text Eseuri crestine

Parfum de Cer.

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
      O simplă dorință. O dorință arzătoare. O dorință cu parfum de Cer. O prezență incomparabilă. Cea a lui Dumnezeu. O întâlnire reală. Una care să dureze o veşnicie şi nu o viață de om muritor. Să îmi întâlnesc Creatorul şi Iubitul inimii mele. Să îi aud vocea liniştitoare, care îmi asigură inima, care îmi aduce aminte de promisiunea pe care mi-a făcut-o mie şi celorlalți credincioşi, faptul că acolo unde va fi El, vom fii şi noi dacă Îl slujim cu râvnă, fiind gata să murim chiar pentru Numele Celui ce ne-a dat viață. 
      Aş vrea să zbor printre nori, norii aceia albi şi pufoşi ca de vată, să simt aerul proaspăt invadându-mi nările şi umplându-mi plămânii, să văd cerul albastru, iar apoi întunecându-se să devină un tablou de culori calde unde soarele să se ascundă jucăuş printre norii ce au mai rămas, să îmi desfătez sufletul în acel peisaj, în acel moment unic de linişte, sufletul meu contopindu-se cu ceea ce mă înconjoară şi dispărând apoi în timp ce răcoarea serii se simte treptat.  O noapte printre stele.  O piesă de artă. Iar apoi un glas delicat ce mă cheamă, să umple acel gol din inima mea, în locul nesiguranței de până atunci să înflorească speranța. Iubirea Lui să pătrundă şi în cele mai întunecoase colțuri ale inimii mele şi acolo unde găseşte nelinişte, tulburare şi frică, să instaureze pacea, dragostea, bucuria şi neprihănirea dătătoare de viață. Aş vrea să văd zâmbetul Mântuitorului meu, să îi văd palmele şi picioarele care au fost străpunse de greutatea păcatelor mele, sângele şiroindu-i pe fruntea lină când era pe cruce pentru ființa mea. Oh, cât L-a costat. Pentru păcatele mele a fost luată o Viață nevinovată. Un Suflet valoros de Prinț. Îi datorez Lui totul. Tot ce sunt şi ce am. Fără El sunt nimic. El e totul în mine. El e viața mea. Sursa mea de lumină şi viață. Fără El nu aş fi progresat atât şi nu aş fi ajuns atât de departe. Mi se bucură inima în mine când mă gândesc că din dragoste pentru mine a făcut totul. "Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale." (Psalmul 73:28)
       Dragă suflete, îți poți închipui ceva mai frumos de atât?

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise