text Eseuri crestine

Cinstirea parintilor

de Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

A CINCEA PORUNCĂ

”Cinstirea părinților”
Exod 20: 12

În ziua de azi sunt tot mai mulți copii care nu-și respectă părinții în măsura cerută de Scriptură. De prea multe ori părinții sunt socotiți ca fiind adevărate obstacole în calea succesului imaginat de copii.

Cea de-a cincea poruncă, aduce în atenția noastră principiul lui Dumnezeu care determină relațiile dintre noi. E important de reafirmat că familia este instituția de bază a societății. Nici o națiune sau comunitate de oameni nu poate fi mai puternică decât puterea familiilor ce o formează. Așa cum este familia, așa este națiunea, comunitatea sau biserica.

În familie, Dumnezeu a stabilit o ordine care trebuie urmată cu strictețe. Soțul, tatăl, este capul familiei care trebuie să se supună, el însuși, în fața voii lui Dumnezeu. Soția, mama, trebuie să se supună soțului, nu ca o sclavă, ci ca un ajutor potrivit. Copiii trebuie să se supună părinților pentru că doar atunci vor fi binecuvântați. Dacă această ordine va fi respectată, Dumnezeu va binecuvânta familia.

ESTE UN RESPECT CARE SE CERE.
Acest verset face referire la un anumit mod în care trebuie priviți părinții de către copiii lor. Pavel spune în Efeseni 6: 2: ”Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta”. A onora înseamnă a-i da o mare greutate, a-l socoti ca fiind ceva valoros. Fără nici un rabat, copiii trebuie să se raporteze la părinți cu mare respect. E locul unei adresări directe pentru fiecare copil în parte ! Părinții nu sunt doi oameni care vor să-ți ruineze bucuriile copilăriei. Ei au fost așezați de Dumnezeu în viața ta ca să te crească până ajungi la maturitate... Da, copiii trebuie să asculte de părinți. Când nu o fac, de fapt ei refuză să se supună chiar și Domnului (Coloseni 3: 20).

Personal, aș vrea să dau timpul înapoi, cu ceea ce știu acum. Aș vrea să fiu un copil exemplu, dar nu se mai poate... Este atât de rușinos să vezi un copil care-și necinstește părinții.

Pe măsură ce creștem, noi trebuie să continuăm în a ne trata părinții cu mare respect. Este adevărat că poate părăsim casa părintească potrivit textului din Genesa 2: 24, dar chiar și așa respectul față de ei trebuie să fie mereu prezent în mintea noastră. Nici un copil nu are voie să nesocotească sacrificiul părinților pentru creșterea lui. Domnul Isus a fost un mare exemplu și în privința aceasta. În Luca 2: 51 citim că le era supus părinților. În Ioan 19: 27 Își onorează mama.

Foarte mulți tineri refuză sfaturile părinților și ca un rezultat experimentează multe probleme. Părinții întotdeauna sfătuiesc din multa lor experiență. Experiența este mult mai înțeleaptă decât ignoranța. Ei știu ce este bine și ce este rău !

ESTE UN RESPECT CARE SE CÂȘTIGĂ.
Acest verset vorbește deopotrivă și copiilor și părinților. Copiilor le va fi foarte greu să-și cinstească părinții care nu trăiesc o viață vrednică de cinste. Sunt cel puțin trei lucruri prin care părinții pot să-și câștige respectul copiilor.

Părinții trebuie să-și amintească faptul că orice copil va respecta o viață care este trăită cu credincioșie. Copiii trebuie să-și vadă părinții trăind cu cele mai bune motivații și interese în inimă. Să nu așteptăm ca ei să fie credincioși când noi nu suntem !

Ca părinți ne putem aștepta la respect când suntem corecți. Asta înseamnă că suntem fermi în ceea ce spunem, dar și temperați în acțiunile noastre prin dragoste. Lucrul acesta implică două metode. Disciplina-sunt părinți care cred că răspunsul la orice infracțiune a copilului este bătaia. Lucru greșit ! Libertatea-sunt alți părinți care permit copiilor lor să facă tot ce vor. Din nou, lucru greșit ! Aceste două metode reprezintă extremele. Noi trebuie să găsim metoda de mijloc (Prov. 13: 24; 29: 17). AVERTIZARE: Copiii nu vin cu manual de folosire !!!

Părinții primesc respectul copiilor când copiii vor vedea că viața părinților se investește în ei.

ESTE O RĂSPLATĂ CARE VA FI ASIGURATĂ.
Versetul acesta conține și o promisiune pentru cei care-și cinstesc părinții.

Cine-și onorează părinții are promisiunea de a avea zile multe pe pământul acesta. Cred că lucrul acesta poate fi luat literar. Dacă lucrul acesta este adevărat, și este, atunci putem spune că refuzul de a asculta de părinți poate avea ca rezultat vieți mai scurte.

Dumnezeu nu a promis doar zile lungi, ci și zile fericite, binecuvântate.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru părinții noștri.
FIȚI BINECUVÂNTAȚI PĂRINȚI, FIȚI BINECUVÂNTAȚI COPII !

Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise