text Eseuri crestine

Cum putem fi iluminați

de Witness Lee
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Witness Lee

CUM PUTEM FI ILUMINAȚI?

Din moment ce iluminarea depinde în întregime de mâna controlatoare a lui Dumnezeu și depinde în totalitate de îndurarea Sa, oare atunci înseamnă că ar trebui să fim complet pasivi și indiferenți? Nu, nicidecum! Din învățătura Bibliei și din propriile noastre experiențe vedem că încă avem o responsabilitate. 2 Corinteni 4.6 spune: Văzând că Dumnezeu, Cel care a spus că lumina va străluci din întuneric, A STRĂLUCIT în inimile noastre... Acest verset ne spune că Dumnezeu deja S-a îndurat de noi, deja a strălucit asupra noastră. Dumnezeul care strălucește în inima noastră este lumina noastră. Cât timp suntem mântuiți, noi deja Îl avem pe Dumnezeu înăuntrul nostru și deja avem lumina. Deci acum nu se pune întrebarea cum am putea să cerem lumina sau cum am putea să căutăm lumina, ci cum să obținem iluminarea sau cum îi putem îngădui luminii să strălucească. Dacă soarele a răsărit deja, nu trebuie să căutăm din nou soarele; nu trebuie decât să primim strălucirea sa. Numai nebunii caută soarele când deja este trecut de zorii zilei. Efeseni 5.14 spune: Trezește-te tu care dormi și scoală-te din morți și Cristos va străluci asupra ta. Nu trebuie decât să te trezești; atunci vei primi strălucirea. Deci iluminarea ține de faptul de a obține, de a accepta; nu ține de faptul de a cere sau a căuta. Responsabilitatea pe care o avem noi este aceea de a da la o parte tot ce ne acoperă pentru a accepta lumina și a fi iluminați. Aceasta include cel puțin următoarele aspecte:

-în primul rând TREBUIE SĂ DORIM STRĂLUCIREA. Din moment ce lumina nu depinde de cererea sau căutarea noastră, ci de acceptarea și primirea noastră, rezultă că prima condiție a iluminării noastre este faptul dacă suntem gata să acceptăm sau să primim. Soarele deja a răsărit; deci nu trebuie să cauți sau să ceri, trebuie doar ca lumina să strălucească asupra ta și să primești strălucirea luminii. Dacă nu ești gata să primești strălucirea, dacă nu vrei ca ea să strălucească asupra ta, ci continui să te acoperi, atunci chiar dacă este soare în fiecare zi, el tot nu poate străluci asupra ta. Tot astfel este și lumina vieții, ea deja a strălucit înlăuntrul nostru. Astăzi noi nu așteptăm lumina ci lumina ne așteaptă pe noi. Lumina este înlăuntrul nostru continuând să ne aștepte să-i primim strălucirea. Prin urmare, dacă vrem strălucirea și acceptăm strălucirea putem fi iluminați. Dar dacă nu o vrem și nu o acceptăm atunci va fi greu să fim iluminați.

Astăzi foarte puțini oameni vor cu adevărat strălucirea. Unii nu o vor deoarece sunt indiferenți în inimă, iar alții nu o vor deoarece s-au hotărât să o respingă. Mii de lucruri au devenit văluri pentru lumina dinăuntrul nostru. Dacă nu vrem să dăm la o parte vălurile, atunci vom fi cei care nu dorim strălucirea și o refuzăm. Desigur, atunci nu există nici o cale de a fi iluminați. De exemplu, dimineața, când citim Biblia și ne rugăm, dacă cu adevărat DORIM STRĂLUCIREA, EA VA VENI! Când vine strălucirea putem vedea ceva în interior. Această vedere este simțul nostru lăuntric. De fiecare dată când avem o anumită conștiență în adâncul nostru, ea este dovada faptului că strălucirea luminii a venit. Acum se pune problema dacă ascultăm de conștiența acestei străluciri. Dacă ascultăm de conștiența acestei străluciri și tratăm anumite lucruri atunci vom da la o parte vălurile care ne acoperă. Astfel vom deveni cei care dorim strălucirea și acceptăm strălucirea luminii și vom avea strălucirea în mod continuu. Dacă nu tratăm lucrurile conform simțului strălucirii înseamnă că noi nu vrem să dăm la o parte vălurile de pe noi. Atunci vom fi cei care nu dorim strălucirea, care refuză strălucirea luminii. Astfel nu putem obține strălucirea!

-în al doilea rând, ar trebui SĂ NE DESCHIDEM DOMNULUI. Domnul este lumină deci dacă întreaga noastră inimă este întoarsă înspre El, cu siguranță vom avea lumina dar, dacă ne întoarcem de la El și înclinăm spre alte lucruri cu siguranță că nu vom avea lumină. 2 Corinteni 3.16 spune: Dar de fiecare dată când ea (inima) se întoarce spre Domnul, vălul este dat la o parte. Dacă inima nu este întoarsă spre Domnul, vălul va fi acolo dar dacă se va întoarce spre Domnul, vălul va fi luat. Atunci Îl putem vedea pe Domnul față în față, atunci vom vedea lumina! Prin urmare dacă vrem să primim strălucirea trebuie să ne deschidem Domnului și, din adâncul nostru să ne eliberăm pe noi înșine punându-ne înaintea Domnului fără nici cea mai mică rezervă sau reținere. Astfel va fi foarte ușor să obținem lumină.

Dar problema noastră este că noi nu ne deschidem față de Domnul cu ușurință. De multe ori noi încă ne ascundem, încă mai avem rețineri. Nu doar nu îndrăznim să ne deschidem Domnului dar nu îndrăznim nici măcar să ne rugăm Domnului. Este ca în cazul unui copil care uneori se teme să vadă fața părinților săi. Când părinții săi îl cheamă el răspunde cu gura sa dar nu vrea să vină căci în spatele lor el a făcut lucruri pe care nu le poate spune. O, există mulți care au o asemenea stare înaintea Domnului. Deoarece au lucruri și ocupații care nu Îi sunt plăcute Domnului ei se ascund și au rețineri. Ei se tem că Domnul ar putea să atingă acele lucruri și ocupații care nu Îi sunt plăcute - ce ar fi cu ei atunci? Este posibil ca Domnul să vrea ca ei să-I spună Lui ceva ce ei prețuiesc -ce-ar face ei atunci? Din moment ce se tem atât de mult să fie iluminați de către Domnul, ei nu îndrăznesc să se deschidă înaintea Domnului. Deci ei sunt ca o hârtie care este împăturită strâns și niciodată nu vor să se desfacă și să-I îngăduie lui Dumnezeu să scrie cuvintele pe care El vrea să le scrie.

Deși asemenea oameni care nu sunt gata să se deschidă Domnului încă își folosesc propria minte pentru a asculta mesaje și a citi Biblia, mesajele pe care ei le ascultă și Biblia pe care ei o citesc devin doar un ghid pentru a-i judeca pe alții, un instrument de a-i critica pe alții în timp ce ei înșiși nu au nici o rază de lumină. Această situație este ca și în cazul unui om care se află într-o cameră în timpul nopții. Dacă acea cameră este iluminată, el nu poate vedea clar lucrurile de afară, dacă acea cameră e întunecată el poate vedea lucrurile de afară foarte clar. Tot astfel, cei ce se închid față de Domnul sunt experți în ce privește judecarea și criticarea altora. Starea altora le este foarte clară dar ei nu știu absolut nimic în legătură cu propria lor stare. Toate acestea dovedesc clar că ei se află în întuneric!

Astfel de oameni care nu vor să se deschidă înaintea Domnului, pot chiar să predice și să lucreze pentru Domnul. Deși ei înșiși nu vor să accepte strălucirea ei îi pot sfătui pe alții să caute strălucirea. Deși de multe ori speră că Domnul va fi îndurător față de ei și le va da viață din belșug, echipându-i și dăruindu-le daruri pentru ca ei să poată sluji și lucra, ei se tem de strălucirea Domnului și chiar refuză strălucirea Domnului. Astfel cuvintele pe care ei le împart și lucrările pe care le fac nu sunt decât îndemnuri moarte care nu le pot împărți oamenilor strălucirea vie.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise