text Eseuri crestine

Adevar si minciuna

de Despre Credinta
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

Pacea din suflet, în sensul biblic, creştinesc, înseamnă liniştea profundă şi completă, desăvârşită a adevărului acceptat. Este netulburarea care se aşează ferm în urma faptului că ştii care este realitatea care stă la baza existenţei tale şi a lumii în care îţi petreci temporalitatea şi o accepţi pe deplin, ca pe o pastilă vindecătoare şi alinătoare, care şi-a răspândit puterea chimică la nivelul celulei restabilind o prezenţă a echilibrului, a tumultului de viaţă. Mai mult decât aceasta, adevărul lucrează interior prin pace construind punţi de expansiune a dragostei şi bucuriei. Prelungindu-se organic din pacea duhovnicească, potirul dragostei se desface în petale de lumină, construind edificiul unui caracter de nezdruncinat, piatră de zidire ce-şi poartă semnul tăriei, făcând dovada deţinerii unei puteri ascensionare.

Pacea înseamna şi existenţa unui acord interior care sfidează iminenţa amenințărilor exterioare. O vieţuire în neinteligibil la adăpostul ispitei.

Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

Dar, de asemenea, ea reprezintă un înțeles duhovnicesc al lucrurilor care transcende dualitatea, nivelul categorisirii. Este o situare peste mental chiar în afara graniţelor dubiului, interpretării bazate pe obscur, a cunoașterii carteziene, a subiectivismului şi empirismului, aparentului.

Pacea este așadar sănătate, funcționalitate, așezarea şi fiinţarea în vital.

Boala, pe de altă parte, derivă din nepriceperea adevărului și din minciună. Din eroare. De aceea, de fiecare dată când o săgeată înveninată a vrăjmașului ajunge prin naivitate, necunoaştere, lipsa vigilenţei, vicleşug sau ispită să penetreze scutul minţii, să se înfigă şi să-şi elibereze otrava, ajungem să ne confruntăm cu consecințe nefaste. Prin minciună și obstrucționarea accederii la înțelesul Vieții, diavolul leagă și transpune ființa umană într-o stare în care curgerea, creșterea, transformarea, echilibrul interior sunt diminuate, oprite sau zdruncinate.

Unica modalitate de a ieși din boală, oricare ar fi ea, este cunoașterea adevărului. Acesta are puterea de a ne elibera de consecinţele minciunii și a iluziei, de dureri, suferințe, neputințe, lipsuri. Dar înainte ca efectele benefice ale lucrării sale să se vadă, adevărul trebuie înțeles și crezut. El generează putere vindecătoare, astfel că prin el suntem restaurați la nivel informațional, energetic.

Spun că are capacitatea de a elibera, pentru că adevărul este putere și energie divină. Numai că singurul adevăr complet este cel dumnezeiesc. Ca oameni, cunoaștem doar o parte din întreg, o porție care ni s-a revelat și a ajuns să fie acceptată. Tot ce vine pe lângă sunt păreri, și este trist să constați câtă violență naște încremenirea în credința că părerile pe care le avem cu privire la existent sunt născute din adevăr. În realitate, doar Dumnezeu şi numai El deţine întregul adevăr. Pentru că El este, de fapt, Adevărul. De aceea faptul de a-L cunoaşte pe El deschide posibilitatea de a accede la o farâmă din cunoaşterea adevărului cu privire la orice.

Dar pentru a fi pe cursul firesc, natural, sănătos al vieţii nu este nevoie să cunoaştem adevărul cu privire la fiecare lucru în parte, este de ajuns să Îl cunoaștem pe El.

*** va continua ***

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise