text Eseuri crestine

Medicamentul

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

    Un creştin, a cărui fiică nu voia să se îndrepte spre Mântuitorul şi să primească astfel, mântuirea veşnică, era deseori îngrijorat pe bună dreptate din cauza ei.

Într-o zi, stînd întins pe pat din pricină că era bolnav, o strigă pe fiică să-i aducă medicamentele.

Gata să-l serveasca, Maria, în următoarea clipă se şi afla lîngă patul tatălui cu medicamentele. Însă tatăl, spre surprinderea ei, i-a întins  ei unul din medicamente îndemnînd-o să-l bea.

- Tată, zise Maria rîzînd, doreşti să-l iau în locul tău? Dar asta nu-ţi ajută la nimic, tu eşti cel bolnav!

Atunci tatăl, care a rămas serios, a privit-o liniştit şi i-a spus: 

- Aşa este, mie nu-mi foloseşte, dacă tu vei bea medicamentul. Dar întelegi ce am vrut să spun cu aceasta?

Aşa cum tu nu poţi să iei medicamentul pentru mine, tot aşa nu pot eu sa-L primesc pe Mântuitorul pentru tine. Acest lucru trbuie să-l faci tu însăţi. Eu mă pot ruga pentru tine, pot să vorbesc cu tine despre Mântuitorul, aşa cum tu mi-ai adus medicamentul la pat. Dar aşa cum însumi trebuie să iau medicamentul, tot aşa şi tu trebuie să-L accepţi personal pe Mântuitorul.

Aceasta a fost o învăţătură binecuvîntată pentru fiică!

Este Domnul Isus Mântuitorul tău personal?

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise