text Eseuri crestine

Ce este, totuşi, răbdarea?

de Vasile Malinas
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Malinas

În secolul nostru (secolul vitezei, aşa cum este numit), oamenii sunt prea grăbiţi şi foarte ocupaţi, ca să mai înţelegă acest lucru: răbdarea.

Aş vrea să spun că răbdarea este o calitate tot mai rar întâlnită în societatea actuală. Am devenit, cu toţii, nerăbdători, mereu grăbiţi şi fără pic de răbdare, uneori. Noi, cei mai mari, adică părinţii, spunem şi cerem copiilor noştri să aibă răbdare.

De fapt, răbdarea este un produs spiritual. Să fii spiritual şi, totuşi, să nu ai răbdare, este o contradicţie. Există, în experienţa fiecăruia dintre noi, ocazii în care ne-am pierdut răbdarea. Ce bine ar fi dacă ar ramâne doar ocazii ale trecutului.

Cât de mult am câstiga astăzi, dacă am fi dispuşi să învăţăm, din lecţiile trecutului nostru, valoarea răbdării. Istoria exodului din Egiptul antic ne spune că israeliţii şi-au pierdut, pe drum, răbdarea. Este o lecţie amară, din care putem învăţa şi noi, cei de astăzi, marea dilemă. Poţi să fii foarte hotărât să renunţi la Egiptul tău, poţi să ai o credinţă puternică, atât de tare, încât să păşeşti în ape şi apele să se despartă - la fel ca Marea Roşie - poţi să treci chiar Iordanul învolburat sau să cucereşti Ierihonul: dacă îţi perzi răbdarea pe acest drum, fără să ajungi în Caanan, la graniţele ţării făgăduite, ce importanţă au toate aceste experienţe ale trecutului?

Cei mai mulţi dintre noi recunoaştem pe faţă că nu mai avem răbdare astăzi. Atunci când răspunzi la întrebare cu un alt fel de răspuns decât cel care îl merită, atunci când la iubire răspunzi cu indiferenţă iar la amabilitate rămâi pasiv, la suferinţă răspunzi cu murmure, aceasta denotă că nu ai înţeles răbdarea. Fiecare dintre noi, cei care trăim azi, avem mare nevoie de acestă calitate.

Înteleg de ce Isus a spus: “Prin răbdarea voastra, vă veţi câştiga sufletele voastre.”

Iată marele adevăr rostit de Isus, răbdarea este ceva care ne poate aduce cel mai mare câştig. “Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?" "Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?"

Şi, totuşi, există un mare paradox, care greu este înţeles, un principiu: dacă prin răbdarea noastră ne putem câştiga sufletele, atunci, prietene, vreau să te întreb: în Gheţimani, la Golgota, pe cruce, răbdarea lui Isus ce câştig I-a adus?

Avem aici cea mai simplă lecţie şi cea mai umilă experienţă. Răbdarea lui Isus este un câştig pentru mine şi pentru tine. De fapt, prin răbdarea Lui pe cruce, El a făgăduit câştigarea sufletelor noastre. Chiar şi astăzi, îndelunga Lui răbdare ne îndeamnă la pocăinţă, să venim la El, să învăţăm de la El marea lecţie a răbdării, nu numai pentru noi, ci şi pentru cei de lângă noi.

Iată că roada Duhului Sfânt, răbdarea, ne poate face să ne câştigăm sufletul nostru. Dar nu este numai atât. Ea trebuie să treacă de la noi la ceilalţi, adică să avem răbdare, pentru câştigarea familiei noastre, a prietenilor noştri, a vecinilor noştri, a duşmanilor noştri. Să avem răbdare, pentru câştigarea sufletelor celor de lângă noi.

Iată cum apare, în viziunea mea, înţelesul real al acestei calităti pe cale de dispariţie. De fapt, atunci când răbdarea îşi va face desăvârşit lucrarea în vieţile noastre, vom răbda pentru câştigarea sufletului nostru şi apoi vom răbda pentru câştigarea celor de lângă noi, luând ca exemplu răbdarea lui Isus. Răbdarea mea de astăzi poate fi o garanţie pentru zilele din urmă ale acestui pământ: “Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.“

Ne este atât de greu şi de neînţeles, uneori, de ce trebue să avem răbdare. Dar nu ne-am gândit cu ce fel de răbdare trebuie să ne comparăm sau care este modelul la care trebuie să ajungem. Iată ce spune Biblia, prin Martorul credincios: ”Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.“

Răbdarea sfinţilor, ce minunat!

Ce fel de răbdare ai, prietene? Şi unde ai ajuns, în experimentarea ei? Nu uita: pentru ca să fie completă, răbdarea trebuie să treaca de la tine, la cei de lângă tine, având un singur scop: câştigarea lor pentru viaţa veşnică.

Această experienţă zilnică ne va dezvolta un puternic caracter. Acesta va fi dovada unui absolvent al marii şcoli a răbdării. ”Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.”

Curaj! Înainte, prietene!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise