text Eseuri crestine

Mă iubeşti cu adevărat?

de Gabriela Voda
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gabriela Voda

M-am trezit într-o dimineaţă devreme, ca să admir răsăritul soarelui în timp de iarna. Ah, frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu nu poate fi redată în cuvinte! În timp ce priveam răsăritul soarelui, I-am adus laude lui Dumnezeu pentru frumuseţea lucrării Lui. Stând acolo, am simţit prezenţa Domnului alături de mine.

El m-a întrebat: "Mă iubeşti?"

I-am răspuns: "Bineînţeles că Te iubesc, Doamne! Tu eşti Domnul şi Mântuitorul Meu!"

Apoi m-a întrebat: "Dacă ai fi handicapată fizic, m-ai iubi şi atunci?"

Eram descumpănita. Mi-am privit mâinile şi picioarele şi restul trupului şi m-am întrebat: oare câte lucruri n-aş mai putea face, lucruri pe care le socotesc normale?

Şi I-am răspuns: "Doamne, n-ar fi uşor, dar totuşi, Te-aş iubi!"

Atunci Domnul mi-a spus: "Dacă ai fi oarbă, ai iubi oare şi atunci creaţia Mea şi M-ai iubi şi pe Mine?"

Cum aş putea iubi ceva ce nu pot vedea? Dar m-am gândit la oamenii orbi din lume şi la faptul că mulţi dintre ei Îl iubesc pe Dumnezeu şi creaţia Lui.

Şi I-am răspuns: "Mi-e greu să mă gândesc la aşa ceva, dar totuşi, Te-aş iubi!"

Domnul m-a întrebat: "Dar dacă ai fi surdă, ai asculta Cuvântul Meu? Cum aş putea asculta dacă aş fi surdă? Atunci am înţeles: ca să asculţi Cuvântul Lui Dumnezeu, nu trebuie doar să auzi cu urechile, ci trebuie să asculţi cu inima!

Şi I-am răspuns: "Doamne, n-ar fi uşor, dar aş asculta Cuvântul Tău!"

Atunci Domnul m-a întrebat: "Dar dacă ai fi mută, ai lăuda şi atunci numele Meu? Cum L-aş lăuda fără glas? Am înţeles din nou. Dumnezeu vrea să Îi cântăm din inimă şi din suflet. Sunetele nu au prea mare importanţă, noi nu Îl lăudăm doar prin cântări, ci chiar şi atunci când suntem jigniţi, Îi aducem slavă Lui şi recunoştinţa noastra.

I-am răspuns: "Chiar dacă nu aş putea cânta în cuvinte, tot aş lăuda numele Tău!"

Şi Dumnezeu m-a întrebat: "Mă iubeşti cu adevărat?"

Cu curaj şi convingere fermă, I-am răspuns: "Da, Te iubesc, pentru că Tu eşti singurul Dumnezeu adevărat!"

Am crezut că am răspuns bine, dar Domnul m-a întrebat: "Dacă Mă iubeşti, de ce păcătuieşti?"

Şi i-am răspuns: "Doamne, sunt doar un om, nu sunt perfectă..."

Dar Domnul m-a întrebat: "De ce în vremuri de pace te îndepărtezi de Mine, de ce doar în vremuri de necaz te rogi din toată inima?"

N-am putut da nici un rpspuns, doar lacrimi. Domnul a continuat: "De ce ţi-e ruşine cu Mine? De ce nu vesteşti Vestea bună? De ce în vreme de necaz ceri ajutor la oameni şi nu alergi la Mine? De ce cauţi scuze atunci când îţi dau prilejul să slujeşti numelui Meu?"

Am încercat să răspund, dar nu am găsit nici un răspuns.

"Eşti binecuvântată cu viaţă. Te-am creat să n-o iroseşti, te-am binecuvântat cu talent ca să Mă serveşti, dar tu fugi de Mine, ţi-am redat Cuvântul Meu, dar nu te adânceşti în el. Ţi-am vorbit, dar urechile ţi-au fost acoperite. Ţi-am trimis slujitorii Mei, dar tu ai stat nepăsătoare când ei au fost respinsi. Ţi-am auzit rugăciunile şi ţi-am răspuns la toate! Dar........ Mă iubeşti cu adevărat?"

N-am putut răspunde. Cum să-I răspund... m-a copleşit ruşinea, n-am nicio scuză... cu inima zdrobită şi cu lacrimi pe obraz am spus: "Doamne, iartă-mă! Nu sunt vrednică să fiu copilul Tău!"

Şi Domnul mi-a răspuns: "Tu eşti copilul Meu prin har, şi nu prin merit!"

Am spus: "Doamne, oare vei continua să mă iubeşti? De ce mă ierţi?"

Domnul mi-a răspuns: "Te iubesc, pentru că te-am creat, tu eşti copilul Meu şi nu te voi părăsi niciodată! Când plângi, Mi-e milă de tine şi plâng cu tine! Când strigi de bucurie, râd şi Eu cu tine! Când eşti descurajată, Eu te încurajez să mergi mai departe! Când cazi, Eu te ridic! Când eşti obosită, Eu te port pe braţe! Eu voi fi cu tine până la sfârşitul zilelor şi te voi iubi întotdeauna!"

Niciodata nu am plâns cu atâta amar. Cum am putut fi atât de nepăsătoare. Cum am putut zdrobi atât de tare inima lui Dumnezeu? Domnul mi-a întins braţele şi am văzut urmele cuielor din palmele Sale.

M-am închinat la picioarele Domnului Isus Hristos, Mântuitorul meu, şi pentru prima dată m-am rugat cu adevărat. Mi-am încredinţat viaţa în mâna Lui şi de atunci simt că trăiesc cu adevărat!                                      

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise