Urme în zăpadă -5-

Aneta aniversa ziua de naştere în luna aprilie. Dani, care avea o mare plăcere în a face cadouri îşi făcea diverse planuri. Un spectator obiectiv poate ar considera că darurile unui copil nu valorează mare lucru; totuşi, pentru Dani ele erau minunate. Le păstra într-un loc tainic într-o ladă rezervată lemnelor de foc iar Aneta ştia că nu are voie să umble în această ladă care adăpostea o mulţime de conuri de brad vopsite în diferite culori; apoi se mai afla acolo un telefon pe care Dani desenă unele din văcuţele lor păscând pe un câmp cu genţiene, o pietricică albă, o brăţară împletită; uneori acolo Dani ascundea câte o bucăţică de ciocolată care nu rămânea mai mult de două-trei zile...

Ziua cea mare era foarte aproape şi îndată ce Aneta plecă la şcoală Dani îi făcu cunoscut bunicii planul său. Bunica stătea pe balcon la soarele de primăvară curăţând frunze de păpădie pentru supa de seară.

-Bunico, eu vreau să mă duc acum pe coasta dealului pe unde s-a topit zăpada ca să culeg degețăruţi şi brânduşe pentru Aneta şi să le pun pe masa aniversară împreună cu celelalte cadouri ale mele.

- Tu eşti prea mic ca să urci singur până acolo; coastele dealurilor sunt ude şi ai putea aluneca.

- Voi lua cu mine pisicuţa!

- Ea nu-ţi va fi de nici un folos, spuse bunica dar pisicuţa observă că se vorbeşte despre ea şi sări îndată în poala bunicii frecându-şi capul cu afecţiune şi torcând...

Dani luă pisicuţa în braţe, o sărută pe bunica şi plecă fredonând un cântecel vesel. Bunica îl urmărea cu privirea dar Dani crescuse mare; era chiar vremea de grădiniţă... nu mai era un bebeluş!

Era o frumoasă zi de primăvară şi munţii se îmbrăcau într-un decor nou; pajiştile erau deja înverzite, vacile ieşiseră la păscut, pâraiele se umflaseră cu apă spumoasă ce dădeau peste mal. Dani ajunse într-un loc acoperit de clopoţei şi guşa porumbelului, ciuboţica cucului, toporaşi... Lui îi plăcea tot ce este frumos iar în această pajişte se simţe tare fericit. Începu să-şi imagineze povestiri cu pitici micuţi ce locuiau pe sub peticile de zăpadă netopită; el parcă le vedea bărbile lor roşii şi cum ieşeau la iveală legănându-se pe vârfurile de clopoţei... de aceea păşea încet să nu deranjeze... Nici nu auzi paşii ce se apropiau de el. Dani se sperie grozav, căci în spatele lui se afla Luca cu o faţă posomorâtă. El nu uitase de palma Anetei şi din ziua aceea tot făcea la planuri cum să se poată răzbuna... i-ar fi făcut plăcere să-l poată chinui pe Dani...

- Pentru cine culegi flori?

- Pentru Aneta!

- Eu o urăsc pe Aneta căci e arogantă şi lăudăroasă iar la şcoală e doar o prostănacă. Dă-mi mie florile care le-ai cules pentru ea, căci ea nu trebuie să le primească!

- Nu ţi le pot da ele sunt ale mele!

- Dar eu am să ţi le iau iar tu eşti doar un mucos şi cum te vei apăra împotriva mea? Eu pot face cu tine ce vreau. Nu eşti decât un denunţător şi vreau să-ţi răsplătesc că m-ai pârât...

Luca smulse cu brutalitate buchetul şi-l călcă în picioare. Dani izbucni într-un plâns puternic. Cu câtă dragoste a cules el aceste floricele... totul e în zadar acum. Se repezi asupra lui Luca lovind cu pumnişorii. 'Plec acasa să spun tatei căci tu eşti un băiat rău şi necultivat! ' Ca mulţi alţii, şi Luca se temea de tatăl lui Dani căci era un om uriaş şi puternic... Deodată, privirea lui Luca se opri asupra pisicuţei Albă ca Zăpada... Îl lăsă pe Dani, şi se repezi spre pisicuţă; cu un braţ întins deasupra unei prăpăstii sub care curgea o apa rece ca gheaţa strigă către Dani:

- Dacă nu vii îndată la mine şi nu promiţi că n-ai să spui nimic tatălui tău voi lăsa pisicuţa să cadă în râu!

Dani începu să fugă orbeşte împiedicându-se prin pâlcurile de zăpadă netopită. Picioarele îi tremurau iar gândul că Albă ca Zăpada ar putea pieri înghiţită de apa rece îl umplea de groază; gura i se uscă şi nu mai putea scoate nici un sunet; Trebuia să smulgă pisicuţa din mâinile lui Luca şi să nu o mai lase niciodată singură. Pisicuţa se zbătea şi văzând că nu i se dă drumul începu să zgârâie cu lăbuţele ascuţite mâna lui Luca.

Luca când văzu că se apropie Dani, dădu drumul pisicuţei ce căzu ca o piatră spre adânc chiar în clipa când Dani, palid ca moartea ajunse lângă el. Dani scoase un ţipăt strident şi încercă să se caţere pe un zid de piatră. Ceea ce a urmat a durat doar câteva secunde...

Pisicuţa nu căzuse în prăpastie ci cu gheruţele se prinsese de marginea unei stânci mieunând groaznic. Un copil mare ar fi putut să o scoată uşor dar Dani avea doar 5 ani; stânca era umedă... El alunecă chiar în clipa când era gata să prindă de gât pisicuţa. Un nou strigăt tăie văzduhul şi acesta avea să-l urmăreasca pe Luca ani de zile... Dani dispăru peste marginea prăpastiei... Luca, consternat, se prăbuşi în iarbă. Încet-încet, un alt gând laş l-a încolţit. Sări disperat în sus ştiind că în curând vor veni să-l caute pe Dani. Se gândi să meargă acasă, să pară ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Trebuia să fugă!

Ca o căprioară hăituită de lupi o luă la fugă însă spre pădurea de brazi în timp ce inima îi bătea cu putere şi tâmplele îi zvâcneau. Din când în când avea impresia că cineva îl urmăreşte...

În cele din urmă se hotărî să mearga acasă deşi nu putea să apară în faţa mamei cu o astfel de taină. Acum era ca un ucigaş! Dinţii îi clănţăneau. Trebuia să se ascundă dar unde oare? Zări scara podului, se urcă pe ea, se aruncă în paie şi începu să plângă sfâşietor...

Bunica terminase de curăţat frunzele de păpădie, intră în casă, se aşeză pe fotoliu şi adormi căci în ultima vreme era tot mai obosită. Aneta era în sat la cumpărături iar tata era la pădure după lemne.

Era aproape ora patru când bunica se trezi scoţând o exclamaţie de uluire. Dani plecase la unu şi jumătate şi nu se întorsese. Apăru Aneta cu un coş împletit la spate, îi făcu semn bunicii, urcă treptele, şi începu să o asculte pe bunica povestind despre Dani. Apoi se auziră şi paşii tatălui.

- Dani nu a fost cu tine la pădure, căci e plecat de multă vreme şi nu s-a întors. A luat cu el pisicuţa şi a plecat să culeagă flori; cred ca s-a întâmplat ceva, rosti bunica îngrijoarată.

Aneta plecă cu tata în mare grabă spre munte; bunica a intrat în casa si a început să se roage. În timp ce se ruga i-au apărut imgaini clare cu privire la copil. Înintea lui se ridica o pădure întunecoasa cu ape zgomotoase şi repezi. Dani păşea peste nişte bolovani. Alături de el se afla un înger cu aripi albe care-l proteja de frig. 'Îngerii lor în ceruri, văd pururea faţa Tatălui Meu... ' Când se ridică de la rugăciune bunica deveni liniştită.