text Eseuri crestine

Regele din iesle...doar o poveste?

de Vînău Denisa-Thalia
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vînău Denisa-Thalia

Într-un peisaj de alb imaculat, văd doar oameni într-o goană ciudată, într-o atmosferă care ar fi trebuit sa fie unică. Văd doar suflete ce aleargă în toate părțile și mențin priviri reci, care trec țintă prin ceilalți oameni spre realizarea unui scop bine definit: acela de a pune la punct îndeplinirea tradiției.

Pentru că ea, tradiția… a acoperit totul. A făcut să uităm că în urmă cu 2000 de ani, ceva măreț s-a întâmplat. Domnul Isus ne-a ales. Ne-a ales pentru că ne-a iubit și ne iubește. A ales să se nască umil într-o lume murdară, aflată între întunerit și păcat, pentru a aduce mântuirea.

Însă am uitat…

Am uitat, iar acum vedem totul cu alți ochi.

Crăciunul…e perioada aceea din iarnă împodobită, luminată cu câteva lumânări parfumate și instalație, peste care punem beteală și globuri frumos colorate. E îndulcită cu mirosul mâncării calde și a cozonacilor. E masa rotundă în jurul căreia familia se adună. E perioada în care pe fundal de aud colinde, iar în ciuda frigului de afară, inimile parcă devin mai bune, mai calde și mai darnice. Pentru că nu în ultimul rând, Crăciunul înseamnă… cadouri.

Dar nu, nu e așa. Pentru că dacă înainte era normal să fim buni măcar în perioada aceasta, acum suntem aceeași oameni triști, monotoni și lipsiți de dragoste, ca și în timpul anului, de altfel.

Dacă magii au venit la Rege cu cele mai prețioase daruri, vreau să știi că tu, omule, nu ai nimic pe acest pământ de care Domnul ar avea nevoie.

Doar o inimă, o SINGURĂ inimă. Care sa fie dăruită Lui în totalitate, și asta așteaptă: o inimă recunoscătoare, o stare de mulțumire, o inimă copleșită de candoare, o bunătate a sufletului ce iese din tiparul lumii, o renunțare la închinarea de fațadă, o dragoste fără limită și aceasta împărtășită cu ceilalți.

Pentru că în asta stă totul: în a da. A da fără a aștepta ceva în schimb. A oferi, pentru că oferi ceva ce nu are sfârșit. Iar acest lucru strălucește mai puternic decât orice. Acest lucru întrece orice bogăție a pământului.

Pentru că…un suflet rănit, zdrobit, negru, nu poate fi împodobit asemenea unui brad, nu poate fi încălzit și nici îndulcit, pentru că tradiția nu îi poate face nimic.

Doar Domnul îi poate readuce starea de bucurie, iar vestea nașterii îi poate readuce speranța.

Iar dacă doar El poate aduce iubirea, iertarea, mântuirea de care cineva are nevoie, atunci mă întreb…

Ce ar fi Crăciunul…dacă Regele din iesle ar rămâne doar o poveste?

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise