text Eseuri crestine

Mesaj de Sărbătoare

de Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

Dragi creștini,

Mari și minunate sunt lucrările Domnului ! Declarăm aceasta în orice vreme, cu atât mai mult acum la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Ce puteam primi mai mult decât un Mântuitor în stare să ne mântuiască ? Ce puteam primi mai frumos decât o declarație de dragoste din partea lui Dumnezeu ? Așadar, să vestim cu toată bucuria ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit prin Hristos Isus Domnul !
Ce putem face noi ca un răspuns umil la Darul nespus de mare a lui Dumnezeu ?

Putem să-L celebrăm pe El. Dedicați în totalitate acestei cauze înalte. Cu toată ființa noastră, cu trupul, cu sufletul, cu mintea și cu inima. Să nu mai fie loc în noi pentru altceva sau pentru altcineva. În viața noastră, în casele noastre, în bisericile noastre, în satele și orașele noastre, în România întreagă, Pruncul Isus, Dumnezeul cel tare, Mântuitorul, să fie cinstit, lăudat și proclamat ca fiind conținutul și esența acestei sărbători. Să dăm la o parte totul, absolut totul din ceea ce I-a luat locul Domnului Isus. Să găsim mijloace tot mai multe și tot mai variate ca Domnul Isus și creștinismul să cuprindă lumea. Să le spunem tuturor despre scopul pentru care Domnul Hristos a venit în lumea noastră.

Putem să ne lăsăm transformați de El. Chiar pentru aceasta a venit în lume. Ca să schimbe omenirea în asemănarea Lui. Nu a venit să impresioneze în mod egoist, nu a venit să-și câștige urmași pentru a avea o influență omenească, nu a venit nici măcar să vindece, să predice sau să facă minuni ca un prim scop, ci El a venit ca să transforme omul pentru a putea fi socotit drept de către Dumnezeu. Întrebarea este, ce facem cu răutatea noastră, cu neiertarea noastră, cu necredința noastră, cu împietrirea noastră ? Ce facem ? Nașterea Domnului Isus trebuie să ne schimbe ! Nu merită să mai rămânem neschimbați ! Nu merită să ducem mai departe chipul omului vechi ! Avem nevoie de schimbare, noi toți !

Putem să trăim pentru El. Știți câte milioane și milioane de oameni deja o fac ? Ce mai aștepți ? Încă de la nașterea Lui au fost dintre cei care s-au întors de la iesle plini de bucurie, cu hotărâri noi, cu un orizont strălucitor înaintea ochilor. Ce câștigați au fost ! Nu este absolut nici o pierdere în a trăi pentru El, ba dimpotrivă câștigul este enorm. Iată o intenție plină de semnificație, cei care trăiesc deja cu Domnul să-și reasigure sentimentele față de Domnul, iar ceilalți să și le asigure cu toată încrederea că nu greșesc. Fă ceva de care să beneficiezi și în lumea cealaltă- faptul că ai decis, la Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus din anul 2016, să trăiești pentru El. Ar fi modul cel mai frumos în care ai putea marca sărbătoarea.

Vă doresc Sărbători fericite alături de cei dragi și împreună cu Hristos !

Pastor Ioan Cocîrțeu
Biserica Baptistă Nr. 2 Timișoara

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise