text Eseuri crestine

Efectele prezenţei Duhului Sfânt în cel credincios

de Marc Tapernoux
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marc Tapernoux

Duhul Sfânt care locuieşte în cel credincios îl încredinţază de POZIŢIA LUI DE FIU şi îi aduce BUCURIA LEGĂTURII LUI CU TATAL:

'Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. '

Bucuria acestei legături este foarte scumpă, căci prin ea, credinciosul eliberat, gustă din plin dragostea lui Dumnezeu în desăvârşita libertate a unui fiu:

'Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă 'Ava' adică Tată! ; Aşa că nu mai eşti rob ci fiu. '

Noi nu mai suntem robi, noi n-am primit un duh de robie, noi nu mai suntem sclavi pe care un stăpân aspru i-a vândut altui stăpân tot aşa de aspru, ci SUNTEM FII, AM PRIMIT DUHUL DE ÎNFIERE prin care strigăm 'AVA, TATA! '. Duhul acesta de înfiere ne permite sa ne apropiem de dumnezeu cu încredere, ca de un Tată cu inima iubitoare, pentru că ştim că Dumnezeu este pentru noi, că nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos şi că nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu. Noi suntem în Domnul Hristos şi Dumnezeu ne iubeşte cum Îl iubeşte pe Hristos:

'... i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine... pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei... '

Dar, fiecare credincios trebuie să-şi însuşească în mod personal aceste adevăruri scumpe: 'tu nu mai eşti rob, ci fiu'. De îndată ce credinciosul strigă 'Ava, Tată! ' însemnează că a primit Duhul de înfiere, căci trebuie mai întâi să fii fiu ca să primeşti Duhul de înfiere.

Credinciosul eliberat, UMBLĂ PRIN DUHUL, ceea ce îl face capabil sa nu mai împlinească poftele firii pământeşti:

'Noi nu trăim după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului... '

În loc să împlinească faptele firii pământeşti, el va arăta roada Duhului: DRAGOSTEA, BUCURIA, PACEA, ÎNDELUNGA RĂBDARE, BUNĂTATEA, FACEREA DE BINE, CREDINCIOŞIA. Cum se face aceasta? Prin faptul că el si-a răstignit firea pământească împreuna cu patimile si poftele ei şi deci, el se poate socoti mort faţă de păcat si viu pentru Dumnezeu în Hristos Isus. Credinciosul care trăieşte prin Duhul a înţeles ca Domnul Isus este viaţa sa şi ca este unit cu El prin Duhul Sfânt. Atâta timp cât Duhul nu este întristat, El ne face să ne bucurăm d eo părtăşie neîntreruptă cu Domnul Hristos, care este viaţa noastră. Astfel, noi umblăm prin Duhul cu ochii aţintiţi asupra Domnului Isus şi cu inima plină de El încât suntem în afara firii păcătoase şi a dorinţelor ei. Sufletul nostru trăieşte fiind ocupat de Hristos, admirându-L, stând de vorbă cu El. Credinciosul este izbavit d el însusi şi traieste prin Duhul, viaţa Altuia. Firea păcătoasă fiind ţintuită la locul pe care i l-a hotărât Dumnezeu, adusă la tăcerea morţii, atunci Duhul Sfânt Îşi manifestă toată puterea şi produce în noi roada Lui spre slava lui Dumnezeu.

Faptul că cel credincios are Duhul lui Dumnezeu este în sfârşit, GARANŢIA ÎNVIERII TRUPULUI. Trupul nostru are parte şi el de puterea învierii. Va veni ziua când trupul va fi în armonie cu viaţa nouă pe care o avem prin Duhul Sfânt.

Izbăvirea de sub puterea păcatului constituie pentru viaţa practică a credinciosului, unul din rezultatele cele mai slăvite ale lucrării Domnului Hristos. Creştinul izbăvit umblă în puterea Duhului Sfânt, ceea ce îl face să trăiască o viaţă de biruinţă şi de sfinţenie, într-o mereu mai mare asemănare Cu Domnul Isus.

Viaţa Domnului Hristos se arată în el, şi puterea Duhului Sfânt însufleţeşte această viaţă aducând roadă spre slava lui Dumnezeu.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise