text Eseuri crestine

Legământul cel nou pentru un creștin

de Simion Ioanas
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Legământul cel nou pentru un creștin

Dumnezeu a făcut cu oamenii câteva legăminte în decursul istoriei. Unele din ele erau sub formă de angajamente din ambele părți (Dumnezeu si om, popor), altele au fost unilaterale, doar din partea lui Dumnezeu. Apogeul Legămintelor lui Dumnezeu făcute cu omul au fost un îndrumător, un deget arătător, spre Legământul cel nou, de la sfârșitul veacurilor, în care Dumnezeu în mod unilateral pecetluiește acest legământ cu Sângele Său. Domnul Isus, înainte de patimile Sale, a proclamat acest Legământ nou, pecetluindu-L prin Jertfa de pe cruce, cu Sângele Său Sfânt.
Dacă vreți, acest legământ este parafat prin Jertfă și cuprinde promisiunile lui Dumnezeu necondiționate.
Pentru intrarea în Legământul Cel Nou, a făcut Dumnezeu totul, Mielul lui Dumnezeu a fost Jertfit pe cruce, Duhul Sfânt care deschide mintea omului să priceapă Evanghelia și naște din nou, Cel care schimbă din slavă în slavă omul nou din noi, ca să semănăm cât mai mult cu Hristos Domnul.
Astfel că, Mântuirea noastră este un act al lui Dumnezeu, Singurul care are putere sa mântuiască pe om și să-l facă o mlădiță în Viță, care este Hristos Domnul.
Cei care vin astăzi si înceacă să pună sarcini pe spatele oamenilor, sugerând că, cumva prin anumite reguli sau angajamente personale, omul și-ar putea asigura un loc în Cer sau să se facă mai sfânt, aceștia nu sunt mai buni decât vechii farisei. Farisei care nu urmăreau nimic altceva decât profit și putere, apelând pentru împlinirea acestor scopuri la sarcini grele și prin care, chiar astăzi, încearcă să subjuge pe oameni.
Atât în cultele creștine istorice, cât și în alte culte protestante sau neoprotestante, oamenii inventează și astăzi, reguli și sarcini, prin care să-i angajeze pe oameni la anumite poveri, care până la urmă să le aducă tot lor beneficii.
Să nu ne lăsăm înșelati, Dumnezeul nostru ne-a dat Mântuirea în dar și ne promite că odată ce suntem în El, noi de fapt suntem în “cetatea de scăpare”, astfel că nimeni și nimic nu ne poate despărți de Dragostea Lui, noi doar să rămânem în El și să ne încredem în El.

Să privim împreună la câteva promisiuni ale Domnului, în acest angajament făcut și pecetluit de Dumnezeu, anume Noul Legământ:

1. Promisiunea de-a fi siguri de siguranța mântuirii și-a Harului Său
Odată intrați în Noul Legământ, nimic nu ne poate smulge din Mâna lui Dumnezeu
Iudeii L-au înconjurat şi I-au zis: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.” „V-am spus”, le-a răspuns Isus, „şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10:24-30)
Aflăm din acest pasaj că omul are parte de Noul Legământ, prin credința în Cuvântul Domnului, care este darul lui Dumnezeu dat omului și trăirea în ascultare de Dumnezeu, să nu uităm pocăința poruncită în alte texte din Scriptură, pe care binențeles că tot Dumnezeu le dă omului în dar.
Trăirea aceasta aflăm tot din Scriptura ca vine tot din partea lui Dumnezeu, care ne dă atât voința, cât și înfăptuirea, să putem umbla în faptele pregătite mai dinainte.
Căci Dumnezeu este Acela care lucreaza în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea. (Filip.2:13)
Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efes.2:10)

2. Promisiunea de-a avea parte de sfințirea noastră în Hristos Isus
Creșterea și maturizarea noastră, în Noul Legământ, o face Dumnezeu, prin Duhul Sfânt
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.. (2Cor.3:18)
Sigur că un bebeluș născut pentru a crește trebuie să se hrănească, așa-i și la nașterea din nou, la omul nou născut din Dumnezeu, trebuie să trăiască în viața nouă, hrănindu-se și trăind în Hristos, în Cuvânt, iar creșterea și maturizarea este Harul lui Dumnezeu, cresterea făcută de Duhul Sfânt, dupa Chipul Domnului.
Ne hrănim în fiecare zi din Cuvânt, ne rugăm Domnului, mărturisim Cuvântul Său, datorită faptului că suntem în Hristos, Duhul Sfânt e în noi, astfel că în mod “natural” creștem , asta-i făptura nouă care suntem și astfel trăim pentru Cer.
Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2Cor.5:17)

3. Promisiunea pazei și prezenței Lui în viața noastră în fiecare zi
Dumnezeu ne asigură, în Noul Legământ, că nu ne va părăsi cu nici un chip
 în toată umblarea noastră pe pământ
Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evr.13:5)
Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin. (Mat.28:20)
Rămânând în Hristos, indiferent de circumstanțele vieții noastre, Domnul nu ne va părăsi cu nici un chip.
Astfel Ștefan chiar ucis pentru Numele Domnului poate să-L vadă pe Domnul care-L aștepta în Împărăția Lui, este o mângâiere pentru fiecare din noi că Dumnezeu e cu noi în fiecare clipă a vieții noastre.
” Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;  şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”  (Fapte 7:55-56)

4. Promisiunea de-a ne da puterea de care avem nevoie, ca să fim martori ai Lui
Dumnezeu ne dă puterea de care avem nevoie, în Noul Legământ, ca să putem să fim martori ai Lui

Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. (Fapt.1:8)
Ne gândim de multe ori că în lucrarea de mărturie ne simțim slabi, prigoniți, marginalizați, însă noi ar trebui să avem în vedere faptul că Dumnezeu ne-a promis și ne dă puterea prin Duhul Sfânt să-i facem lucrarea. Așa cum Duhul Sfânt aduce roada în noi, așa Duhul Sfânt ne dă puterea necesară pentru a fi martori ai Lui pe întreg pământul.

5. Promisiunea de-a ne asigura viitorul în prezența Lui și Împărăția Lui veșnică
Dumnezeu ne asigura viitorul, în Noul Legământ, în Împărăția Lui veșnică, o nădejde de care să ne ancorăm viitorul nostru.

Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.. (Ioan.14:3)
Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. (Ioan.17:24)

 

Este cea mai minunată asigurare prin care ne este asigurată biruința asupra morții și viitorul nostru veșnic.
Odata intrați în Legământul Cel Nou, fiecare dintre noi ca și creștini născuți din Dumnezeu și cu o viață nouă, trebuie ca în continuare să ne bazăm pe Mântuirea Lui.
La Mântuirea Domnului noi nu mai putem adăuga nimic, decât să avem parte din belșug de Ea, să avem parte de-o viață din belșug, umblând pe Calea Domnului descoperita in Învatatura apostolilor, in Cuvantul Scripturii.
Noi avem totul pe deplin în Hristos Domnul, doar să rămânem în El și în Noul Legământ, Dumnezeu semnează aceste promisiuni. Legământul Cel Nou ne face parte de apogeul promisiunilor lui Dumnezeu, date datorită Neprihanirii Lui, El care a luat păcatele noastre asupra Lui, plătind cu viața și ne-a dat nouă Neprihănirea Lui, ca să avem intrare în Împărăția lui Dumnezeu.

Simion Ioanăș
Puteți citi articolul si aici.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise