text Eseuri crestine

O chestiune a inimii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

   Aproape toţi vor fi de acord că închinarea biblică implică şi un fel de act exterior. Cuvântul ebraic înseamnă "a te apleca". Închinarea înseamnă a te apleca, a-ţi ridica mâinile, a te ruga, a cânta, a recita, a predica, a împlini anumite ritualuri, cum ar fi Cina, spălarea picioarelor, ordinarea şi aşa mai departe. Dar faptul uimitor este că toate acestea pot fi făcute în zadar. Ele pot fi fără rost, nefolositoare şi goale. Acesta este avertismentul dat de Isus în Matei 15.8-9, când i-a zdruncinat pe farisei cu un cuvânt din Isaia 29.13: "Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine; Mi se închină în zadar" (traducere liberă în limba engleză).

   În primul rând, observă paralela dintre expresiile "Mă cinstesc" şi "Mi se închină", paralelă ce ne arată că închinarea este o cale esenţială de a-L cinsti pe Dumnezeu. Desigur că aceasta nu înseamnă a-L face mai onorabil sau a-I mări cinstea. Ci înseamnă a-I recunoaşte cinstea, a simţi valoarea acesteia şi a I-o atribui în toate modurile corespunzătoare caracterului Său.

   "Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei Lui, tăria şi frumuseţea sunt în locaşul Său. Familiile popoarelor, daţi DOMNULUI, daţi DOMNULUI slavă şi tărie. Daţi DOMNULUI slava cuvenită Numelui Său! (Ps.96.6-8)

   Deci, primul lucru pe care trebui să-l vedem în cuvintele lui Isus este faptul că închinarea este o cale de a reflecta cu bucurie, înapoi spre Dumnezeu, strălucirea vredniciei Sale.

   Motivul pentru care am folosit expresia "cu bucurie" este faptul că până şi munţii şi copacii reflectă înapoi spre Dumnezeu strălucirea vredniciei Sale: "Lăudaţi pe DOMNUL... munţi şi dealuri toate, pomi roditori şi cedri toţi" (Ps.148.7,9).

   Totuşi, această reflectare a slavei lui Dumnezeu nu este conştientă. Munţii şi dealurile nu se se închină în mod voit. Dintre toate câte există pe pământ, doar oamenii au această capacitate unică.

   Dacă nu reflectăm cu bucurie slava lui Dumnezeu în închinare, vom reflecta, fără îndoială, slava lui Dumnezeu manifestată în dreptatea Sa, prin condamnarea noastră: "Căci mânia omului Te va lăuda; cu amintirea mâniei Tale Te vei încinge" (Ps.76.10).

   Dar această reflectare nedorită a slavei lui Dumnezeu nu este închinare. De aceea este necesar să definim închinarea nu doar ca pe o simplă reflectare înapoi către Dumnezeu a strălucirii slavei Sale, ci, mult mai precis, ca pe o cale de a face acest lucru cu bucurie.

   Există posibilitatea ca expresia "cu bucurie" să fie greşit înţeleasă, deoarece uneori închinarea implică un duh zdrobit şi căinţă, stări pe care nu le asociem de obicei cu bucuria. Folosesc însă această expresie, deoarece, dacă spunem, de exemplu, că închinarea este doar o reflectare "voită" înapoi către Dumnezeu a slavei Lui, atunci suntem pe punctul de a cădea într-o altă înţelegere greşită, şi anume, că închinarea poate fi voită fără ca inima să aibă vreo dorinţă reală în acest sens; or Isus spune că inima este "departe de Mine". Mai mult decât atât, cred că vom vedea că în căinţa biblică sinceră există măcar o sămânţă de bucurie ce provine din speranţa vie că Dumnezeu va "reînsufleţi inimile zdrobite" (vezi Isaia 57.15).

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>