text Invataturi biblice

"Răbdarea să-şi facă desăvârşit lucrarea"

01 mai 2025

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Trebuie să recunosc că niciodată nu am fost atrasă să mă rog pentru „răbdare” — mi s-a părut un lucru atât de pasiv și m-am gândit că era nevoie de acțiune.

3 minute · Pippa Jacobs

Răbdarea să-şi facă desăvârşit lucrarea

 

Trebuie să recunosc că niciodată nu am fost atrasă să mă rog pentru „răbdare” — mi s-a părut un lucru atât de pasiv și m-am gândit că era nevoie de acțiune.

Viața de mamă, cu mai mulți copii acasă, este o viață ocupată. Deși îmi iubesc copiii foarte mult, răbdarea poate fi încercată puternic atunci când ei par să aibă cereri nelimitate de la noi, de la timpul, trupul și somnul nostru. Uneori, toate par să fie sacrificate în același timp! Pot fi anumite „perioade culminante” când copiii sunt bolnavi, sau le ies dinții, sau doar trec printr-o perioadă specială de creștere.

Într-o astfel de perioadă am realizat că nu prea aveam destulă răbdare pe câtă se cerea. Trebuie să recunosc că niciodată nu am fost atrasă să mă rog pentru „răbdare” — mi s-a părut un lucru atât de pasiv și m-am gândit că era nevoie de acțiune în tratamentul aplicat copiilor, în împlinirea cerințelor lor sau în a îi cuminți. Și totuși, eu știam că duc multă lipsă de răbdare și imediat sfârșeam în a deveni iritată sau chiar mânioasă.

Citesc în Iacov „căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” (Iacov 1:20) Știam că această mânie „dreaptă” a mea nu aducea pace într-o situație. Atunci am citit acest verset minunat: „Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.” (Iacov 1:4)

Atunci a început să răsară soarele pentru mine — dacă Dumnezeu chiar intenționează ce spune acolo, atunci, dacț eu lucrez la răbdarea mea în situații, atunci voi avea tot ce am nevoie — și literalmente să nu duc lipsă de nimic! Ce promisiune!

Am început să văd cât de atractivă a început să fie răbdarea și o doream mai mult ca niciodată înainte. A fost o lumină pentru mine că prin a lucra la răbdarea mea, eu primesc tot ce am nevoie pentru a-i ajuta pe copiii mei și să fac față presiunii din fiecare zi!

Am început să mă calmez, și să fiu „grabnică la ascultare, înceată la vorbire” (Iacov 1:19) realizănd că trebuie ascultarea de Dumnezeu trebuie să fie prioritatea mea. Atunci El ar putea să mă instruiască, și cuvintele și acțiunile mele nu ar mai fi influențate de imaginea dreptății din mintea mea și să devin tot mai mult unsă și preschimbată de El.

Sunt recunoscătoare să am o nouă perspectivă a virtutei „răbdare”. Este fantastic să primești ajutor din Cuvântul lui Dumnezeu — chiar în mijlocul unei zile normale.

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Trimis ca slujitor al lui Dumnezeu"
Categorie: Isus Hristos Când Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru a fi mântuitorul nostru, El L-a trimis ca slujitor al lui Dumnezeu.3 minute · Helen Simons Când Dumnezeu l-a tri...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iertarea păcatelor"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai găsit vreodată rugându-te pentru ajutor aproape inconștient?5 minute Te-ai găsit vreodată rugându-te pentru ajutor aproape inconștient? Aceasta se î...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Credință în viitorul modern"
Categorie: Invataturi biblice  Știința se dezvoltă rapid, și mulți intuiesc că omul va fi în curând auto-suficient. Mai este loc pentru Dumnezeu într-un viitor modern?6 minute · Inge Almås&n...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Duhul Sfânt—un motor puternic"
Categorie: Invataturi biblice  «Înainte ca un creștin să primească Duhul Sfânt, el poate fi asemănat cu o mașină căreia îi lipsește motorul.» Citește ce Svein Gilbu scrie despre sărbătoarea...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aruncă toată îngrijorarea asupra lui Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Îngrijorarea este necredință curată. Aceasta înseamnă să-L faci pe Dumnezeu mic și pe tine însuți mare. De fapt înseamnă să-l faci pe Dumnezeu mincinos.4 minut...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Un model de viață"
Categorie: Invataturi biblice  Este din nou iunie – iarnă în Australia. În acest an, conferința anuală pentru tinerii din Melbourne, Sydney și Perth are loc în munți, unde priveliștea este m...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
«Harul în toată plinătatea». Pentru ce?
Categorie: Invataturi biblice  Ca pacătoși putem primi toată plinătatea harului și darul neprihănirii spre iertarea păcatelor, dar mai mult decât atât, un belșug de har care ne duce la o via...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Liber cu adevărat!"
Categorie: Invataturi biblice  Acordarea Premiului Nobel pentru pace poate crea controverse. Ce este libertatea individuală? Ce crează pace?4 minute · Amy Cameron Acordarea Premiului No...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Știi tu cine este Isus?"
Categorie: Invataturi biblice  Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: Cine zic oamenii că sunt eu? S-a dovedit că oamenii nu Îl cunoșteau. Și acum este la fel, în mare parte.3 minute · Jaap G. L...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Care este rolul Duhului Sfânt?"
Categorie: Invataturi biblice  Persoana Duhului Sfânt poate ridica multe întrebări: Cine este Duhul Sfânt? De ce avem nevoie de El? Care este rolul Duhului Sfânt?4 minute · Jan-Hein Staal&nb...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise