text Eseuri crestine

Către părinţii copiilor ignoranţi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: William Gurnall

   Către părinţii copiilor ignoranţi

   Părinţi, Dumnezeu aşteaptă ca voi să îngrijiţi de nevoile sufletelor copiilor voştri măcar atât cât îngijiţi de nevoile lor trupeşti!

   Cine să-i înveţe dacă nu voi? Nimeni nu este surprins când aude că o corabie fără busolă s-a scufundat sau rătaceşte pe mare. De ce am fi surprinşi să vedem cum copiii rătăcesc departe de Dumnezeu dacă ei nu au primit nici o îndrumare spirituală?

   Sfinţii din vechime ne sunt un model al dragostei părinteşti. Împăratul David, în ciuda faptului că era foarte ocupat cu treburile statului, a considerat o responsabilitate solemnă să-l înveţe pe fiul său, Solomon, căile Domnului: "Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor". Şi ce-aş mai putea spune despre mama şi bunica lui Timotei, care l-au învăţat Scripturile de pe vremea când era copil? Eu cred că un om nu demonstrează că este creştin dacă nu-l învaţă pe copilul lui despre Dumnezeu şi nu-i arată calea spre El. Aş putea merge mai departe şi să spun că niciodată n-am cunoscut un sfânt adevărat care să fi fost cu totul preocupat de relaţia copilului său cu Tatăl Ceresc.

   Dacă în ziua de apoi tot ce vei putea spune va fi: "Doamne, iată copiii mei, m-am străduit să-i fac domni şi le-am lăsat averea", aceasta va fi o slabă mărturie. Ce nebunie ca tu să fi făcut atât de mult pentru ceea ce este trecător şi nimic pentru cunoaşterea lui Dumnezeu în vederea mântuirii, care ţine veşnic!

   Un studiu atent al principiilor lui Dumnezeu ne va demonstra seriozitatea acestei probleme. Dacă neglijăm educaţia spirituală a copiilor noştri, suntem de trei ori falimentari.

   În mod evident, eşuezi când îţi laşi copiii în ignoranţă. Credinţa şi necredinţa sunt fundamental diferite, nu numai prin definiţie, dar şi prin felul în care lucrează. Credinţa nu va creşte acolo unde nu se plantează şi va muri chiar şi acolo unde s-a plantat, dacă nu este udată şi stimulată prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, ateismul, necredinţa şi blasfemia nu numai că vor creşte acolo unde nu s-au plantat, dar nici nu vor fi distruse fără o dezrădăcinare completă. Într-adevăr, ele prosperă într-un suflet gol până ce simpla ignoranţă şi necredinţă din copil devin atitudini voluntare în adult.

   Ce gravă nedreptate se făptuieşte datorită neglijenţei tale! Copilul tău nu se naşte cu Biblia în inimă sau în minte. Satan şi-a făcut deja lucrarea, semănând necredinţa în pruncul din pântecele mamei. Acum tu trebuie să-ţi faci lucrarea. Credinţa trebuie să fie adânc implantată în inimile copiilor tăi pentru a încolţi şi a înăbuşi ce a fost plantat de Satan. Şi sezonul cel mai prielnic pentru a semăna credinţa este copilăria.

   De asemenea, lăsându-ţi copiii în ignoranţă, tu eşuezi deoarece te încarci atât cu consecinţele păcatelor lor, cât şi cu ale tale. Când un copil încalcă una din poruncile lui Dumnezeu, aceste este păcatul lui; dar este şi al tatălui, dacă nu i-a fost arătat care este porunca lui Dumnezeu. Copiii răi devin adevărate poveri pentru părinţi. Dacă un tată sau o mamă trebuie să stabilească originea nelegiuirii manifestate prin neglijenţa lor în îndrumarea copiilor, atunci se va aşeza cruce peste cruce şi povara devine de nesuportat. Poate fi o durere mai mare în viaţă decât să-ţi vezi propriul copil alergând cu paşi repezi spre iad şi să ştii că tu l-ai echipat pentru această cursă? Oh, fă tot ce-ţi stă în putinţă să-i câştigi pentru Dumnezeu şi să le arăţi drumul spre cer, câtă vreme sunt în grija ta  permanentă.

   În special, părinţii pierd când îşi neglijează îndatoririle faţă de copiii lor neştiutori. Scriptura menţionează pe cei care păstrau adevărul în nelegiuire. Sunt incluşi printre alţii şi părinţii care ţin ascunsă de copiii lor cunoştinţa mântuirii. Care părinte va prăda casa propriului fiu? Şi totuşi, tu faci acest lucru prin neglijenţă a educaţiei sale spirituale, tu păstrezi în buzunar talantul de aur pe care Dumnezeu ţi l-a oferit ca să-l dai la rândul tău, copilului tău. Dacă acum nu laşi nici o moştenire de evlavie, ce se va întâmpla când vei muri, iar adevărul Evangheliei va fi îngropat împreună cu tine?

   Dacă eşti copilul lui Dumnezeu, atunci fiii tăi se găsesc într-o relaţie mai strânsă cu Tatăl Ceresc, în comparaţie cu copiii celor necredincioşi. Dumnezeu Se bazează pe tine, ca tu să-i hrăneşti, după cum şi tu ai fost hrănit, şi să-i protejezi de tot ce poate veni din partea Diavolului.

   A-i învăţa pe copii calea Domnului nu este un lucru facultativ, ci o poruncă solemnă dată tuturor părinţilor creştini. Refuzul tău de a asculta, fie el în mod deliberat sau prin neglijenţă, te va costa scump când vei sta înaintea Împăratului la judecată.


 


Cele mai recente resurse scrise - Educatia copiilor si tinerilor

Oameni, cărți, Carte
Oameni, cărți, Carte! Alexandrina Tulics-Oază Cărțile au miros ca și oamenii…dintr- un colț al ferestrei deschise spre stradă, venea un miros de cărți bune și citite, astfel că, după ce stătu puțin... Citeste mai mult >>
Narcisismul...prea iubirea de sine
Narcisismul... prea iubirea de sine Alexandrina Tulics-album Anotimpuri Narcis (nume ales la întâmplare), este tânărul actual, participant la festivalurile care-i cheamă pe tineri la un mod diferit... Citeste mai mult >>
Fiorii iei românești
Fiorii iei românești... Mă văd cu tichetul de pâine în mâna transpirată, pe care-l dădeam vâzătoarei, Tanti Oti, care mă privea peste ochelari întrebând-mă: - De când stai la rând? O priveam, orie... Citeste mai mult >>
Operații de avort la ora de educație sexuală
In legatura cu articolul aparut in ziarul dvs. din 6 nov., a.c., semnat de Mihai Soica, va trimit scrisoarea deschisa pe care dna dr Christa Todea Gross a trimis-o in luna octombrie la Ministerul Educ... Citeste mai mult >>
Înflorește Rugi!
Înflorește Rugi! Alexandrina Tulics--album Curcubeie Spală-te în rănile Mielului de funinginea vorbelor spuse cu foc... Nu sta în calea celor care se împiedică de tine, atunci războaiele lor vor fi ap... Citeste mai mult >>
De ce nu mă iubeşti aşa cum sunt?
De ce nu mă iubeşti aşa cum sunt? ! Întrebarea de faţă înfăţişează un oftat, o ripostare, faţă de tratamentul din partea părinţilor tăi şi relaţia pe care o ai cu ei, care te face să te simţi o victi... Citeste mai mult >>
Să învețe să rostească cuvinte aducătoare de viață
Într-o după-amiază, după ce se întorsese de la școală, l-am auzit pe fiul meu înjurând. -Să nu te mai aud că vorbești așa! i-am spus. De ce rostești astfel de cuvinte? Știi că nu ai voie! -Dar și c... Citeste mai mult >>
ONESTITATE
Una dintre cele mai timpurii și stânjenitoare lecții pe care le-am primit vreodată cu privire la onestitate s-a petrecut în timp ce familia noastră locuia împreună cu mătușa și unchiul din Boston. C... Citeste mai mult >>
Să îndepărtăm trăsăturile de familie negative
Cu toți știm că putem moșteni ochii mamei noastre, nasul tatălui nostru sau culoarea părului bunicului nostru. Știați însă că putem moșteni de la părinții noștri și trăsături de caracter cum ar fi un... Citeste mai mult >>
Fii amabil cu ceilalți și încurajează-i
1. Care sunt colegii cu care îți petreci cea mai mare parte a timpului? Ai tendința de a-i încuraja sau a-i descuraja? CAUTĂ O MODALITATE PRIN CARE ÎI POȚI ÎNCURAJA SĂPTĂMÂNA ACEASTA! 2. Gândește-te l... Citeste mai mult >>