text Eseuri crestine

Urme în zăpadă -6-

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Patricia St. John

   Dani stătea în pătuţul lui, învelit cu pături calde, cu impresia că el era o personalitate deosebit de importantă, putând să pretindă tot ce-i trecea prin minte. Şi pentru că aşa ceva nu s-a mai întâmplat până în ziua de azi el folosea din plin acest prilej. Tatăl stătea la picioarele patului şi povestea întâmplări hazlii pe care el le asculta cu plăcere. Aneta se ghemui la marginea patului cu o ciocolată în mână, iar bunica stătea de partea cealaltă pe un scăunel cu un borcan de gem de cireşe pe care-l ţinea în poală. De fiecare dată când Dani o ruga ea îi dădea în gură câte o linguriţă cu gem. Dacă nu l-ar fi durut aşa de tare piciorele, lui Dani i s-ar fi părut că se află în rai. Gemul de cireşe compensa durerea însă. Cel puţin pentru a zecea oară el întrebă: 'Tăticule, eşti sigur de tot că Albă ca Zăpada n-a suferit nici o vătămare?' 'Foarte sigur!' răspunse tatăl; ea a băut deja o ceaşcă de lapte şi a fugit afară.'

   - Tăticule, Luca a fost cel care a aruncat-o peste zid pe Albă ca Zăpada. Aşa-i că nu-i frumos din partea lui?

   - Da, el îşi va primi pedeapsa pentru asta.

   - Cântă-mi ceva Aneta, te rog; cântă-mi rugăciunea de seară.

   'Eu sunt obosit şi la odihnă mă duc; Închide-mi ochii în al meu pătuc; Lasă ca privirea din ochiul Tău, să fie asupra patului meu. Dacă azi am lucrat nedrept fără să vreau, nu-mi ţine în seamă, bunule Dumnezeu. Harul Tău şi sângele lui Isus, să spele tot răul de mine adus.'

   Aneta cântă rar şi cu vocea tristă. Nici nu ajunse la sfârşit că Dani deja adormise. Aneta îşi adânci faţa în plapumă şi izbucni în plâns; era foarte obosită iar plânsul îi aducea uşurare după spaima prin care a trecut. Aceste lacrimi nu le vărsa totuşi din bucurie. Cum ar putea fi bucuroasă atâta vreme cât purta o ură în sufletul ei? În cele din urmă se ridică cu un suspin şi merse la bucătărie unde bunica pregătea ceva de mâncare. Aneta-i spuse:

   - Bunica, Luca ar trebui pedepsit şi tu care crezi că ar putea fi pedeapsa? Eu nu mă pot gândi la nimic prea aspru...

   - Te-ai gândit tu, Aneta că o faptă rea deja înfaptuită îşi aduce cu sine pedepasa fără ca cineva să mai adauge ceva la ea? Gândeşte-te numai la frica lui Luca când l-a văzut prăbuşindu-se pe Dani în prăpastie. Gândeşte-te la jalea lui, la remuşcările din conştiinţa lui, gândeşte-te cât de ruşine îi este acum şi ce frică are căci lumea va auzi de ceea ce a a făcut el! Apoi întreabă-te dacă el nu este astfel destul de pedepsit iar noi trebuie să-l iertăm şi să-l ajutăm pentru un nou început.

   În mintea Anetei însă încolţi un nou gând... 'Gândeşte-te ce frică va avea căci lumea va auzi de fapta lui'... Va avea ea deci grijă ca lumea din sat să afle... Gândurile i-au fost întrerupte de o bătaie în uşă. Era Maria, sora lui Luca. Venise să le spună că doctorul nu-l poate vizita pe Dani şi vor trebui să meargă ei la spital.

    - Te rog Aneta, spune-mi cum s-a întâmplat nenorocirea? De ce mama mea e aşa de tristă?

   - S-a întâmplat sus pe deal. Luca a aruncat pisicuţa lui Dani peste stâncă iar Dani a vrut să o salveze. Luca nici măcar nu a încercat să-l oprească pe Dani, nu m-ar mira dacă nu chiar el l-a împins pe Dani care acum are piciorul rupt deoarece a stat ore întregi pe stâncă şi Luca nu s-a dus să anunţe pe nimeni.

   Maria deveni palidă de tot... ea nu fusese niciodată prea ataşată de fratele ei Luca. Dacă ar fi fost, poate el ar fi fost un băiat mai cuminte. Copiii care nu sunt iubiţi, rareori devin iubitori...

   - Va trebui aspru pedepsit şi eu însumi mă voi îngriji de aceasta.

   Aneta începu să zâmbească satisfăcută. Îi convenea de minune ca să aţâţe împotriva lui Luca chiar şi pe cei din propria lui familie.

 Apăru atunci bunica care-i spuse:

   - Ascultă fetiţo! Când Dani era mic de tot, noi l-am adus la biserică şi prin credinţă l-am predat Mântuitorului şi de atunci L-am rugat zilnic să-i poarte de grijă. Braţul Domnului Isus a fost permanent asupra lui şi chiar de ar fi murit, gândeşte-te că el ar fi mers direct în cer. De aceea noi să ne ştergem lacrimile şi să ne încredem mai departe în Tatăl Ceresc care are grijă de Dani şi doreşte tot ce e mai bun pentru el.

  -  Bunico, eu îl urăsc aşa de mult pe Luca...

   - Atunci tu nu te poţi ruga pentru frăţiorul tău! Dumnezeu este dragoste şi noi când ne rugăm ne apropiem de dragostea Lui iar ura noastră trebuie să se topească ca zăpada... Lasă pe Luca în grija Domnului! El va răsplăti şi binele, şi răul şi El iubeşte şi pe Dani, dar şi pe Luca.

  Bunica sărută pe Aneta care începu să cugete la cuvintele bunicii... Într-adevăr ea nu se putea ruga pentru Dani şi să-l urască în acelaşi timp pe Luca... pur şi simplu acestea nu se potriveau... Totuşi gândurile de răzbunare nu o lăsau în pace.

   Privea spre Dani care dormea cu pisicuţa pe piept... Se urcă şi ea în patul ei şi adormi adânc.

Cele mai recente resurse scrise - Educatia copiilor si tinerilor

Oameni, cărți, Carte
Oameni, cărți, Carte! Alexandrina Tulics-Oază Cărțile au miros ca și oamenii…dintr- un colț al ferestrei deschise spre stradă, venea un miros de cărți bune și citite, astfel că, după ce stătu puțin... Citeste mai mult >>
Narcisismul...prea iubirea de sine
Narcisismul... prea iubirea de sine Alexandrina Tulics-album Anotimpuri Narcis (nume ales la întâmplare), este tânărul actual, participant la festivalurile care-i cheamă pe tineri la un mod diferit... Citeste mai mult >>
Fiorii iei românești
Fiorii iei românești... Mă văd cu tichetul de pâine în mâna transpirată, pe care-l dădeam vâzătoarei, Tanti Oti, care mă privea peste ochelari întrebând-mă: - De când stai la rând? O priveam, orie... Citeste mai mult >>
Operații de avort la ora de educație sexuală
In legatura cu articolul aparut in ziarul dvs. din 6 nov., a.c., semnat de Mihai Soica, va trimit scrisoarea deschisa pe care dna dr Christa Todea Gross a trimis-o in luna octombrie la Ministerul Educ... Citeste mai mult >>
Înflorește Rugi!
Înflorește Rugi! Alexandrina Tulics--album Curcubeie Spală-te în rănile Mielului de funinginea vorbelor spuse cu foc... Nu sta în calea celor care se împiedică de tine, atunci războaiele lor vor fi ap... Citeste mai mult >>
De ce nu mă iubeşti aşa cum sunt?
De ce nu mă iubeşti aşa cum sunt? ! Întrebarea de faţă înfăţişează un oftat, o ripostare, faţă de tratamentul din partea părinţilor tăi şi relaţia pe care o ai cu ei, care te face să te simţi o victi... Citeste mai mult >>
Să învețe să rostească cuvinte aducătoare de viață
Într-o după-amiază, după ce se întorsese de la școală, l-am auzit pe fiul meu înjurând. -Să nu te mai aud că vorbești așa! i-am spus. De ce rostești astfel de cuvinte? Știi că nu ai voie! -Dar și c... Citeste mai mult >>
ONESTITATE
Una dintre cele mai timpurii și stânjenitoare lecții pe care le-am primit vreodată cu privire la onestitate s-a petrecut în timp ce familia noastră locuia împreună cu mătușa și unchiul din Boston. C... Citeste mai mult >>
Să îndepărtăm trăsăturile de familie negative
Cu toți știm că putem moșteni ochii mamei noastre, nasul tatălui nostru sau culoarea părului bunicului nostru. Știați însă că putem moșteni de la părinții noștri și trăsături de caracter cum ar fi un... Citeste mai mult >>
Fii amabil cu ceilalți și încurajează-i
1. Care sunt colegii cu care îți petreci cea mai mare parte a timpului? Ai tendința de a-i încuraja sau a-i descuraja? CAUTĂ O MODALITATE PRIN CARE ÎI POȚI ÎNCURAJA SĂPTĂMÂNA ACEASTA! 2. Gândește-te l... Citeste mai mult >>