text Eseuri crestine

Duminica - ziua sfanta

de Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

A PATRA PORUNCĂ
”Duminica-ziua sfântă”
Exod 20: 8-11

Există o problemă de percepție privitoare la ziua de odihnă. Pentru unii oameni, aceasta este singura zi în care ne putem bucura unii de alții, ziua în care poți face toate lucrurile pe care n-ai reușit să le faci în cursul săptămânii. Să faci o călătorie scurtă, să-ți vizitezi rudeniile, să dormi până mai târziu, să-ți speli mașina, să-ți tai gazonul, etc. Pentru alții, ziua de odihnă a devenit Ziua Domnului, o zi specială, pusă deoparte pentru gloria Lui și pentru închinare.

Din toate cele zece porunci, doar aceasta nu se repetă în Noul Testament. De aici s-a tras concluzia absolut greșită că nu suntem sub restricțiile Sabatului și nu avem obligația să respectăm Ziua Domnului. Vom vedea că duminica este Ziua Domnului, ziua când poporul Domnului trebuie să se dedice și să se închine Lui.

Sunt câteva aspecte ale celei de-a patra porunci relevant pentru noi și azi.

DUMINICA ESTE O ZI DE ODIHNĂ.
Contrar convingerilor populare, munca omului nu este o parte a blestemului. Înainte ca omul să păcătuiască, i s-a dat poruncă să muncească (Genesa 2: 15). În schimb, sudoarea din timpul muncii este parte a pedepsei (Genesa 3: 19). Intenția lui Dumnezeu este ca omul să muncească pentru întreținerea existenței (1 Timotei 5: 8). Da, omul este chemat să muncească și să fie ocupat. În mijlocul atâtor voci care spun ”să nu lucrezi...”, Biblia spune ”Să lucrezi”. Munca nu este un blestem, ci un privilegiu. Munca și abilitatea de a lucra sunt binecuvântările primite din mâna Tatălui nostru ceresc.

Doar omului i se cere să muncească, de asemenea doar omului i se cere să se odihnească. Trupurile noastre nu au fost concepute să lucreze în mod continuu, ci ele au fost create cu nevoia de odihnă. Scopul poruncii lui Dumnezeu este să permită omului un timp de refacere a trupului pentru cele șase zile de lucru care îi stau înainte. Bineînțeles că Dumnezeu nu ne-a dat această poruncă pentru a încuraja plăcerile noastre, ci pentru a asigura sănătatea noastră. Întreba cineva: ”Ce este permis duminica?”, răspunsul e ”Tot ce reface și odihnește trupurile noastre pentru săptămâna care urmează”.

Astăzi noi nu mai suntem sub legăturile Legii, ci sub libertatea harului. Așadar, Dumnezeu așteaptă de la noi să avem o zi de odihnă pentru gloria Lui și pentru odihna noastră.

DUMINICA ESTE O ZI DE MEDITARE.
”Adu-ți aminte...”. Israeliții sunt provocați să-și aducă în mintea lor exemplul lui Dumnezeu privitor la odihna Sabatului. Sabat înseamnă odihnă, oprire. Când Dumnezeu a terminat lucrarea creației, El s-a oprit și a reflectat la tot ceea ce a făcut (Genesa 2: 2). Noi știm că El nu avea nevoie de odihnă, dar noi avem. El Însuși a lăsat un exemplu pe care noi să-l urmăm.

Ziua Domnului, duminica, este o mare zi pentru noi prin faptul că ne oprim, ne uităm în urmă, în viața noastră și privim la toate binecuvântările de care am avut parte pe parcursul ultimelor șase zile. Această practică va întreține în mod continuu lauda și mulțumirea noastră (1 Tesaloniceni 5: 18).

În timp ce medităm la săptămâna de lucru care va veni, noi trebuie să avem în mintea noastră promisiunile lui Dumnezeu pentru viețile noastre. Amintiți-vă că El va fi cu noi (Matei 28: 20), amintiți-vă că orice ar veni în viața noastră, El în mod constant va împlini toate nevoile noastre (Filipeni 4: 19). Amintiți-vă că în tot ce avem de făcut, El va continua să ne întărească pentru slujbă (Filipeni 4: 13). Într-adevăr, duminica este o excelentă zi ca să începem să pregătim sufletul, inima și mintea noastră pentru săptămâna care vine.

DUMINICA ESTE O ZI DE REÎNNOIRE.
Dumnezeu așteaptă ca această zi sfântă să fie o zi în care ne reînnoim consacrarea față de El. Evreii țineau această poruncă foarte serios. Erau 1521 de lucruri interzise în Sabat. Doar pentru a înțelege rigurozitatea cu care evreii respectau Sabatul, iată câteva din lucrurile interzise lor: nu puteai să salvezi o persoană de la înec în Sabat, dacă puteai desface un nod cu o mână era permis, în schimb, dacă trebuia să folosești amândouă mâinile era interzis, etc. Aceste restricții au fost impuse în timp ca legi venite de la ei. Zachary Taylor, cel de-al doisprezecelea președinte american, pentru că 4 martie era duminica, a refuzat să-și preia mandatul de președinte în acea zi. Voltaire a spus: ”Nu voi putea spera să distrug creștinismul până ce mai întâi nu distrug sabatul creștin”.

Iată evoluția lucrurilor: străbunii noștri îl numeau ”sabatul sfânt”, bunicii noștri ”sabatul”, părinții noștri ”duminica”, astăzi ”weekend”.

Să iubim duminica...imaginați-vă o săptămână fără ea...
Toată săptămâna, lumea, firea și Diavolul luptă împotriva duhului. În ziua Domnului avem privilegiul să reînnoim viețile noastre prin două mijloace: prin închinare și prin părtășie. Prin aceste mijloace, noi Îl adorăm pe Dumnezeu, celebrăm lucrarea Lui în lume și ne examinăm propria noastră viață.

Sărbătorești această zi ca pe o zi sfântă ?

Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise