text Eseuri crestine

Piatra de poticnire

de Despre Credinta
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

Căderea este la un pas de noi…  Atât de aproape pe cât este faţa de reversul monedei. Şi, odată căzut, reversul propriei identităţi se poate transforma într-o piatră (Petru) de poticnire pentru alţii.

…Isus S-a întors şi a zis lui Petru: Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.

Identitatea noastră în Hristos nu ne fereşte de cădere.

 Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”

Ba chiar ea, identitatea, este „slăbiciunea” responsabilă de cădere. Pentru că întotdeauna cădem datorită a ceea ce suntem. Aşa cum Petru – piatra credinţei – a devenit, datorită acestei însuşiri, din tărie a credinţei duhovniceşti în Lumină, agent al întunecimii temătoare.

Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”.

Căderea este inerentă naturii umane. Şi este întotdeauna o îndepărtare de lumina propriei identităţi, o abdicare temporară de la statutul nostru câştigat în Dumnezeu, o înstrăinare de sine, de valoare, de putere, de tăria Sa.

Claritatea identităţii pe care o avem în El – a cărei manifestare va genera destinul nostru – o vom primi abia după ce Dumnezeu Îşi va face cunoscută propria-I identitate spiritului şi cugetului uman… Un botez în Numele Său, prin care îţi va fi revelat numele tău. O imersare în Lumina Lui Dumnezeu prin care vei primi lumina frumuseţii tale interioare. El îţi va descoperi locul şi rolul în Sine, energiile care te potenţează, te călăuzesc şi definesc…

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru

Dar iată că numele are şi reversul său. Poţi fi o floare, dar şi ispită, dacă nutreşti curajul, poţi hrăni şi nesăbuinţa, fiind azi o piatră de zidire, mâine poticnirea îţi poate fi lucrarea. Atunci când

…gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.

Numele tău este o unealtă, de asemenea, cu care poţi construi, dar şi dărâma. Poţi împiedica. Propria devenire sau a altora. Numele este încrustat în tine şi va lucra oricum, fie în mâna ta, prin puterea Dumnezeului tău, fie în mâna altor puteri. Dar numai într-un fel va clădi… Încotro ţi se vor îndrepta energiile depinde de canalele pe care le-ai săpat în mintea ta. Acolo unde îţi vei ridica edificiile – templul Său ori locurile de pierzanie -, îţi vei da bătăliile – spre victorie sau prăbuşire -, unde îţi vei hrăni destinul. Acolo unde se hotărăsc cotiturile, unde tu decizi dacă urci sau cobori, dacă te îndrepţi sau rătăceşti. Însă în rătăcire îţi pierzi orice ţintă, orice destinaţie, orice sens… Şi, iată, căderea este rătăcire.

Dar identitatea pe care o ai, lumina: sensul tău, din Dumnezeu – numele adică, împreună cu calea, aflată-n tine, pe care eşti destinat să mergi vor fi mereu în deplină vecinătate cu întunericul pe care l-ai acceptat conştient sau l-ai primit în spirit adamic. Nonsensul şi rătăcirea în spaţiul cel aflat dincolo de tine şi El. Le porţi în mintea ta, în sufletul tău. Le porţi în „carne”.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise