Vreau să mă fac pastor...

   Emma, nepoțica mea, este foarte fericită azi căci din nou participă la cursurile grădiniței din care face parte.

   Ne îmbrățișează  apoi, ușa se închide în urma ei de mâna grijulie a educatoarei. Bucuroase, ne întoarcem și în fața naoastră, un tânăr citește cu glas tare din Psalmul137, celor doi prieteni cu care munceşte la recepția marelui complex educativ -sportiv dotat cu multe săli de învaţământ și cu secţia de disciplină sportivă.

   Mă opresc să-l ascult și eu, iar lângă mine, se adună mai multe bunici și mame care și-au lăsat copiii și nepoții la gradiniță. 

   Când a terminat de citit , m-am apropiat și l-am binecuvântat pentru deosebita atitudine într-un complex eductiv așa de mare, în care, ei , tinerii bolnavi de sindromul Down ca și el de altfel, lucrează la diferite munci pe care ei le pot presta. 

   Am fost atinsă personal de liniștea, încrederea și atitudinea hotărâtă a acestui tânăr care a primit bucurors urările mele şi care mi-a spus : "Vreau să mă fac pastor!"

   O bucurie intensă mi-a străbătut inima - de hotarârea lui - dar și o stare de regret m-a cuprins când m-am gândit căci tineri, fără problemele  grave de sănătate  (pe care le are acest tânăr!), nu se gândesc să îmbrățișeze nici pastorația, nici măcar nu vor să audă să-L caute, să-L întâmpine pe Mântuitor...

   Am plecat gândindu-mă la fericirea ce-l așteaptă pe acest tânăr atât de serios și convins cu ceea ce lucra pentru Domnul... împărtășind și prietenilor lui în timp ce lucrau, din Cuvântul prețios al Vieții Veşnice.