text Eseuri crestine

Spune repede cum este Dumnezeu?

de Ph. Yancey
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ph. Yancey

   Conform spuselor lui Elaine Storkey, această întrebare: "Spune repede cum este Dumnezeu?" i-a fost pusă la spital frăţiorului ei nou-născut de către surioara lui de cinci ani cînd l-a văzut pentru prima oară. Fiind foarte perspicace, ea s-a gîndit că fratele ei, care tocmai a venit din Cer, ar putea avea informaţii proaspete despre Dumnezeu. Din nefericire, noul-născut a gîngurit ceva şi a adormit.

   Vechiul Testament oferă un răspuns la întrebarea fetiţei, un răspuns diferit de cel pe care l-am primit dacă am avea numai Noul Testament. Cu toate că Isus este "chipul Dumnezeului celui nevăzut", El s-a golit de Sine Însuşi, adică de prerogativele lui Dumnezeu pentru a deveni om. Regretatul prfesor Langdon Gilkery obişnuia să spună că, în cazul în care creştinismul evanghelic are o erezie, această erezie este neglijarea lui Dumnezeu Tatăl, Creatorul, Susţinătorul şi Conducătorul istoriei omenirii şi al tuturor comunităţilor umane, în favoarea lui Isus, Fiul, care este legat de sufletele oamenilor şi de destinele lor.

   Dacă am avea numai Evangheliile, am putea crede despre Dumnezeu că este limitat, prea uman şi chiar slab, pentru că Isus, pînă la urmă a sfîrşit pe cruce. Evreii au avut obiecţii atît de mari faţă de Isus pentru că, în pofida afirmaţiilor Sale îndrăzneţe, El nu s-a conformat concepţiei lor despre Dumnezeu. Ei L-au respins pentru că nu s-a ridicat la înălţimea cerinţelor lor. Cartea Apocalipsa ne prezintă o imagine diferită a lui Isus: o lumină strălucitoare, o glorie măreaţă şi o putere nelimitată, iar Vechiul Testament, în acelaşi fel, completează imaginea despre Dumnezeu. La fel ca primii ucenici ai lui Isus, avem nevoie de această imagine despre Dumnezeu pentru a aprecia cît de mult ne-a iubit încît s-a întrupat pentru noi şi la cît de multe a renunţat Dumnezeu.

   Fără Vechiul Testament am avea o concepţie denaturată şi limitată despre Dumnezeu. Dumnezeu nu este o entitate filozofică, ci Persoana care acţionează în istoria omenirii: Cel care l-a creat pe Avram şi i-a spus lui Moise care este numele Său, Cel care a binevoit să locuiască în deşert într-un cort, pentru a fi aproape de poporul Lui. Începînd cu Geneza, cap.1, Dumnezeu a dorit să se facă cunoscut şi Vechiul Testament este cea mai completă revelaţie pe care o avem despre felul cum este Dumnezeu.

   J.Updike a spus: "Creierele noastre nu mai sunt condiţionate ca să manifeste reverenţă şi teamă sfîntă."  Însăşi aceste cuvinte par demodate şi, în aceeaşi măsură în care nu mai sunt la modă, ne-am îndepărtat şi noi de imaginea lui Dumnezeu revelată în Vechiul Testament. Nu-L putem închide pe Dumnezeu într-o cutie, nu-L putem explica în totalitate. Dumnezeu pare a fi ciudat şi misterios, o Fiinţă total diferită, un Dumnezeu pe care ne este greu să-L înţelegem. Nimeni nu-I spune ce să facă (ideea centrală în discursul aspru al lui Dumnezeu adresat lui Iov).

   Recunosc faptul că Vechiul Testament îmi creează nişte probleme pe care aş prefera să le evit. Cînd citesc toate pasajele referitoare la revelaţia lui Dumnezeu trebuie să mă zbat ca să le înţeleg. "Uită-te, deci, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu", a scris Pavel creştinilor din Roma. Eu aş prefera să iau în considerare numai bunătatea lui Dumnezeu, în loc să depind de revelaţia lui Dumnezeu despre Sine Însuşi. Nu îndrăznesc să vorbesc pentru Dumnezeu înainte de a-L asculta pe Dumnezeu vorbind El Însuşi.

   Imaginea pe care ne-o formăm despre Dumnezeu are un impact enorm asupra noastră. Este Dumnezeu un ceasornicar aflat departe de noi, care a tras ceasul universului şi priveşte de la distanţă cum funcţionează atîta timp cît mai are energie? Sau este Dumnezeu un părinte grijuliu care se ocupă nu numai de univers, ci de fiecare om în parte? Nu cred că există un proiect mai important decît acela de a reface imaginea lui Dumnezeu, adevărata concepţie despre El. (fragment)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise