Eliberarea

Ce este Eliberarea?

Termenul acesta desemna altădată actul juridic prin care un sclav era pus în libertate. Pe plan spiritual, ELIBERAREA ESTE IZBĂVIREA DE SUB PUTEREA PĂCATULUI. Omul nenăscut din nou nu are decât o fire în el, firea adamică, ale cărei roade nu sunt decât păcat, Prin lucrarea Duhului Sfânt care vine să locuiască în el, omul născut din nou primeşte de la Dumnezeu o fire nouă, dumnezeiască, desăvârşită, asemănătoare cu aceea a Domnului Hristos, care nu poate păcătui căci ea este după Chipul Celui ce l-a creat. PUTEREA ACESTEI VIEŢI NOI ESTE DUHUL SFÂNT.

Totuşi, nasterea din nou nu înlătură firea veche. Aceasta rămâne deci în cel credincios până la sfârşitul vieţii sale, ba mai mult, ea se străduieşte în mod constant să subjuge firea cea noua. În cel credincios este deci o permanenta luptă nu între el şi firea păcătoasă ci între Duhul lui Sfânt care locuieşte în el şi firea păcătoasă care este în el:

'Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. '

Această luptă se datoreşte faptului că firea păcătoasă nu suportă să fie pusă deoparte, în virtutea judecăţii pe care Dumnezeu a pronunţat-o şi executat-o împotriva ei la cruce, în Hristos, când a condamnat păcatul în firea pământească. Dar acei care prin credinţă, acceptă cu recunoştinţă această judecată împotriva firii păcătoase, au dreptul şi puterea de a se socoti morţi, pentru că Hristos a murit şi trăiesc viaţa prin învierea Sa.

Se întâmplă totuşi, şi vai, prea des, ca firea păcătoasă să biruiască şi chiar să stăpânească atât de mult pe cel credincios încât Duhul nu poate deloc să-Şi manifeste puterea în el. Un astfel de om este credincios firesc, al cărui comportament nu se deosebeste decât foarte puţin, de acela al oamenilor nenăscuţi din nou. Astfel era cazul corintenilor, cărora apostolul Pavel a trebuie să le spună:

'Nu sunteţi voi lumeşti şi nu umblaţi voi în felul oamenilor? '

Sunt deci, CREDINCIOŞI LUMEŞTI şi CREDINCIOŞI DUHOVNICEŞTI, primii supuşi firii păcătoase, ceilalţi călăuziţi de Duhul Sfânt, prunci în Hristos şi oameni maturi, pruncii hrănindu-se doar cu lapte, oamenii maturi cu bucate tari, hrana tare.

În mod simbolic câteva seminţii ale lui Israel au rămas în partea de dincoace de Iordan şi altele care l-au trecut - simbolul morţii împreună cu Hristos - au intrat în ţara făgăduinţei. Seminţiile care n-au luat în stăpânire nimic din ţara făgăduinţei simbolizează pe creştinii care nu cunosc nici răstignirea firii păcătoase în Domnul Hristos, nici puterea unei vieti de înviere în El, nici bucuria binecuvântărilor duhovniceşti ale Canaanului ceresc.

Şi nu aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu de la ai Săi. El vrea ca ei să fie oameni duhovniceşti, oameni maturi în Hristos, care trăiesc o viaţă de înviere, de bucurie, de putere şi care se bucură în mod real de moştenirea lor cerească în Domnul Isus. Cum se poate aceasta? Izbăvindu-i de sub puterea păcatului, pentru că ei au murit împreună cu Hristos, dar în acelaşi timp făcându-i capabili să trăiască viaţa cea nouă care le-a fost dată, pentru că ei au înviat împreună cu Hristos.

Cel credincios este deci chemat să pună stăpânire, prin credinţă, pe un întreit adevăr şi să-l trăiască în realitatea fiecărei zile:

1. El este mort faţă de păcat, căci a fost răstignit împreună cu Hristos (el a intrat în Iordan);

2. El a fost înviat împreună cu Hristos prin puterea Duhului Sfânt (el a iesit din Iordan);

3. El este aşezat în locurile cereşti în Hristos, poziţia pe care o cunoaşte din Cuvânt, prin Duhul Sfânt şi de care se bucură prin puterea aceluiaşi Duh Sfânt care este în cel credincios.

Noi suntem răstigniţi împreună CU EL, morţi împreună CU EL, îngropaţi împreună CU EL, ADUŞI LA VIAŢĂ ÎMPREUNĂ cu EL, ÎNVIAŢI ÎMPREUNA CU EL! Astfel, suntem uniţi cu Domnul Hristos pe cruce, în mormânt şi în locurile cereşti în aşa fel că împărţim cu El biruinţa Sa la cruce, puterea învierii Lui şi plinătatea unei vieţi slăvite.