Şcoala care transmite credinţa

   Educaţia copiilor este responsabilitatea căminului, prin urmare ea este una din responsabilităţile pe care taţii trebuie să le poarte. Aceasta nu înseamnă că el le face pe toate, după cum nu toate activităţile gospodăreşti sunt sarcina exclusivă a lui. Însă el trebuie să se asigure că băieţii şi fetele lui primesc acel gen de educaţie care-i pregăteşte în mod adecvat pentru confruntarea cu viaţa.

   Este foarte important ca şcoala la care merg copiii noştri să fie una bună. Dacă şcoala nu este în ton cu ceea ce se învaţă şi practică acasă, transmiterea credinţei va deveni mai dificilă. Copiii sunt influenţaţi de mediul în care se găsesc; prin urmare şcoala poate să-i facă să-şi îndrepte devotamentul spre alte lucruri decît cele învăţate acasă. Aceasta îi face pe copii adesea să îmbrăţişeze valorile societăţii în locul celor biblice.

   Ceea ce s-a întîmplat în 1 Samuel 13 ni se poate întîmpla şi nouă. Israel devenise independent de filisteni. Israeliţii nu aveau fierari să facă suliţe sau săbii. Se duceau la filisteni pînă şi să-şi ascută sculele. Cînd a venit ziua bătăliei, Israel s-a trezit fără arme. Vă puteţi da seama că duşmanul a reţinut toate armele pe care israeliţii le-au dus la ei la ascuţit. O şcoală nepotrivită - fie ea chiar creştină cu numele - poate să producă acelaşi efect în vieţile multor copii.

   Atît deocamdată despre şcolile rele. Să pornim de la premiza că ne trimitem copiii la o şcoală pe care o considerăm sănătoasă în credinţă; ce urmează apoi? Este uşor să ne relaxăm şi să ne simţim liniştiţi, deoarece ne-am făcut datoria şi ne-am dat copiii în mîini bune. S-ar putea să fie aşa. Însă învăţătorii sunt oameni şi ei, ca să nu mai vorbim de ceilalţi elevi şi părinţi. Copiii pot să întîmpine multe capcane şi ispite.

   De exemplu, un copil s-ar putea să aibe dificultăţi în alegerea unei anumite materii. Altul s-ar putea să fie în conflict cu profesorul. Dacă nu ţinem legătura cu şcoala şi cu profesorii s-ar putea să credem că avem o vedere de ansamblu, dar în realitate să vedem doar o faţetă a lucrurilor. Aceste situaţii pot deveni adevărate probleme.

   Una din primele întrebări care se ridică este: "Cine-i de vină?" Din punct de vedere omenesc, avem tendinţa să ţinem cu copiii noştri. Cînd descoperim că greşeala este din partea copiilor noştri, avem tendinţa să motivăm că lucrurile s-au întîmplat datorită a ceea ce au făcut sau n-au făcut alţii. Deci, implicit este vina altora.

   În momente ca acestea, felul în care privesc copiii şcoala atîrnă în balanţă. Dacă ne aliem cu ei împotriva şcolii, copiii vor avea tendinţa de a se împotrivi credinţei pe care încercăm să le-o transmitem. Noi datorăm şcolii, copiilor şi nouă înşine ajutorul necesar rezolvării dificultăţilor, aşa încît şcoala să poată să-şi ducă misiunea la bun sfîrşit.

   Atunci cînd căminul şi şcoala se aliază măreţei cauze de a practica şi transmite credinţa, ele devin o forţă de proporţii.