Ucenicul iubirii

“Petru s-a întors şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus şi zisese: “Doamne, cine este cel ce Te vinde?” (Ioan 21.20)

Cea mai profundă transformare din viaţa unui om este lucrarea iubirii lui Dumnezeu. Orice cititor de bună credinţă al Noului Testament se va convinge uşor de acest lucru. Cel mai bine cunoscut exemplu biblic în acest sens este tânărul ucenic Ioan. Dacă la început a fost supranumit „un fiu al tunetului” la sfârşitul Evangheliei, care-i poartă cu cinste numele, facem cunoştinţă cu un alt Ioan transformat de harul iubirii lui Dumnezeu. Apostolul Ioan depune astfel în faţa întregii lumi, nu numai în faţa evreilor din mijlocul cărora s-a ridicat, o mărturie excepţională despre Mântuitorul Isus astfel încât cei care cred că „Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” să primească viaţa veşnică „în Numele Lui”. (Ioan 20:31) Aş vrea să enumăr în continuare şapte adevăruri importante cu privire la lucrarea iubirii Domnului Isus în viaţa noastră. 1. Iubirea Lui ne califică în mod treptat pentru lucrarea Evangheliei în măsura în care ne lăsăm modelaţi de exigenţele ei în caracterul şi în conduita noastră spirituală. Amintiţi-vă de momentul când, în drumul Său spre Ierusalim, Domnul Isus trecea printr-un sat de-al samaritenilor şi aceştia au refuzat să-L primească. Ioan împreună cu Iacov, fratele său, I-au zis atunci: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” (Luca 9:54) Când Domnul i-a mustrat pe ucenicii Săi pentru râvna lor greşită aceştia I-au primit mustrarea şi au învăţat lecţia potrivit căreia iubirea nu vrea pierzarea oamenilor ci, dimpotrivă, se mistuie pentru mântuirea lor. Întradevăr, mai târziu, în Fapte 8:14-25, Petru şi Ioan vor merge călăuziţi de Duhul Sfânt în Samaria şi se vor ruga pentru ca samaritenii să primească Duhul Sfânt ca şi creştinii evrei în Ziua Cincizecimii. Şi Domnul Isus, Botezătorul cu Duhul Sfânt, le-a ascultat rugăciunea, focul dragostei lui Dumnezeu le-a purificat râvna lor spirituală de orice prejudecată sufletească, religioasă sau naţionalistă. Deoarece a trăit cel mai mult, comparativ cu ceilalţi apostoli, Ioan a devenit un evanghelist model, profund şi selectiv care i-a completat pe evangheliştii sinoptici prin cartea sa, dezvăluind cititorilor Evangheliei, în toată plinătatea şi frumuseţea ei dumnezeirea lui Isus. 2. Iubirea lui Isus este un izvor al iubirii noastre pentru alţi credincioşi. Să nu uităm nemuritoarea poruncă dată de Domnul Isus tuturor urmaşilor Şăi: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35) Noutatea esenţială a noii porunci pe care ucenicii au primit-o de la Maestrul lor constă în faptul suprem că Dumnezeu S-a făcut Om şi a venit în lumea noastră profană şi limitată să-Şi iubească ucenicii cu o iubire la care fiecare dintre ei are un acces nelimitat. Vestea cea bună este că Isus îşi aşază izvorul iubirii Sale, prin Duhul Sfânt, direct în inima noastră şi ne ajută El Însuşi să trăim în dragostea Sa unii pentru alţii, dacă îi predăm cheile apartamentului inimii. Apostolul Pavel mărturiseşte propria sa experienţă în sensul celor afirmate mai sus: „Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc... dar numai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Gal. 2:20) Nu putem arăta altor creştini din Biserica noastră ceea ce nu avem sau ceea ce nu am experimentat deja, adică dragostea personală a Domnului Isus pentru mântuire. 3. Iubirea lui Isus este un har inexplicabil de care avem parte atunci când credem cuvântul Evangheliei. A crede înseamnă a asculta, a-L primi pe Isus în inimă şi a deveni în felul acesta o nouă creiaţie. Nimeni nu poate pretinde că a făcut destule fapte bune pentru a merita harul iertării păcatelor sale. În dar am primit în inimă iubirea lui Isus, în dar trebuie s-o oferim altora prin fapte de iubire dezinteresată. Caracterul mercantil al unei iubiri interesate dispare cu totul din momentul în care ne lepădăm de vechiul nostru eu şi-L primim pe tronul inimii noastre ca Mântuitor şi Domn pe Isus Cristos. Harul divin este cea mai reuşită protecţie împotriva mândriei umane, dintre care cea mai periculoasă este mândria spirituală. Duhul Sfânt ne-a turnat în inimi dragostea Fiului şi a făcut să curgă astfel către alţii, fără bani şi fără plată, „izvoare de apă vie, cum zice Scriptura.” Dar dacă inima îşi închide aceste minunate izvoare şi se împietreşte înlăuntrul ei, îmi şi imaginez cum ingenioasa noastră minte, raţională cum o ştim, va începe imediat să fabrice tot felul de scuze, chiar biblice uneori, pentru nereuşita dragostei: ba că dragostea, în general, s-a răcit, ba că Biserica s-a instituţionalizat pe sine, iar noi nu mai suntem atât de sentimentali aşa cum se credea, sau introducem cu o nedisimulată şiretenie, principiul dreptăţii în locul dragostei, şi anume fiecare să fie tratat după cum merită, etc. etc. Legalismul şi legalistul, se ştie, sunt cei mai mari duşmani ai dragostei lui Dumnezeu din inima noastră. Dacă în felul acesta ne pregătim pentru cer eu cred că, odată ajunşi acolo, nu ne vom simţi prea bine, întrucât Raiul, Noul Ierusalim, este Patria dragostei eterne. Biblia ne arată clar cum Dumnezeu şi-a asumat riscul de a iubi nişte fiinţe care oricând L-ar fi putut respinge, ceea ce au şi făcut, dar cu toate acestea „Dumnezeu este dragoste”. Iubiţi cititori, să ne debarasăm de această viziune fatalistă cu privire la dragostea creştină care, din pricina înmulţirii fărădelegii, se va răci, şi să ne dăm, în mod voluntar şi conştient, de partea Domnului Isus care ne mai cheamă şi azi, aşa cum a făcut-o în cazul Bisericii din Efes: „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” (Apoc. 2:5) 4. În ciuda viziunilor legaliste care pun accent doar pe efortul strict uman de a trăi în dragoste iubirea lui Isus este un model accesibil vieţilor noastre creştine, un model vrednic de urmat. Dragostea lui Isus faţă de ucenicii Săi a fost evidentă în ochii lor. Ei au putut constata cum Domnul a petrecut cu ei un timp de o calitate aleasă, printr-o slujire personală plină de pasiune, care a ajuns până acolo încât El a luat un lighean cu apă şi S-a plecat ca un Rob al tuturor ucenicilor şi le-a spălat picioarele, inclusiv picioarele lui Iuda, care era un trădător şi care, după opinia noastră, poate n-ar fi meritat acest lucru, dar Isus l-a făcut în dragostea Sa fără seamăn. Când El le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa după cum El i-a iubit, în mod sigur, ei ştiau la ce se referă cuvintele Sale, pline de înţeles şi de putere. Eu nu cred că Domnul Isus a vrut să-i facă de râs pe ucenicii Săi şi să le demonstreze, negru pe alb, că ei sunt neputicioşi şi, literalmente, nu pot împlini porunca Lui cea nouă. În acest caz, Domnul Se deosebeşte de Legea lui Moise, care a fost dată ca să arate eşecul omului firesc în strădania sa de a trăi la nivelul sfinţeniei divine. Astăzi suntem chemaţi să fim pentru ucenicii din familia noastră şi din familia Domnului nişte adevărate „epistole vii” care să le comunice acestora asemănarea noastră fidelă cu Acela care a zis: „Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu!” 5. Iubirea lui Isus este o ţintă, un obiectiv ceresc pe care-l urmărim cu perseverenţă întreaga noastră viaţă. Căderea din dragostea dintâi înseamnă plafonare şi îndepărtarea de ţintă. Pavel avea ochii spirituali mereu aţintiţi spre măreaţa zi a întâlnirii cu Isus. La acest moment glorios şi binecuvântat să fie concentrate în permanenţă toate gândurile şi energiile noastre creatoare. Suntem ca Mireasa care Îl aşteapată pe Mirele ei, chiar în condiţia când Domnul întârzie. Dacă iubirea lui Isus este în inima noastră vom înţelege cu atât mai mult explicaţia acestei eventuale întârzieri, deoarece Biblia vorbeşte clar: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3:9) Când va veni El şi ne va lua la cer vom fi asemenea Lui şi vom atinge desăvârşirea în dragoste. 6. Iubirea lui Isus ne-a fost revelată pe deplin prin crucea de pe Golgota, prin moartea Sa de Miel al lui Dumnezeu care a ridicat păcatul lumii şi prin glorioasa Înviere din morţi. În versetul de aur al Bibliei din Ioan 3:16 citim: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Reflectăm iubirea lui Isus prin vieţile noastre creştine în măsura în care lepădându-ne de noi înşine ne luăm crucea în fiecare zi şi Îl urmăm cu scumpătate pe Fiul lui Dumnezeu. Uniţi cu El pe deplin în misiunea perpetuă a dragostei Sale pentru oameni, cred că am ajuns la cel de al şaptelea mare adevăr în legătură cu ucenicul iubirii. 7. Iubirea lui Isus l-a pregătit pas cu pas pe apostolul Ioan pentru o viaţă de martir care confirmă cu prisosinţă faptul că porunca cea nouă a iubirii Mântuitorului poate fi împlinită în viaţa urmaşilor Săi. Dragi prieteni, dacă Domnul Isus a putut să scoată dintr-un „fiu al tunetului” pe ucenicul iubirii, cu siguranţă El poate să facă acelaşi lucru cu fiecare dintre noi. De aceea vă sugerez să vă puneţi numele dvs. în locul numelui „Ioan” şi să staţi aproape de inima Domnului aşa cum a stat cel mai tânăr ucenic. Veţi deveni printr-un miracol un alt om, un ucenic al iubirii lui Isus sau o ucenică aşa cum era Ioana din Luca 8:3 care, împreună cu alte femei, Îl ajutau pe Domnul cu ceea ce avea fiecare. Apostolul Petru n-a putut să fie păstorul mieluşeilor, al oiţelor şi al oilor turmei lui Cristos fără acea iubire care este răspunsul personal dat iubirii lui Isus. În încheiere aş vrea să spun că numai iubirea lui Isus ne ajută să-L vedem pe Dumnezeu cu ochii inimii noastre, să-L ascultăm cu acţiunile voinţei noastre şi să-I fim martori eficienţi şi neînfricaţi în lumea de astăzi. Pune-ţi această întrebare când vei porni mai departe pe drumul vieţii tale: Ce mă aştept să facă iubirea Lui în viaţa mea de aici încolo? Iar răspunsul Bibliei, al Duhului Sfânt, nu va întârzia pentru tine: Să fii ca El în generaţia ta! (1 Ioan 2:6)