text Eseuri crestine

Să ne păzim inimile

de Sămânţa Adevărului
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sămânţa Adevărului

Între un bărbat şi o femeie există o atracţie naturală pe care Dumnezeu a creat-o de la începutul lumii. Această atracţie este sugerată în Genesa 2:24: "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de navasta sa, şi se vor face un singur trup". Bărbatul şi femeia sunt făcuţi unul pentru celălalt, iar atractia emotională dintre ei este corectă şi bună atâta vreme cât are loc în contextul potrivit.

Datorită păcatului însă, această atracţie poate să treacă dincolo de limitele impuse de Dumnezeu. Iată de ce trebuie să ne păzim inimile. Cuvântul "a păzi" sugerează faptul că avem de-a face cu o forţă puternică. Trebuie să înţelegem că această forţă nu e greşită în ea însăşi şi nici nu trebuie să ne trezească sentimente de ruşine. Dar, dacă eşuăm în a ne păzi inimile, s-ar putea să avem parte de multă suferinţă.

Puterea atracţiei

Există mai multe relatări în Biblie cu privire la felul în care puterea atracţiei între un bărbat şi o femeie poate să-i afecteze pe cei care ajung sub influenţa ei. 

Iacov şi Rahela. "Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru ca o iubea". (Genesa 29:20). Gândiţi-vă la aceasta: să lucrezi şapte ani fără nici o plată, primind doar un loc de dormit. Iar timpul de aşteptare pare mai degrabă lung decât scurt. Dar lui Iacov i s-a părut scurt, fapt care ne arată cât de mult o iubea pe Rahela.

Sihem şi Dina. Genesa 34 ne relatează despre momentul în care fiica lui Iacov, Dina a ieşit să le vadă pe fetele ţării. Atunci a fost zărită de Sihem, fiul domnitorului, care "a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o". Ni se spune în continuare că "s-a lipit cu toată inima de Dina", iar mai târziu, tatăl lui i-a spus lui Iacov: "Fiul meu Sihem s-a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, daţi-i-o de nevastă." Genesa 34:8b. Despre o asemenea atracţie vorbim aici. Tinerii trebuie să fie extrem de atenţi în acest domeniu, astfel, procesul puternic al îndrăgostirii poate să treacă dincolo de nivelul emotiilor şi să aibă urmări teribile, ca în cazul Dinei.

Samson şi femeia filisteancă. Când Samson a văzut o femeie de-a filistenilor, i-a spus tatălui său: "Ia-mi-o, căci îmi place." (Jud 14:3b) Atractia a fost atât de puternică, încât l-a făcut pe Samson sa treaca peste barierele culturale si religioase. Ceea ce a facut el - sa-si ia o sotie dintre dusmanii poporului- nu a fost doar o chestiune delicata. Biblia spune ca Dumnezeu a vrut sa foloseasca acest lucru ca o oportunitate oferita israielitilor de a le declara razboi filistenilor. Dar lucrurile ar fi evoluat mai bine pentru Samson daca si-ar fi pazit inima. 

David si Mical. Citim in 1 Samuel 18:20 ca Mical, fata lui Saul, il iubea pe David. Dragostea ei era atat de puternica incat, dupa ce s-au casatorit, Mical s-a riscat viata ca sa-l salveze. Si David, la randul lui, o iubea foarte mult, pentru ca si-a riscat viata luptand impotriva filistenilor pentru a o avea.

Puterea atractiei dintre un baiat si o femeie este foarte bine descrisa in Cartea Cantarilor 8:6,7: "Caci dragostea este tare ca moartea, si gelozia este neinduplecata ca locuinta mortilor; jarul ei este jar de for, o flacara a Domnului . Apele cele mari nu pot sa stinga dragostea, si raurile n-ar putea s-o inece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decat dispret."

Sunt oameni care au renuntat la un viitor stralucit pentru acest lucru. Au abandonat cariere si au renuntat la diplome. Trebuie sa respectam puterea atractiei, pentru ca ea nu-si alege persoanele. Da, suntem noi crestini, dar asta nu ne face imuni la ea. Nu amagim singuri daca ne gandim ca suntem atat de puternici incat aceasta atractie nu ne poate face sa cadem. 

-Va urma

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise