text Eseuri crestine

Să fie atras de sfințire și curățire

de Stormie Omartian
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Stormie Omartian

Fețele copiilor care sunt învățați să trăiască în curăție și sfințenie sunt radioase și au o frumusețe aparte. Biblia spune:

Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană. Proverbe 20.11

Noi vrem ca fiii și fiicele noastre să fie cunoscuți pentru bunătatea lor. Vrem ca oamenii să-i aprecieze pentru curăția lor. Aceasta însă se întâmplă de la sine. Trebuie învățați să cultive aceste virtuți. Însă, chiar dacă îi învățăm pe copiii noștri multe lucruri privind trăirea unei vieți de curăție pe calea Domnului și îi modelăm cât putem noi mai bine în acest sens, adevăratul lor învățător este Duhul Sfânt. Sfințirea începe cu dragostea pentru El:

Pe tine însuți păzește-te curat. 1 Timotei 5.22

(ne învață BIBLIA!) Sarcina aceasta este una dificilă pentru oricine, dar mai ales pentru un copil. Poate fi îndeplinită numai prin supunere totală lui Dumnezeu, legii Sale și puterii Duhului Sfânt.

Când fiul meu a început ultimul an de liceu, se afla la o școală nouă, într-un alt sat, într-o cultură diferită - o experiență dificilă pentru orice tânăr, indiferent cât e de bine pregătit, capabil sau credincios Domnului. Am optat pentru o mică școală creștină, așa că în prima săptămână i-a și cunoscut pe toți băieții din ultimul an. Dintre aceștia, unul parcă se deosebea de toți ceilalți. Îl chema Sandy și era un băiat bun la orice sport, avea rezultate excepționale la învățătură, pentru care primise premii peste premii. Sandy însă se deosebea de ceilalți și sub un alt aspect, mult mai important: cuvintele și faptele lui reflectau un respect profund pentru Dumnezeu și poruncile Lui.

Într-o zi, la prânz, când toți băieții erau adunați, unul dintre ei a spus o glumă deocheată și toți au râs. Toți, mai puțin Sandy. Fiul meu a recunoscut că și el a râs...

- Eram nou printre ei și n-am vrut să creadă că sunt de pe altă planetă - a motivat el, când mai târziu mi-a relatat întâmplarea.

Curând Cristopher avea să observe că Sandy nu râdea niciodată când cineva spunea vreo glumă deochiată. Nici nu fuma, nu bea, nu vorbea urât. Cu toate acestea însă, uimitor, era respectat și apreciat de toți.

Într-o zi, ajungând acasă de la ședința cu părinții pe care o avusesem la școală, i-am spus lui Cristopher despre o femeie minunată pe care o întâlnisem la școală.

-Se deosebește de toate celelalte femei! i-am spus. E o femeie prietenoasă, amabilă, o femeie după placul lui Dumnezeu cu un minunat simț al umorului. Și m-a făcut să mă simt așa de bine de parcă ne-am fi cunoscut dintotdeauna. Am continuat să-i vorbesc lui Cristopher despre ea și la un moment dat i-am dat și numele.

- E mama lui Sandby! mi-a zis el.

-Da? Ar fi trebuit să îmi dau seama de asta... am spus - pentru că Sandby nu poate avea decât niște părinți minunați, buni, credincioși și care se roagă pentru el. Nici un copil nu ajunge așa din pură întâmplare!

Pe întreg parcursul acelui ultim an de liceu, am observat cu atenție întreaga familie a lui Sandy și am văzut ce om minunat era fiecare membru al ei; am mai observat și că felul lor de a fi nu-i îndepărta pe oameni de ei. De ce? Pentru că modul lor de a trăi nu era o încercare legalistă de a fi perfecți sau de a-i impresiona pe ceilalți; orice făceau, făceau din inimă, dintr-un respect profund pentru Dumnezeu și dintr-o mare dorință de a trăi după voia Sa, în sfințire și curăție.

Copilul meu nu mai merge la școala aceea și noi nu-i mai vedem pe Sandy sau pe cei din familia lui pentru că familiile noastre au luat-o în direcții diferite. Nu-i vom uita însă niciodată. Ei ne-au ridicat standardele personale, ne-au făcut să țintim mai sus și ne-au arătat prin viața lor cât de frumoasă este sfințenia.

Să ne rugăm ca fiii și fiicele noastre să fie atrași de sfințenie și curăție ca de un magnet, astfel încât atunci când sunt ademeniți de ceva ce nu este sfânt și curat să-și dea seama imediat și să respingă acel lucru.

Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire. 1 Tesaloniceni 4.7

Să trăiești în curăție în limitele impuse de legea lui Dumnezeu înseamnă să-ți găsești adevărata împlinire. Și sfințirea tocmai acest fel de împlinire vizează. Copiii care doresc sfințirea și caută puterea lui Dumnezeu care să-i ajute să o obțină, vor fi întotdeauna binecuvântați și împliniți.

Sandy a trăit conform versetului din 1 Timotei 4.12:

Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.

Nimic nu este mai frumos decât un copil care umblă în sfințenie și curăție. Să ne rugăm ca fiii și fiicele noastre să fie astfel de copii!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise