text Eseuri crestine

Conducatori dupa inima lui Dumnezeu

de Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

Să alegem…

CONDUCĂTORI DUPĂ INIMA LUI DUMNEZEU !

Dacă vom fi în viață, mâine vom merge la vot. Vom vota primarii, consiliile locale și consiliile județene. Misiune importantă și sarcină deloc ușoară. Oare de ce ? Importantă datorie pentru că ”dregătorii” noștri sunt aleși de oameni, pentru oameni și dintre oameni. Grea sarcină pentru că, într- un anume fel, suntem într- o criză de conducători veritabili. Poate chiar e adevărat că ”fiecare națiune își merită liderii pe care îi are” !
Are Dumnezeu de spus vreun cuvânt despre alegerea conducătorilor unei națiuni ? La o cercetare a Scripturii vom fi surprinși să vedem cât de mult ne învață Cuvântul lui Dumnezeu și în această privință.
Trăim o vreme la noi în țară când se spune că a avea caracter nu face nici o diferență. Spun cei mai mulți, ”abilitățile contează…” Altfel spus, zice mulțimea, ”dacă știe să facă asta și cealaltă, și cealaltă…ce mă interesează dacă are caracter sau nu !”
Când spunem că nu este important caracterul, ci doar abilitățile, noi spunem că Dumnezeu nu este important. Și asta datorită marelui fapt că Dumnezeu binecuvintează caracterele bune, Dumnezeu binecuvintează un lider care are caracter !
Dați- mi voie să menționez câteva calități prezentate în Cuvânt pe care Dumnezeu le cere de la conducători. Dragi creștini și stimați români:

1. Votați oameni caracterizați de bunătate.
Solomon spunea: ”Împăraților le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întărește un scaun de domnie.” (Proverbe 16: 12). Noi credem într- o separare a Bisericii de Stat, dar nu credem într- o separare a lui Dumnezeu de actul guvernării. Conducerea înseamnă slujire, iar dregătorii acționează pentru Dumnezeu (Romani 13: 4). Un om fără bunătate nu este potrivit pentru conducere !

2. Votați oameni caracterizați de înțelepciune.
Când a vorbit înțelepciunea a spus: ”…prin mine împărățesc împărații și dau voievozii porunci drepte…” (Proverbe 8: 15). E mult mai de dorit pentru un conducător să fie înțelept decât să fie inteligent, deștept, ager. Când Solomon a avut posibilitatea să ceară ceva de la Domnul, știți ce a cerut ? Înțelepciune. Pe lângă ea au venit și faima, și bogăția, și expansiunea. Așadar, uitați- vă după oameni înțelepți !

3. Votați oameni caracterizați de onestitate.
”Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cât mai puțin cuvintele mincinoase în gura unui om de viță aleasă !” (Proverbe 17: 7). Dacă un om este un mincinos are o serioasă problemă de caracter. Dacă nu- l poți crede pe un om că- și spune adevărul, nu trebuie să- l crezi pentru nimic altceva. Omul care nu spune adevărul nu poate conduce cu aprobarea lui Dumnezeu !

4. Votați oameni caracterizați de discriminare.
Nu una legată de rasă, naționalitate sau clasă socială, ci discriminarea între bine și rău, între ceea ce este drept și ceea ce este nedrept, între ceea ce este curat și ceea ce este necurat. Un verset interesant: ”Scoate și pe cel rău dinaintea împăratului, și scaunul lui de domnie se va întări prin neprihănire” (Proverbe 25: 4, 5). Da, conducătorii nu trebuie să fie cunoscuți pentru oamenii răi din jurul lor !

5. Votați oameni caracterizați de moralitate.
Iarăși Cuvântul: ”Nu- ți da femeilor vlaga, și dezmierdările tale celor ce pierd pe împărați” (Proverbe 31: 3). Cine nu este moral nu poate fi conducător. Imoralitatea distruge un conducător. Dacă un lider nu- ș poate păstra moralitatea lui, cum poate păstra moralitatea unei comunități de oameni în vremuri de criză ? Dacă un conducător nu are standarde înalte pentru sine, cum poate avea standarde înalte pentru națiune ?

6. Votați oameni caracterizați de cumpătare.
”Nu se cade împăraților, …nu se cade împăraților să bea vin, nici voievozilor să umble după băuturi tari; ca nu cumva, bând, să uite legea și să calce drepturile tuturor celor nenorociți” (Proverbe 31: 4, 5). Nu poți ca lider să te fălești cu anturaje lipsite de orice frâu. Cum se poate să ai conducători dependenți de cele mai condamnabile păcate ? Stăpânirea vieții este proba la care cei mai mulți lideri deja au picat…. !!!

7. Votați oameni caracterizați de sensibilitate.
În Proverbe 31: 9 stă scris: ”Deschide- ți gura, judecă cu dreptate, și apără pe cel nenorocit și pe cel lipsit”. Dumnezeu a lăsat conducători ca să- i protejeze pe cei slabi. Câți necăjiți nu ar vrea să aibă în dregător un aliat, un om de nădejde. Alegeți oameni cu sensibilitate față de orfani, săraci, bolnavi, singuri, pentru că Dumnezeu îi poate folosi spre a fi o binecuvântare în cele mai disperate situații.

Vă doresc multă călăuzire la vot și Dumnezeu să binecuvinteze România !
Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iona. Capitolul 1"
Categorie:  Cartile Bibliei  Chiar și cel mai superficial cititor nu se poate să nu vadă că Iona are un loc deosebit între profeți. Nu este nici un altul mai evreu ca el, dar, cu toate...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Obadia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Pe parcursul Scripturii, istoria lui Edom este una deosebit de interesantă, ea prezentând căile lui Dumnezeu cu un popor înrudit cu Israel, dar a cărui soar...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Profetul Amos este unul dintre profeţii care tratează starea morală a poporului. El vorbeşte în special despre Israel, după cum am văzut în cărţile istorice...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvântul lui Yahve care a fost către Ioel, fiul lui Petuel“. Ca şi Osea, Ioel este unul dintre primii profeţi (fiind chiar anterior lui Iona), dar se deose...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Sensul cărţii Ioel este destul de clar, deşi unele pasaje pot fi destul de obscure. Duhul lui Dumnezeu se foloseşte de ocazia unei foamete fără seamăn,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea a profeţit în aceeaşi perioadă ca şi Isaia, dar el s-a ocupat mai mult de starea poporului în acel timp, mai ales de starea lui Israel, deşi vorbeşte d...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Urmează cea mai frumoasă încheiere, nu frunze risipite ale sibilei, ci lucrarea finală şi efectul harului divin asupra poporului lui Dumnezeu cel de mult ti...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 13"
Categorie:  Cartile Bibliei  În Osea 13 vedem că tremurau atunci când vorbea Efraim: aşa era el d înălţat în Israel. „Dar s-a făcut vinovat prin Baal şi a murit. Şi acum ei păcătuiesc t...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 12"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea 12 continuă cu mustrarea lui Efraim şi îl acuză pe Iuda că L-a ofensat. Astfel, Iacov este prezentat nu numai ca neascultător în fiii săi, ci ca fiind...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise