text Eseuri crestine

Cugetand la Psalmul 1

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ciprian Muresan

   De ce roade, la vremea roadelor? De ce frunze, linga roade? De ce frunze, care nu se vestejesc niciodata? Cate roade poate da acest pom si care este vremea roadelor? Poate avea mai multe feluri de roade acest pom sadit linga izvorul de apa? De ce  omizi pe frunze, si in roade, si pe pomi? De ce, cei  pacatosi in adunarea celor neprihaniti? De ce cei rai,  pretutindeni unde sunt oameni neprihaniti? Ce îi atrage? M-am trezit  dis de dimineata cugetand la Psalmul 1, si punand intrebari Domnului din acest psalm, si primind farami de raspunsuri.

   Te-ai intrebat de ce o omida se urca intr-un pom plin cu roade, de ce incepe sa  roada la o frunza, de ce intra intr-un rod? Ea asa supravietuieste, acesta este stilul ei de viata, dar ea niciodata nu ajunge la radacina infipta in izvorul de apa, pentru ca acolo sunt alte mijloace de aparare ale pomului decat acelea din frunze, din roade si de sub coaja copacului. Nu este asa ca parca este un paradox ca,  desi noi, nu ne oprim pe calea  celor pacatosi, si nu ravnim la scaunul lor, si nu ne trebuie nici sa auzim de sfaturile lor, ei in schimb, vin, se aseaza pe scaunele noastre, asculta sfaturile noastre, se opresc pe calea noastra, dar nu ca sa mearga pe ea, ci daca-i cu putinta, sa ne incurce. Ei vin sa ne asculte ca mai apoi sa iasa afara si sa batjocoreasca pe unii sau pe cei mai multi. Ei vin si primesc sfaturi care îi ajuta, dar niciodata nu coboara mult mai adanc in relatia lor cu Dumnezeu, pana acolo sa isi adune cugetul si placerea intr-o radacina si sa si-o adape din Evanghelia lui Isus. Si totusi, ce îi atrage la noi pe cei care nu sunt de ai nostri si nici dintre ai nostri?

   Sa îi atraga mireasma, frunzele, sau roadele? Adunarea celor neprihaniti este deschisa pentru oricine vrea sa intre in randul neprihanirii.

   Am intrebat pe Domnul de ce trebuie frunze vesnic nevestejite? Si Domnul mi-a raspuns ca acele frunze sunt pentru acele roade care raman vesnic.  Ca atata vreme cat sunt roade in pom, trebuie sa fie si frunze. Frunza cade dupa caderea roadelor. Dar frunza nu este ceva de nebagat in seama intr-un pom cu viata. Ea, frunza, ocroteste rodul de la cresterea lui pana la recoltarea lui. Frunza il apara de prea mult soare deodata, frunza il apara de prea mult vant si ploaie deodata. Frunzele in bataia vantului fac o adevarata simfonie pentru roadele care cresc. Frunza este semnul caci copacul este in viata, este semnul ca se pot gasi roade  pe acolo.  Oriunde sunt roade in pomi, sunt si frunze.

   Si am zis eu: -Doamne, dar daca rodul este bucuria, atunci care este frunza sau frunzele din  jurul acestui rod? Necazul, suferintele, incercarile, biruintele, biruinta, plansul, intristarile de o clipa, toate acestea nu sunt decat niste frunze care stau in jurul rodului in crestere pana la vremea roadelor.

   Dar daca  rodul este dragostea, care sunt  frunzele din jurul ei? Rabdarea, suferinta, nadejdea, zidirea altora, mangaierea altora, ajutorarile, credinta, gandurile sfinte, lepadarea de sine, legatura cu fratii, iubirea de aproapele tau.

   Dar daca  roada este pacea, care sunt frunzele din jurul acestui rod? O inima buna, ochii curati, intelepciunea care vine de sus, ravna Evangheliei, semnele care insotesc Evanghelia, un scut al credintei la indemana tot timpul.

   Dar daca roada este  indelunga rabdare, care sunt frunzele din jurul ei? Nadejdea, credinta, fagaduintele, slava viitoare, rapirea Bisericii.

   Dar daca roada este  bunatatea, care sunt frunzele din jurul ei? Faptele neprihanite, umblarea in adevar, milostenia, rugaciunea, supunerea, smerenia.

   Dar daca  roada este facerea de bine, care sunt frunzele din jurul ei? Aproapele tau, semenii tai, parintii, vecinii, neamuri, sfintii aflati in nevoi, sfintii aflati in necaz, vaduvele, orfanii, spitalelele, orfelinatele, cei de la garduri, cei de la rascruci de drumuri, cei din piete.

   Dar daca roada este credinciosia, care sunt frunzele din jurul ei? Ascultarea de adevar, marturisirea adevarului, trairea in adevar, ochii, inima, mainile, picioarele, locurile pe unde mergi, locurile pe unde te bucuri.

   Dar daca  rodul este blandetea, care sunt frunzele din jurul ei? Caracterul, vorbirea, limba, urechea, fagaduintele sfinte, un duh potolit, o inima usor de induplecat, necartirea, iubirea de frati, dragostea de oameni, credinta.

   Dar daca  rodul este infranarea poftelor, care sunt frunzele din jurul acestui rod? Cuvintele Evangheliei, inima taiata imprejur, trupul dezbracat de firea pamanteasca, izbavirea de sub puterea intunerecului, botezul,  crucea lui Hristos, o faptura noua, o innoire zilnica.

   Poti  sa fii in izvor ancorat si sa faci parte din adunarea celor neprihaniti, sau poti  sa vii doar la adunare ca si Eutih, sa fii doar in adunare, sa iti placa mireasma  adunarii, sa iti placa sa te uiti la frunze  si la roade. Daca te atrag frunzele, roadele, si mireasma pomului sadit in Hristos, ma rog ca sa te atraga Insusi Hristos Isus si Cuvantul puterii Sale.

   Noi, care am ajuns sa fim pomi saditi linga izvor suntem doar o umbra al adevaratului  pom al vietii din ceruri.

   "In mijlocul pietei cetatii si pe cele doua maluri ale riului era pomul vietii, rodind dousprezece feluri de rod si dand  rod in fiecare  luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor". Apocalipsa 22:2

Ciprian Muresan. Irlanda.

Cele mai recente resurse scrise - Educatia copiilor si tinerilor

Oameni, cărți, Carte
Oameni, cărți, Carte! Alexandrina Tulics-Oază Cărțile au miros ca și oamenii…dintr- un colț al ferestrei deschise spre stradă, venea un miros de cărți bune și citite, astfel că, după ce stătu puțin... Citeste mai mult >>
Narcisismul...prea iubirea de sine
Narcisismul... prea iubirea de sine Alexandrina Tulics-album Anotimpuri Narcis (nume ales la întâmplare), este tânărul actual, participant la festivalurile care-i cheamă pe tineri la un mod diferit... Citeste mai mult >>
Fiorii iei românești
Fiorii iei românești... Mă văd cu tichetul de pâine în mâna transpirată, pe care-l dădeam vâzătoarei, Tanti Oti, care mă privea peste ochelari întrebând-mă: - De când stai la rând? O priveam, orie... Citeste mai mult >>
Operații de avort la ora de educație sexuală
In legatura cu articolul aparut in ziarul dvs. din 6 nov., a.c., semnat de Mihai Soica, va trimit scrisoarea deschisa pe care dna dr Christa Todea Gross a trimis-o in luna octombrie la Ministerul Educ... Citeste mai mult >>
Înflorește Rugi!
Înflorește Rugi! Alexandrina Tulics--album Curcubeie Spală-te în rănile Mielului de funinginea vorbelor spuse cu foc... Nu sta în calea celor care se împiedică de tine, atunci războaiele lor vor fi ap... Citeste mai mult >>
De ce nu mă iubeşti aşa cum sunt?
De ce nu mă iubeşti aşa cum sunt? ! Întrebarea de faţă înfăţişează un oftat, o ripostare, faţă de tratamentul din partea părinţilor tăi şi relaţia pe care o ai cu ei, care te face să te simţi o victi... Citeste mai mult >>
Să învețe să rostească cuvinte aducătoare de viață
Într-o după-amiază, după ce se întorsese de la școală, l-am auzit pe fiul meu înjurând. -Să nu te mai aud că vorbești așa! i-am spus. De ce rostești astfel de cuvinte? Știi că nu ai voie! -Dar și c... Citeste mai mult >>
ONESTITATE
Una dintre cele mai timpurii și stânjenitoare lecții pe care le-am primit vreodată cu privire la onestitate s-a petrecut în timp ce familia noastră locuia împreună cu mătușa și unchiul din Boston. C... Citeste mai mult >>
Să îndepărtăm trăsăturile de familie negative
Cu toți știm că putem moșteni ochii mamei noastre, nasul tatălui nostru sau culoarea părului bunicului nostru. Știați însă că putem moșteni de la părinții noștri și trăsături de caracter cum ar fi un... Citeste mai mult >>
Fii amabil cu ceilalți și încurajează-i
1. Care sunt colegii cu care îți petreci cea mai mare parte a timpului? Ai tendința de a-i încuraja sau a-i descuraja? CAUTĂ O MODALITATE PRIN CARE ÎI POȚI ÎNCURAJA SĂPTĂMÂNA ACEASTA! 2. Gândește-te l... Citeste mai mult >>