text Eseuri crestine

Să îndepărtăm trăsăturile de familie negative

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Stormie Omartian

Cu toți știm că putem moșteni ochii mamei noastre, nasul tatălui nostru sau culoarea părului bunicului nostru. Știați însă că putem moșteni de la părinții noștri și trăsături de caracter cum ar fi un temperament exploziv, înclinație spre a minți, spre depresie, autocompătimire, invidie, neiertare, perfecționism, mândrie? Acestea, împreună cu alte trăsături ce au o rădăcină spirituală pot trece de la părinți la noi și de la noi la copiii noștri. De exemplu, într-o familie pot exista tendințe spre divorț, infidelitate, alcoolism, dependență, sinucidere, depresie - toate acestea fiind greșit justificate cu sloganul: Ce să fac, așa sunt eu!

Biblia vorbește despre influența pe care părinții o pot avea asupra noastră. Ea spune că Dumnezeu pedepsește NELEGIUIRILE PĂRINȚILOR ÎN COPII PÂNĂ LA AL TREILEA ȘI AL PATRULEA NEAM - al celor ce Îl urăsc. (Exodul 20.5: acest verset se referă la oamenii care nu Îl iubesc pe Dumnezeu.) Se poate însă ca un părinte care este credincios și Îl iubește pe Dumnezeu să aleagă totuși să păcătuiască. În cazul acesta, păcatul lui îi va afecta profund pe copiii lui.

Biblia spune:

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. 2 Corinteni 5.17

Asta nu înseamnă că din momentul în care Îl primim pe Isus în inimile noastre, suntem dintr-o dată perfecți și nu mai putem păcătui. Înseamnă altceva: că am fost eliberați de consecința păcatului, adică de moarte, și că ni s-a dat puterea de a i ne opune. Trebuie însă să decidem zilnic dacă vom trăi în libertatea și puterea pe care le-am primit sau nu.

Biblia spune de asemeni:

Rămâneți, deci, tari, și nu vă plecați iarăși sub jujul robiei. Galateni 5.1

Problema e că uneori acceptăm în noi unele înclinații spre păcat, lucru care nu trebuie să se întâmple. Uneori continuăm o tradiție din familie, și nu ar trebui să facem asta pentru că așa ceva îi afectează pe copiii noștri. Spre deosebire de trăsăturile fizice pornirile păcătoase sunt ceva ce nu trebuie acceptate ca moștenire de la părinții noștri. Și asta pentru că aceste porniri reprezintă de fapt acceptarea fără discuție a unei minciuni a vrăjmașului. El vrea ca noi să credem că nu suntem o făptură nouă în Hristos și că nu am fost eliberați de firea veche. Vrea să credem că dacă tata sau bunicul nostru obișnuia să bea prea mult, sau se plângea prea mult, sau își înșela soția, sau era violent în familie, sau a divorțat, sau era necinstit în afaceri, la fel va fi și în familia noastră.

Prin rugăciune însă și prin puterea Duhului Sfânt putem alege să ne rupem de aceste vechi tare familiale. Și când vedem în copiii noștri trăsături de-ale noastre care nu ne plac, ne putem ruga ca ei să fie eliberați de aceste porniri.

Dacă Dumnezeu, în marea Sa îndurare, ne-a mântuit, și Duhul Sfânt ne-a spălat și ne-a înnoit, fiind astfel justificați prin harul Său, atunci de ce mă mai lupt cu păcatul?

(l-am întrebat pe consilierul meu creștin cu mulți ani în urmă... )

Pentru că, fie nu ai mărturisit păcatul pe care l-ai făcut, fie alegi să faci în continuare acel păcat!

(mi-a răspuns consilierul).

Într-adevăr, nu-i pot ierta pe unii membri ai familiei mele pentru unele lucruri pe care le-au săvârșit în trecut. Am mărturisit aceasta mereu Nu vreau să fiu așa! De ce nu pot să trec peste ceea ce au făcut?

Nici mama ta nu-i ierta pe alții așa-i?

Așa este. Nu i-a iertat pe nici unul din membrii familiei ei. Acesta a fost motivul pentru care s-a îndepărtat de ei. Și din același motiv a avut și puțini prieteni, și-i îndepărta pe cei apropiați prin faptul că nu le ierta nici măcar cele mai mici greșeli.

Te-ai gândit vreodată că poate ai moștenit de la ea această pornire de a nu-i ierta pe alții? Copiii fac ceea ce au văzut la părinții lor!

Nu m-am gândit niciodată că ar putea exista ceva exterior persoanei mele care mă îndemna să nu iert, dar pe măsură ce mă gândeam mai mult la acest lucru mi-am amintit că am văzut această trăsătură manifestându-se în viața altor membri ai familiei mele.

Aproape fiecare familie se confruntă la un moment dat cu această problemă, dar cele mai multe trec peste ea, NEÎNGĂDUIND SĂ SE PRODUCĂ O RUPTURĂ ÎN RELAȚIILE DE FAMILIE.

Știu că asta nu mă scutește de datoria mea de a ierta, dar văd acest tipar în familia mea! Și ceea ce mă sperie cel mai mult este că așa ceva li s-ar putea întâmpla copiilor mei. Parcă îi văd de pe acum cum nu-și vor ierta lucruri minore ce s-au întâmplat. M-ar durea inima să știu că după ce vor crește și se vor muta din casa noastră sau după ce eu și soțul meu vom merge la Domnul, nu vor mai discuta deloc unul cu celălalt. Înțeleg că trebuie să mă eliberez de această povară atât pentru ei cțt și pentru mine!

În acea zi consilierul meu și cu mine ne-am rugat ca păcatul neiertării din familia mea să nu se transmită de la o generație la alta ci să fie oprit de puterea Duhului Sfânt. Am proclamat adevărul Cuvântului lui Dumnezeu care spune că sunt o făptură nouă în Cristos și că nu trebuie să trăiesc cu obiceiuri și păcate din trecut. În urma acestei revelații am decis să-mi mărturisesc păcatul neiertării în momentul când el va apărea chiar dacă asta ar însemna să o fac din oră în oră.

Cu cât mă eliberam mai mult de neiertare, prin mărturisire, pocăință, rugăciuni, cu atât vedeam mai mult cum fiul și fiica mea erau eliberați la rândul or de acest păcat. Drept urmare, relația noastră s-a îmbunătățit. Bineînțeles, eu nu-i pot obliga pe copiii mei să ierte, aceasta e decizia lor, Sper însă că vor înțelege care sunt beneficiile iertării și astfel vor putea lua mai ușor decizia de a ierta.

O bună modalitate de îndepărta o trăsătură negativă din caracterul copilului nostru este să o îndepărtăm mai întâi din al nostru. În acest sens, trebuie să începem prin a identifica păcatul respectiv. Dacă acel păcat se va repeta mereu, va prinde rădăcini tot mai puternice în viața noastră. De exemplu, minciuna este păcat. Spusă în mod repetat, minciuna devine un obicei tot mai înrădăcinat pe măsură ce trece timpul și în cele din urmă scapă de sub control. Un alt exemplu e dorința de a muri. Și aceasta este păcat. Când oamenii spun repetat: Mai bine aș muri! ajung să se gândească chiar la sinucidere.

Dacă știi că într-un anumit moment din viața ta ai păcătuit, nu ai trăit după voia lui Dumnezeu, pocăiește-te imediat venind în fața Lui mărturisindu-I totul. Cere-I să te ierte și spune-I: DOMNUL MEU, IA TU CONTROLUL ASUPRA VIEȚII MELE ȘI AJUTĂ-MĂ SĂ NU MAI TRĂIESC AȘA!

Identifică apoi orice păcat de al părinților, bunicilor care știi că îi afectează pe copiii tăi sau pe tine și roagă-te pentru aceasta.

Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu, și împreună moștenitori cu Hristos. Romani 8.16,17

NOI VREM SĂ FIM MOȘTENITORII LUI HRISTOS, NU MOȘTENITORII PĂCATELOR FAMILIEI NOASTRE!

~&,"&,"&~Domnul meu, Îți mulțumesc că ai venit să ne eliberezi de trecutul nostru!

Mă rog ca fiul meu, fiica mea să nu moștenească nici un păcat de la familia lui pământească și să MOȘTENEASCĂ ÎMPĂRĂȚIA CARE I-A FOST PREGĂTITĂ DE LA ÎNTEIMEIEREA LUMII!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Viața în Hristos
În clipe grele când eramȘi ajutor eu nu aveam,Munceam mereu și tot strângeam,Ca lipsuri eu să nu mai am.Dar lipsuri, griji erau destuleȘi buzunarele tot nule,Nu înțelegeam de ce-mi e frică,De ce în to... Citeste mai mult >>
Inimă dăruită
Inimă dăruităCe fericire dulce, ce rai ai pus în ea?În inima mea Doamne, în inimioara mea?Atâta m-am schimbat de când Te-am cunoscutMereu îmi vine Doamne să Îți vorbesc, să-Ti cânt.Ce bucurie Doamne m... Citeste mai mult >>
Mormântu-i poarta către ceruri
Mormântu-i poarta către ceruri, un prag de taină sfânt,Lăsând în urmă greul firii, și trupul de pământ,Nu este beznă fără capăt, nici un sfârșit amar,Ci trecerea spre slava mare, prin jertfă și prin h... Citeste mai mult >>
Am cerut ca să fiu aur
Am cerut ca să fiu aur, dar n-am vrut să fiu topit,Am cerut o strălucire, fără să fiu șlefuit,Am cerut și-o răsplătire, fără ca să gust ocară,Nu am vrut să știu prigoana, am cerut calea ușoară.​Am voi... Citeste mai mult >>
Râvna după daruri multe
Râvna după daruri multe, fără pic de-nțelepciune,Este astăzi arătată, de creștini cu mare nume,Toți ar vrea să fie lideri, cu o voce-n strălucire,Dar în pieptul lor e ură, nu un cer plin de iubire.​Mu... Citeste mai mult >>
Trădarea durerii și ruga de seară
​Trădarea durerii și ruga de seară,Sunt umbre ce-apasă pe umeri povară,În lupta aprinsă, sub măslinii cei triști,Se-ntreabă iubirea: „Tu încă exiști?”​Sub bolta de stele ce par înghețate,S-au strâns a... Citeste mai mult >>
Pași pe calea mântuirii
Pași pe calea mântuirii-n sus mă poartă zi de zi,Pe un drum plin de durere, și prin văi și prin pustii,Dar eu știu că mâna sfântă, ea mă ține neclintit,Mă ridică din cădere, să nu fiu un rătăcit.Când... Citeste mai mult >>
În veacuri vechi
În veacuri vechi, prin încercare,Au mers creștinii pe pământ,Și-n focul greu al suferinței,Făceau doar voia celui sfânt.Când lumea-ntreagă obosise,Și valuri grele doar loveau,Credința lor era lumina,P... Citeste mai mult >>
În zori de Paște sfânt
În zori de Paște sfânt, un clopot iar răsună,Sub cerul cel deschis, lumină se adună,Cu inimi pline stăm, chemați la sfânt altar,Căci Domnul ne primește, prin harul Său în dar.​La masa pregătită, cu pâ... Citeste mai mult >>
Privesc spre dealu-n sânge
Privesc spre dealu-n sânge, unde s-a dat o luptă,Să rupă legătura de moarte ce-a fost ruptă,Acolo, în tăcere, un Miel a fost jertfit,Ca omul de păcate să fie izbăvit.​El n-a scos un cuvânt, când rana... Citeste mai mult >>