Salvatorul

Într-o zi aspră de iarnă, în care zăpada era viscolită de un vânt foarte puternic şi gerul era cumplit, un angajat al unei cabane din Munţii Alpi, ieşi din adăpostul său. Vântul aproape că-l dobora de pe picioare. Cu greu se îndreptă spre cuşca lui Ralf. Acesta era un uriaş cîine Saint Bernard, cântărind cam 90 de kilograme. Când se ridica pe labele din spate avea o înălţime de 2 metri.
Ţi-ar fi oare teamă să întâlneşti un astfel de câine? Ei bine, Ralf nu făcuse nimănui nici un rău, dimpotrivă, el fusese dresat să salveze oameni. Cine avea nevoie să fie salvat de el? Vei vedea imediat.
Munţii Alpi sunt cei mai înalţi din Europa. Acolo este tot timpul iarnă şi zăpada nu se topeşte niciodată. Mulţi turişti se rătăcesc prin munţii aceştia şi în scurt timp pot muri din cauza frigului. Iată de ce puternicii câini Saint Bernard sunt dresaţi şi trimişi în misiune, să caute oameni rătăciţi sau doborâţi de frig şi să-i salveze.
Ei bine, Ralf era cel mai bun câine salvator. Nu ştiu dacă tu ai salvat până acum pe cineva de la moarte, însă Ralf salvase 67 de oameni deja! Îţi dai tu seama câtă recunoştinţă aveau acei oameni, împreună cu familiile lor pentru acest câine deosebit? Cabanierii şi toţi lucrătorii de la Salvamont îl iubeau de asemenea, foarte mult pe Ralf.
Iată de ce bărbatul care se pregătea să-l trimită pe Ralf în misiune se întreba acum dacă nu e prea aspră vremea de afară chiar şi pentru Ralf. N-ar fi vrut să i se întâmple ceva rău.
În timp ce-i mângâia blana deasă, Ralf îl privea drept în ochi pe stăpânul său, parcă întrebându-l: „Ce doreşti să fac pentru tine? Sunt gata să fac orice mi-ai cere!” De atâţia ani, de când îl avea pe Ralf lângă el, omul acesta ajunsese să-l iubească foarte mult pe acest câine deosebit de credincios şi ascultător. Totuşi, ceva îi spunea că trebuie să-l trimită în misiune. Dacă pe undeva, prin zăpadă zăcea un om fără ajutor?
„Hai Ralf, hai băiatule! Trebuie să pleci la treabă.” Drept răspuns, Ralf îi linse de două ori mâna stăpânului său, apoi, cu paşi domoli, dar hotărâţi ieşi din cuşcă. Se uită mai întâi în diferite direcţii, apoi se hotărî să apuce pe poteca ce ducea spre pârtia de schi. Vântul bătea cu multă putere, iar zăpada viscolită îi intra în ochi bietului câine, dar acesta nu dădea înapoi.
Lupta lui cu zăpada şi-a meritat efortul deoarece după o oră de căutări el a găsit un om căzut sub zăpadă. Să fi murit oare? Ralf se apropie repede şi cu mirosul său foarte fin simţi că omul încă mai respira. Imediat câinele îi linse mâinile şi faţa pentru a-l încălzi puţin. În multe cazuri omul îşi revenea prin aceasta, iar apoi, ajutat de câine, mergea până la cabană. Alteori, când omul era prea obosit, câinele dădea alarma la cabană şi atunci veneau cei de acolo în ajutor.
Acum însă omul nu se mişca deloc, iar distanţa până la cabană era prea mare. Nu era timp de pierdut, aşa că Ralf trecu la o altă soluţie, pe care o aplica în astfel ce cazuri. Cu multă grijă el îşi întinse corpul mare şi îmblănit peste omul îngheţat, ca să-l încălzească mai bine.
Vântul rece îl lovea pe bietul câine fără milă, dar el stătea cu răbdare acolo, în aşteptarea unui semn de viaţă din partea omului. Câtă bucurie a simţit el atunci când omul a început să mişte, puţin câte puţin!
Într-un târziu omul a deschis ochii. El nu înţelegea însă unde se află. Când a văzut deasupra lui câinele uriaş s-a speriat. Era convins că este un lup. Fără să judece prea mult, cu o mişcare bruscă şi-a scos cuţitul de vânătoare şi l-a împlântat adânc, în pieptul lui Ralf.
Câinele a scos un urlet sfâşietor. Ar fi putut atunci să-l muşte de gât pe acel om nerecunoscător, dar el nu i-a făcut nici un rău, ci s-a ridicat, clătinându-se şi a început să-şi croiască drum încet, cu greu şi cu dureri mari, spre adăpostul de salvare, adică spre cabană, ca să-l conducă acolo pe om. În urma lui rămânea pe zăpadă o dâră roşie de sânge.
Omul care fusese salvat şi-a dat seama de ceea ce făcuse şi a început să plângă. „El a venit să mă salveze, iar eu..., iar eu...” spunea el. Lacrimi mari îi brăzdau obrajii. Cu greu el s-a ridicat, mergând după urmele câinelui. Atunci când Ralf nu se mai vedea el se orienta după urmele de sânge din zăpadă.
Ralf a căzut imediat ce a ajuns la adăpost. Cabanierul, cutremurat de suferinţa câinelui a chemat ajutoare, care l-au luat în braţe şi l-au pus pe o masă mare din holul cabanei. Sângele curgea fără încetare din pieptul lui Ralf. Cu toţii plângeau, în timp ce Ralf le lingea mâinile.
În acel moment, cu faţă răvăşită de durere a intrat pe uşă omul care fusese salvat. El s-a aruncat în genunchi lângă Ralf, şi fără să ţină cont că se adresează unui câine şi nu unui om a început să spună: „Iartă-mă! Iartă-mă!” Într-un târziu, neputincios el începu să mângâie blana câinelui. Atunci i-a fost dat să trăiască un moment deosebit – în timp ce îi mângâia capul, Ralf a lins mâna omului, aceeaşi mână care a înfipt cuţitul în pieptul său.
„V-a iertat”, i-a spus atunci cabanierul. „Cred că eu n-aş fi fost în stare să vă iert, dar iată că el poate”.
În clipa aceea câinele şi-a lăsat capul într-o parte. Murise!
Aceasta este o istorie adevărată şi emoţionantă şi ea ilustrează foarte bine ceea ce a făcut pentru noi Domnul Isus Cristos. El Se bucura de toată slava pe care I-o dădeau îngerii din cer, iar adăpostul Lui era mult mai minunat decât adăpostul din care Ralf a plecat în ultima lui misiune. Din nefericire însă noi eram pierduţi şi rătăceam pe căile păcatului, ca acel om care se pierduse prin munţi.
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui... (Isaia 53.6)
Ca şi în cazul lui Ralf, bunătatea Domnului Isus a fost răsplătită de către oameni cu o lovitură de moarte. În loc să fie recunoscători, oamenii L-au răstignit.
Ca şi Ralf, El şi-a dat viaţa, ca s-o salveze pe a noastră. Domnul Isus ar fi putut să Se răzbune pe oamenii aceia nerecunoscători, dar El vrea să ne conducă spre acel adăpost de salvare din cer, pe toţi cei care ne încredem în El şi mergem pe urmele paşilor Lui, marcate cu sânge.
Ca şi omul din întâmplarea noastră, şi tu trebuie să-ţi regreţi păcatele şi atunci vei obţine iertarea Domnului Isus, deoarece El te iubeşte nespus de mult.
Căci ştiţi că nu cu ... argint sau cu aur aţi fost salvaţi... ci cu sângele scump al Domnului Isus Cristos (1 Pet.1.18-19).