text Eseuri crestine

Ce îți ia Cuvântul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

Cuvântul Lui Dumnezeu, cu excepția celui întrupat și glorificat, nu îți dăruiește ceva, ci te eliberează. Sigur, ai impresia că ascultând un verset predicat, explicat în fața unei adunări de credincioși sau citind despre el într-o carte te umple un sentiment de bucurie sau de pace, te întărește. Dar nu este așa. Iată de ce:

Tu ai totul în Isus Hristos

În Isus, Cuvântul Vieții pe care L-ai acceptat, ai totul. Avându-l pe El, de fapt, ai totul în tine. Nu îți mai lipsește nimic, în ciuda oricărei senzații. Da, El cu adevărat îți da ceva. Tot ce poți să ai nevoie, să dorești, tot ce îți trebuie ca să îți duci viața spre împlinirea ființei tale, pentru parcurgerea căii tale. Restul Cuvântului – cel rostit de Mântuitor direct și prin apostoli și ucenici – îți ia ceva. Iar ceea ce îți ia fiecare adevăr este confuzia, minciuna, întunericul. Îți ia barierele, neputințele, fricile, durerile. Atunci când primești în tine Cuvântul Lui Dumnezeu despre ceva, acel adevăr cu privire la un lucru, de fapt tu ești eliberat de un lanț, o legătură care te ținea captiv și te priva de beneficierea unei promisiuni împlinite în Isus. A unei binecuvântări.

De unde vine bucuria si pacea?

Așadar, te bucuri nu pentru că primești ceva anume prin Cuvântul auzit, ci pentru că acel Cuvânt ți-a dat la o parte opreliștea și acum beneficiezi mai mult de ceea ce ai deja în Isus.

…veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi. 

Bucuria ta în urma Cuvântului primit este bucuria întâlnirii cu mai mult din ceea ce este Isus. E bucuria de a avea mai mult. Este revărsarea Lui prin Duhul Sfânt în tine. Este umplere, este întărire, este expansiune. Gardurile au căzut și dintr-odată ai mai mult din ceea ce era acolo, la un braț distanță, dar nu puteai să atingi. Sau, mai exact, nu știai că poți să atingi…

Revelatia este treptata

Sunt convins că te-ai bucura ca, acceptând jertfa Mântuitorului pentru păcatele tale, domnia Lui, mântuirea și neprihănirea ta prin credința în El, să te umpli dintr-odată de tot ce înseamnă Dumnezeul care trăiește de-acum în tine. De Cel care și-a făcut și declarat rezidența în templul trupului tău. Dar, oare, ai putea rezista tumultului de energie, de viață pe care o reprezintă prezența Sa completă în fiecare fibră a ființei tale fără să te dezintegrezi? Poate acesta este unul dintre motivele pentru care Îl guști pe Fiul prezent în Duh înghițind bucată cu bucată, prin gura credinței, cu fiecare adevăr pe care îl lași să treacă de filtrele prejudecăților și iluziilor tale.

Cunoaștem în parte. Tu și eu. Și cu fiecare parte care se adaugă părții deja acceptate ne clădim sufletește în El deschizându-ne lumii. Pentru ca Treimea să poată dărui preaiubiților Săi din adevărata mană cerească, Pâinea pentru veșnicia din noi.

…cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.

Tu ai astfel o misiune aici. Una care ți-a fost dată de Sus. E în tine, o știi. Dar pe care o vei duce la îndeplinire, ajutat desigur și în măsura darurilor tale, doar benevol. În Împărăția Lui Dumnezeu nu ești obligat să faci nimic. De aceea este libertate. Însă este un privilegiu de care ai parte ca cetățean al Cerului. Ai ocazia să lărgești puțin zâmbetul peste fața posomorâtă a lumii prin fiecare gest, act, lucrare pe care o săvârșești în Numele Fiului spre folosul oamenilor.

Decizia este a ta.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>