstare însă prin toate acestea n-am găsit nimic vrednic pentru care să-L dau la schimb pe Dumnezeul meu. Nu spun asta doar pentru că așa stă bine creștinilor să vorbească și pentru că dă bine la imagine; nu, ci fiecare țesut din mine este convins de acest lucru. Deși sunt un om cu imperfecțiuni și multe minusuri, aleg în fiecare zi să-L iau pe Dumnezeu și pocăința în serios iar El îmi dă putere și mă sprijinește în această hotărâre. Am mai ales că indiferent de provocări Dumnezeul meu nu este monedă de schimb între cele două lumi spirituale. Provoc cititorii să facă aceeași alegere și vor vedea că Dumnezeu va da biruință.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise