Urme în zăpadă -3-

   Era 24 decembrie. Trecuseră deja cinci ani. Pentru Dani era o zi plină de însemnătate, împlinirea vârstei de  cinci ani şi prima oară în viaţa  lui când, fiind socotit destul de mare, va putea merge la biserică împreuna cu Aneta ca să vadă şi el bradul de Crăciun. În seara aceasta stătea în pătuţul lui şi sorbea cu poftă o supă de cartofi. Perişorul lui blond aproape că ajungea peste marginea plapomei lui din pene care era tot aşa de lungă cât de lată. Aneta stătea lângă el având în mână un ursuleţ lucios din turtă dulce.

   -Îmi pare rău Dani, dar nu poţi ţine ursuleţul în pat la tine; mâine dimineaţă în loc de ursuleţ vei avea doar firimituri; uite, eu îl pun aici pe dulap unde lumina lunii bate în el iar tu-l poţi vedea foarte bine.

   Dani deschise gura ca să obiecteze dar s-a răzgândit; nu era frumos din partea surorii lui ca să-i interzică să nu ţină ursuleţul în pat... dar erau o mulţime de alte lucruri de care se putea bucura. Dani era mereu fericit de când se trezea dimineaţa şi până seara la culcare. Azi fusese fericit într-un mod deosebit deoarece văzuse bradul strălucind şi a putut merge afară în zăpadă să privească strălucirea stelelor. 'Crezi tu Aneta că Moş Crăciun vine şi la mine dacă pun un pantofior pe poliţa ferestrei?' Aneta îl privi surprinsă... de unde i-au venit lui astfel de idei? Nu-i povestise niciodată despre Moş Crăciun căci nici ea nu ştia mare lucru iar prin părţile lor, în familii nu era acest obicei. Dani continuă: 'Se pare că Moş Crăciun vine într-o sanie trasă de un ren şi împarte cadouri copiilor cuminţi băgându-le în pantof. Aneta, sunt eu un copil cuminte?'

   -Da, tu eşti cuminte! Totuşi, tu nu vei primi nici un cadou deoarece Moş Crăciun merge doar la copiii bogaţi. Noi suntem săraci; tata trebuie să lucreze din greu iar bunica şi eu trebuie să-ţi cârpim mereu hainele deoarece nu putem cumpăra altele noi.

   -Mie îmi este totuna că suntem săraci; mie îmi place şi aşa, iar acum te rog Aneta, povesteşte-mi despre Copilaş, despre vaci şi despre steaua strălucitoare. Cred că şi mie mi-ar place să dorm în fân - spuse Dani când povestirea ajunse la final.

   -Nu-i adevărat, nu ti-ar place mai ales în timpul iernii; ai fi nefericit tremurând de frig şi ţi-ar fi dor după duna ta de pene calduroasă. A fost foarte urât din partea oamenilor că nu I-au oferit un loc cu toate căci puteau să o facă.

   -Acum trebuie să dormi Dani iar eu voi coborî să fac cafeaua pentru tata.

   Dani nu adormi şi începu să cugete cu încordare. Nu era un copil lacom însă i se păru din cale afară de naiv să nu fie pregătit în caz că Moş Crăciun va veni totuşi pe la el. Da, era un copil sărac dar nu ar face nici un rău dacă ar pune un pantofior afară. Se furişă afară din casă, aruncă pantofiorul în dreptul uşii şi o închise repede apoi se întoarse în pătuţul lui; rugăciunea de seară o făcuse împreună cu sora lui dar acum mai era ceva special de adăugat: 'Doamne, Dumnezeule, fă ca Moş Crăciun să treacă şi pe la  mine, fă-l să vadă pantofiorul şi să pună un cadou mic.' Se trezi foarte devreme iar primul gând se îndreptă la pantofior... era tare emoţionat; trebuia să coboare repede din pat ca nimeni să nu descopere cadoul lui. Încet, se furişă dar tatăl lui spăla găleţile de lapte. 'A fost Moş Crăciun pe aici?' 'Moş Crăciun? Nicidecum noi locuim foarte departe iar renul lui nu poate ajunge peste tot.'

  -Te rog tată deschide uşa poate că tu ai dormit şi nu l-ai auzit şi poate că mi-a adus şi mie un dar!

   'Ah, de aş fi ştiut mai devreme... i-aş fi putut pune o ciocolată...'. Nu dorea să-şi decepţioneze fiul ar uşa trebuia oricum deschisă ca să meargă la grajd. Dădu zăvorul la o parte iar Dani se strecură ca o nevăstuică şi îngenunche în zăpadă lângă pantofior... Îndată scoase un strigăt de bucurie şi se năpusti în bucătărie cu pantofiorul. Avusese loc o minune. Moş Crăciun trecuse şi pe la ei şi-i lăsase un cadou... în căptuşeala din blană a pantofiorului stătea ghemuită o pisicuţă albă cu ochi albaştri şi cu un punct negru pe nas. Era slabă, moartă de frig şi de foame; fără caldura blănii de la pantofior ar fi murit de frig. Tatăl, uitând de găleţi îngenunche lângă copil încercând să învioreze bietul animăluţ. O înfăşură repede într-o cârpă moale o puse lângă peretele cald al sobei încălzi puţin lapte şi i-l dădu cu linguriţa. Ea întinse limbuţa mică şi roşie şi mâncă în timp ce ochişorii ei albaştri priveau cu interes lumea din jur. Apoi, fiind sătulă se făcu ghem şi începu să toarcă în tihnă.

   -Am ştiut că va veni! Niciodată nu m-am gândit că-mi va aduce un dar aşa de minunat; e cel mai frumos cadou pe care l-am primit în viaţa mea. Ce nume să-i pun, tată?

   - Cred că ar fi nimerit să-i zicem Albă ca Zăpada.

   Lăsă apoi pisicuţa în grija lui Dani şi plecă la grajd. În timp ce trăgea de zor laptele din ugerul vacii, căuta o explicaţie pentru această minune. Desigur, pisicuţa se rătăcise pe aici... totuşi era ciudat că şi-a găsit culcuş în pantofiorul lui Dani... Dar era chiar ceva de mirare? Era totuşi ziua de Crăciun. Nu era natural ca Tatăl din ceruri cu gândul la Fiul Său să nu decepţioneze un copilaş fără mamă? Oare nu din cauza Copilaşului din Betleem a îndreptat El paşii pisicuţei albe? Tatăl lui Dani s-a oprit din muls şi a îceput să mulţumească Tatălui Ceresc pentru bunătatea arătată faţă de fiul său.

   Curând, în bucătărie apăru Aneta care vru să pună unele întrebări însă Dani puse degetul la gură făcându-i semn să nu trezească pisicuţa... apoi se duse la urechea ei şi începu să-i şoptească toată povestea... Aneta avea acum 12 ani şi nu mai putea crede în Moş Crăciun dar credea în Îngerul Crăciunului! Aici, nu mai încăpea nici o îndoială... o aşa pisicuţă albă ca zăpada nu putea cădea decât din ceruri! Se aşeză pe podea şi luă pisicuţa în braţe. Aşa o găsi bunica care veni la o ceaşcă de cafea aburindă...