Gura lumii (dialog literar)

- Ce? Te pui cu gura lumii? Te înhață, sună strigătul disperat al neștiutorilor de Dumnezeu, care mai și pretind că Îl cunosc!

- Mă înhață? Ridic întrebător din umeri. Nu poate. E prea mică pentru a mă cuprinde și prea mare pentru a o opri. O las în plata Domnului!

- O lași în plata Domnului? Dar de ce ți-o ridici în cap?

- Mi-o ridic în cap? Nu ajunge deasupra capului meu!

- De ce confrunți?

- De ce confrunt? Pentru că prostia cu înțelepciunea nu pot face casă bună. Înțelepții mici și mari au fost mereu de partea mea.

- Înțelepții au fost de partea ta? Mai sunt?

- Numai cei lepădați nu.

- Există și înțelepți lepădați?

-? ? ? Există?

- Nu știu. Dar gura lumii, ziceam de gura lumii. De ce să îi dai apă la moară?

- Pentru că nu are, răspund, plictisită de zicători.

- De ce sfidezi?

- Pentru că ea sfidează mereu întâi. Îi spun: Taci! Și vorbește. Îi spun: Vorbește! Și tace. Pentru că laudă proștii și disprețuiește înțelepciunea.

- Nu ți-e teamă de ea?

- Nu dau doi bani pe ea, răspund, în ton cu zicătorile.

- Ea dă pe tine?

- Ar trebui să dea?

Dialogul rămâne deschis.

P. S: Nu este un eseu, dar am dorit să îl pun pe acest site și, probabil că din cauza unor probleme tehnice ale site-ului, nu poate fi adăugat la scenete.

În ciuda faptului că nu am adăugat nimic de raftul 2 pe site (de raftul 3 nu am, îmi pare rău pentru amatorii lecturii/ muzicii de raftul 3), tot ceea ce am adăugat (dialogul acesta, cântările, studiul, cugetarea) am adăugat cu drag. Lectură plăcută/ audiție plăcută!