text Eseuri crestine

Sentimentul de mânie -2-

de John Coblentz
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Coblentz

O persoană se poate mânia ca răspuns la o rană sau la o nedreptate de care are parte.

Când David şi oamenii lui au fost refuzaţi de Nabal, David şi-a scos sabia şi a pornit să distrugă toată casa lui Nabal. Reacţia lui este tipică. Durerea acută, apărută brusc, a declanşat blestemul şi a dezlănţuit o furie oarbă. Şi de fapt nu e prea mare diferenţa între durerea fizică şi cea emoţională. Mânia care se răzbună poate creşte încet, de-a lungul anilor din neînţelegeri. Dar când o astfel de rană se deschide, peroana supărată poate deveni extrem de senzitivă. O uşoară greşeală în atitudine, chiar şi cuvinte sau fapte care nu sunt făcute intentionat pentru a răni, pot declanşa o reacţie plină de furie.

Unii se supără atunci când le este rănită mândria.

Biblia ne spune ca împăratul Asaf trebuia să lupte cu o ceată de etiopieni de două ori mai mare decât armata izraelită. Asa, plin de smerenie, a alergat la Domnul. Şi Dumnezeu, nu numai că i-a dat biruinţă dar, a făcut o mare trezire între izraeliţi - mulţi din cei ce făceau parte din seminţiile de nord, au venit la Asa 'când au văzut că Domnul Dumnezeul lui era cu el'. Totuşi, puţin mai târziu, şi probabil ca o razbunare pentru politica dusă de el, Baeşa regele lui Israel a venit sa lupte împotriva lui. De data aceasta, Asa a trimis soli încărcaţi de daruri la Ben-Hadad, împăratul Siriei, cerându-i sa încheie un legământ cu el şi sa rupă legământul făcut cu Baeşa. A reuşit, dar Hanani, un profet al Domnului l-a mustrat pentru că s-a sprijinit pe un rege păgân în loc sa se încreadă în Domnul iar Asa 's-a mâniat pe văzător, şi l-a pus la închisoare, pentru că era înfuriat împotriva lui. Tot în acelaşi timp, Asa a apăsat şi pe unii din popor. ' Cum a putut Asa sa se schimbe aşa de repede de la a-i îndemna pe oameni sa-L urmeze pe Domnul, la a-i lovi pe cei ce erau sfinţi? Ceva i-a atins eul, acesta e motivul. Şi asta e mândria subtilă care s-a bazat pe progresul lui spiritual. Când e rănită mânia unui slujitor, el poate răspunde cu mânie până la criticarea celorlalţi, sau un tată se poate răsti la copiii lui când aceştia îi văd greşelile. Mândria rănită provoacă durere.

Unii se mânie din cauza unei vinovăţii nerezolvate

David era vinovat d eimoralitate şi a acoperit-o cu o crimă. Totusi, când i s-a spus întâmplarea cu omul bogat care l-a nedreptăţit pe sarac, a explodat. Acoperirea păcatului ne face duri. Un om care priveste în ascuns imagini sau filme indecente, este foarte dur cu copiii lui. Un om care trăieşte cu conştiinţa împovărată este gata întotdeuna să critice. În subconştient, o asemenea persoană este permanent preocupată să arunce vina sa asupra altora.

Uneori oamenii se mânie când caută să îndrepte lucrurile rele

Noi toţi avem un simţ al dreptăţii. Când a auzit de omul bogat care a luat singura oaie a vecinului sărac pentru a-şi ospăta musafirul care a sosit pe neaşteptate, David s-a înfuriat. Exact aşa. În acest tip de mânie există dreptate. În situaţia când ceva e greşit, mânia e o motivaţie pentru a îndrepta lucrurile. Moise a văzut copiii lui Israel închinându-se vţelului de aur şi s-a înfuriat. Domnul Isus a văzut lipsa de respect a schimbătorilor de bani din templu şi a acţionat cu hotărâre. Dacă vedem doi baieţi mari cum il bat pe unul mai mic, în noi apare acelasi raspuns emoţional. Noi o numim indignare îndreptăţită şi aşa si este.

Dar la acest ultim fel de mânie există un sens subtil. Pentru că izvorăşte din dorinţa de dreptate, pare corect. Pare justificabilă. Şi fără a merge prea departe, putem face uşor două mari greşeli. Întâi, să transferăm dreptatea izvorâtă din mânie asupra oricărei acţiuni a noastre. Mânia, ca şi dinamita este extrem de explozivă. Acţiunile interprinse sub impulsul mâniei pot cauza distrugeri enorme. De aceea, după ce Pavel spune MÂNIATI-VĂ, vine şi porunca ŞI NU PĂCĂTUIŢI! .

Dacă avem dreptate şi ne impunem în anumite situaţii rele, nu înseamna că avem dreptul să folosim orice metodă ca să îndreptăm situaţia. Desi mânia poate fi justificată, acţiunea motivată de MÂNIA ÎNDREPTĂŢITĂ poate fi greşită, mai distructivă şi mai rea prin ură şi răzbunare decât nedreptatea iniţială care ne-a stârnit mânia. Multe războaie au izbucnit din mânie îndreptăţită. Din momentul în care fitilul e aprins, cele mai groaznice crime sunt comise pentru a 'schimba răul în bine'.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise