text Eseuri crestine

O privire asupra primului Templu

de John Bevere
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Bevere

Să ne întoarcem la Hagai. Frica de Domnul și-a reluat locul în inima poporului Israel, care și-a îndreptat din nou atenția spre Dumnezeu. Hagai le-a arătat apoi starea în care se găsea Templul:

Cine a mai rămas între voi dintre cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Așa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voștri? Hagai 2.3

Cred că Dumnezeu ne pune aceeași întrebare și astăzi:

Câți dintre voi își amintesc biserica în slava ei dinainte? Și cum o vedeți acum? Cum arătăm noi, templul lui Dumnezeu, prin comparație?

Pentru a putea fa un răspuns, haideți să examinăm slava de care se bucura biserica din Cartea Faptelor Apostolilor. Cincizecimea, prima zi a ploii timpurii, a sosit cu asemnea putere, încât a captat atenția mulțimilor de oameni care se aflau la Ierusalim. Nu fuseseră nici radiouri, nici televizoare, nici anunțuri în ziare, nu se împărțiseră afișe; de fapt, nici măcar nu fusese programată vreo întâlnire. Cu toate acestea, Dumnezeu S-a manifestat cu o asemnea putere încât mii de oameni au auzit cuvintele lui Petru, pline de ungere divină, și au fost mântuiți. Întâlnirea aceasta nu a avut loc într-o biserică, într-o sală publică, un stadion.

La scurt timp după aceasta, Petru și Ioan s-au îndreptat spre Templu și au văzut un olog din naștere, care era adus în fiecare zi ca să cerșească. Petru l-a ridicat în picioare și ologul a fost vindecat în Numele lui Isus. În câteva minute s-a strâns din nou o mulțime de oameni. Petru a predicat și cinci mii de oameni au fost mântuiți. Nu a fost timp nici măcar pentru o chemare la altar fiindcă Petru și Ioan au fost arestați înainte să-și încheie predica.

Într-un interval foarte scurt, biserica a crescut de la o sută douăzeci de oameni la peste opt mii de membri.

După ce Petru și Ioan au fost eliberați din închisoare, s-au întors la ceilalți credincioși. Împreună s-au rugat într-un asemenea duh de unitate, încât clădirea în care se aflau s-a zguduit. Aceasta înseamnă putere! Cunosc predicatori care au tendința de a exagera, însă nu este cazul Bibliei! Când aceasta spune că o clădire s-a zguduit, înseamnă că așa a fost.

Curând după aceea, un bărbat și o femeie au adus un dar și pentru că au tratat cu ușurătate prezența Duhului Sfânt, au fost loviți cu moartea. Imediat după acea întâmplare citim următoarele:

Scoteau pe bolnavi chiar pe ulițe și îi puneau pe paturi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. Fapte 5.15

Observați că se vorbește despre ulițe nu despre una singură! Ierusalimul nu era un oraș micuț. Slava lui Dumnezeu era atât de puternică încât Petru nu trebuia decât să treacă pe lângă acești oameni iar ei erau vindecați!

... .

Slava lui Dumnezeu era atât de puternică, încât Biblia menționează:

Lucrul acesta a ținut doi ani, așa că toți cei ce locuiau în Asia, iudei și greci, au auzit Cuvântul Domnului.

Nemaipomenit! Ni se spune TOATĂ ASIA A AUZIT CUVÂNTUL! Aceasta înseamnă că fiecare persoană care locuia în Asia a auzit Cuvântul în numai doi ani. Biblia ne spune că fiecare persoană a auzit Evanghelia care a fost proclamată de acețti primi creștini.

Începeți acum să întrezăriți slava care însoțea biserica din Fapte în timpul ploii timpurii a Duhului lui Dumnezeu? Haideți să punem din nou întrebarea: Cum arată biserica de astăzi, comparativ cu cea din Cartea Faptele Apostolilor? Nu părem ca un nimic? Dacă am fi sinceri, am răspunde afirmativ la această întrebare. Este imposibil să comparăm biserica de azi cu cea din Fapte. Probabil că avem mai multe resurse dar se pare că avem mai puțin din SURSA PRIMORDIALĂ. Nu sunt împotriva cărților, televiziunii, computerelor, sateliților. Toate acestea sunt resurse însă dacă asupra lor nu este imprimată suflarea Sursei, vor da greș.

DUMNEZEU ESTE SURSA TUTUROR RESURSELOR NOASTRE!

Oare ne pune Dumnezeu această întrebare ca să ne condamne? Cu siguranță că nu! El nu face decât să ne îndemne să ne lărgim viziunea.

Acolo unde nu există revelație (viziune profetică), poporul este fără frâu. Proverbe 29.18

Odată cu această descoperire a nevoii noastre, Dumnezeu deschide calea viziunii Sale profetice. Citiți Cuvântul Domnului și vedeți care este viziunea Lui:

Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi - zice Domnul oștirilor. Hagai 2.9

Nemaipomenit! Vă puteți închipui una ca asta? Dumnezeu spune că gloria pe care o va descoperi o va întrece pe cea din Cartea Faptelor.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise