Urme în zapadă -9-

   Dani se trezi când primele raze ale soarelui pătrundeau prin fereastră. Stătu liniştit câteva minute după care încercă să-şi amintească ce zi este; când îşi aminti, se ridică în capul oaselor si strigă cu glas tare: 'Aneta, vino repede! Azi vei câştiga premiul iar eu voi fi de faţă. Adu-mi pantalonii de catifea, bretele cu flori şi ciorapi de sărbătoare.'

   Aneta-i răspunse: 'Fii  liniştit, eu nu cred că voi câştiga premiul, şi în afara de asta e mult prea devereme ca să te îmbraci iar tata nici nu s-a trezit...' Dani se lăsă pe pernă oftând fiind prea emoţionat ca să mai poată sta liniştit. Trase sub plapumă pisicuţa şoptindu-i: 'Eu voi merge azi cu căruţa cu loitre; şi o să mă pot uita la toate lucrările făcute de copii; lucrul lui Aneta e cel mai frumos şi o să vezi ca ea va câştiga premiul iar eu voi striga 'Ura!' de bucurie şi voi bate din palme cu putere.'

.......................................

   Sala şcolii se umplu de oaspeţi; băncile erau date la o parte, iar lucrările copiilor erau întinse pe mese lungi. Era o expoziţie foarte frumoasă. Atât taţii, cât şi mamele mergeau de la o masă la alta plini de uimire iar copiii se înghesuiau împingându-se şi palavargind. Luca era şi el acolo plimbându-se, însă singur, ca de obicei. Dacă nu ar fi avut loc nefericita întâmplare acum toţi ar sta în jurul lui şi al lucrării sale. Se retrase într-un colţ de unde privea cu tristeţe mulţimea... Aneta era înconjurată de prietenele ei gălăgioase; cu toate acestea ea era tăcută... Dani se simţea în mare siguranţă purtat de mâinile puternice ale tatălui. Apoi uşa se deschise şi o tăcere adâncă coborî peste mulţime; inspectorul şcolar începu examinarea lucrărilor... El lăudă multe din lucrări. Era un om amabil, răbdător, foarte ceremonios. În tăcerea profundă se auzi deodată o voce clară şi limpede a unui băiat: ;Acesta e facut de sora mea!' Inspectorul răspunse:

   - A, sora ta e o fată iscusită!

   Dar inspectorul nu era încă hotărât asupra premiului... iar Dani începu din nou să vorbească:

   - Eu găsesc că lucrarea surorii mele este cea mai frumoasă! Dumneavoastră nu gândiţi la fel?

   Apoi zise către Aneta:

   - Tu ai câştigat premiul Aneta!

   Toţi cei prezenţi izbucniră într-un râs răsunător şi aplaudară; în felul acesta pe deplin neaşteptat şi contrar regulii, se făcuse cunoscut numele câştigătoarei.

   Luca plecă spre casă şi urca dealul încet, fiind adânc nefericit, cu privirea aţintită spre pământ... se gândea le cele spuse de bătrân... şi-a dat astfel seama că el nu cunoaşte prea multe lucruri despre Dumnezeu; simţea că Dumnezeu e foarte nemulţumit de el din cauza întâmplării cu Dani. Deci Dumnezeu ar putea oare să-l iubească pe el? Ştia că un astfel de pacat poate fi iertat de Dumnezeu cât ai clipi din ochi... dar dacă Dumnezeu îl va ierta, totuşi, oamenii nu-l vor putea ierta niciodată...

   Ajunse în dreptul casei familiei Brunner când auzi un cântec de copil; era Dani care se juca cu nişte animăluţe cioplite chiar de el, de Luca!...

   - Cu ce te joci tu, Dani?

   Dani se sperie când îl văzu pe baiatul ce a încercat să-i omoare pisica. 'Eu mă joc cu arca lui Noe, iar Aneta mi-a spus să nu vorbesc cu tine!' 'Dar eu nu vreau să-ţi fac nici un rău!' îi spuse Luca lui Dani. Să ştii că eu am cioplit aceste animale chiar pentru tine.' Luca era fericit că Dani se juca cu acele animale făcute de el; într-o bună zi, poate se va ivi prilejul să rezolve totul... Dintr-o dată, se auzi vocea Anetei ce-l chema urgent în casă.

   - Aneta, Luca mi-a spus că el a făcut Arca lui Noe chiar pentru mine.

   Aneta zăbovea cu răspunsul. Era o fată sinceră şi nu voia să mintă. 'Ah, nu ştiu!' oftă în final Aneta, simţindu-se epuizată.

   Se retrase în semiîntunericul serii gândindu-se la căluţul pe care l-a distrus chiar ea... 'O, de-aş putea spune cuiva adevărul! Mi-aş dori ca mama să fie în viaţă! O, de ce am făcut o fapta aşa de rea?'...