O altfel de şcoală duminicală...

   '-Grăbeşte-te, Maria, o să întârzii de la şcoala duminicală', strigă mama din holul casei după ce împreună cu restul copiilor înalţăse o rugăciune de binecuvântare a timpului ce va fi petrecut în Casa Domnului. Cu bucuria pe faţă radiind din adâncul sufletului ei de mamă, cu mulţumire şi dragoste, cu mare atenţie, îşi pregătise micuţa 'oaste' de înaintaşi pe câmpul Evangheliei pentru o nouă zi. Ieri, toată după-masa trudise la spălatul şi călcatul hăinuţelor, la repararea unora dintre ele, la împachetarea şi aşezarea în dulăpioarele mirosind a lavandă şi busuioc culese astă-vară de fetiţa ei cea mai mare, Maria. Cântând imnuri de laudă Creatorului, Maria le adunase aşa cum bunica o-nvăţase, pe timp însorit, între ora 10 şi 11 dimineaţa, în coşuleţul împletit de bunicul, le uscă cu grijă în cămara bine aerisită apoi, le aşeză bucheţele în săculeţi micuţi de pânză cusuţi cu mânuţele ei, seara, în timp ce bunicul le citea cu glasul unduit de emoţie din Cartea Psalmilor.

   După uşa întredeschisă a cămăruţei copiilor, Maria repeta în timp ce-şi aşeza baticuţul ei preferat:

   "Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său."

   Cu aceeaşi bucurie pe faţă, ca şi-a mamei, fetiţa apăru ţinând în braţe o mică păpuşică cu ochii albaştri din sticlă şi cu rochiţă bleu confecţionată de ea ieri, în timp ce mămica-i repara un şorţulet de şcoală. 'Azi am hotărât să mă despart de ea, mami, şi o voi oferi Anei, colega mea de băncuţă.' Apoi continuă, îndemnându-şi frăţiorii să spună după ea:

   "Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.'

   Tatăl ei împreună cu bunicul şi bunica plecaseră chiar de la apariţia zorilor la Casa de Rugăciune pentru timpul de părtăşie al celor vârstnici care obişnuiau să petreacă pe genunchi câte două ore în fiecare dimineaţă. Maria-i auzise căci azi, vor avea o nouă cauză de adus înaintea Domnului: cercetarea unei familii de bătrâni de la celălalt capăt al satului care nu aveau pe nimeni de sprijin; erau foarte bolnavi şi neputincioşi.

   Binecuvântându-şi copilaşii, în timp ce păşeau spre sala lor specială, mama se grăbi apoi să se alăture grupului de rugăciune care tocmai rosteau cu glasul tare din ultimile versete ale unui psalm:

   "Binecuvântat să fie Domnul, căci ascultă glasul rugăciunilor mele! Domnul este tăria şi scutul meu; în El mi se încrede inima şi sunt ajutat.'

   '-Dragi copii', rosti tânărul învăţător de şcoală duminicală, 'azi vom avea o altfel de şcoală! Vom învăţa din pildele Domnului Isus, nu aici pe aceste băncuţe, ci într-un loc cu totul special....' Andrei, îşi ajută micuţii şcolari să se îmbrace şi aliniindu-i într-un şir ordonat, porni cu ei pe ulicioara satului către celălalt capăt. Se opriră în dreptul unei căsuţe albe înconjurată de straturi de zambile, ghiocei şi urzicuţe ce se vedea bine că erau la mare concurenţă cu rivalele lor, buruienile... Din cei doi salcâmi de lânga poartă, căzuseră multe crenguţe uscate iar firicele de iarbă verde, crudă, se războiau cu păişul uscat al toamnei trecute... Învăţătorul nu fu nevoit să explice nimic copiilor căci Maria, începu dintr-o dată, să rostească hotărâtă: 'Frate Andrei, înainte de a începe lecţia despre care ne-ai vorbit la şcoală, haideţi să facem puţină ordine în această micuţă grădină!'

   Hotărâţi, şi ceilalaţi copii i se alăturară Mariei care, începu degrabă organizarea pe echipe: patru dintre ei vor intra la plivitul buruienilor din flori; doi băieţi mai împliniţi, vor aduna crengile căzute din salcâmi şi le vor aşeza cu grijă sub şopronul din spate; Maria luă o greblă ce se afla rezemată de scara unui pod şi cu străşnicie, o trecu peste firele de iarbă ce se doreau a porni la viaţă printre cele uscate... Din dreptul ronturilor cu flori, vântul uşor de primăvară aducea mireasma unei vieţi îmbietoare spre bucurie:

   "...Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo şi rândunica un cuib unde îşi pune puii..."

   "Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ... ... tineri şi tinere, bătrâni şi copii! Să laude Numele Domnului!" 

   Învăţătorul copiilor, însufleţit de elanul micuţilor trebăluia alături de ei unindu-şi glasul în cântări de laudă către Dumnezeul Ceresc. El ştia şi simţea bucuria Tatălui Ceresc pentru această sfântă lucrare, şi avea încredinţarea căci cei patru ochi ce priveau de la micuţul geam, erau plini de lacrimi şi de mulţumire... După două ore, totul, în micuţa grădină prinsese viaţă.

   'Acum, frate învăţător, putem începe şi lecţia despre care ne-ai promis!' - strigă Maria în timp ce proptea la locul ei grebla...

   'Dragii mei', rosti învăţătorul, 'lecţia noastră tocmai s-a încheiat; aceasta a fost o lecţie a faptelor; a faptelor de dragoste şi binefacere pentru semenii noştri neputincioşi...'

   "Voi sunteţi lumina luminii... ... Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri",

   ...rosti cu îndrăzneală Maria, care învăţase aşa de bine această lecţie...